12/25 decembrie – ziua Sfîntului Spiridon al Trimitundei şi pedeapsa pentru neascultarea de învăţătura Sfinţilor Părinţi

 La prăznuirea Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de Minuni, astăzi 12 /25 decembrie

Sfîntul Spiridon al Trimitundei

Când biserica de stat a Greciei a introdus inovaţia noului calendar, Domnul a arătat multe semne minunate prin care a adeverit faptul că drumul pe care porniseră era greşit. Cel mai cunoscut semn este cel al Arătării Cinstitei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos, în 1925, deasupra bisericii de pe Muntele Hymettus, unde erau adunaţi credincioşii vechi-calendarişti din Atena. Un alt semn a fost dat episcopului nou-calendarist Arsenie al Larissei, în 12/25 decembrie 1934, la praznicul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de Minuni, potrivit calendarului patristic (vechi), respectiv Crăciunul după noul calendar. Iată cum s-a petrecut:

De dimineaţă episcopul s-a dus cu maşina pentru a sluji liturghia în biserica sa. Când a ajuns, a văzut acolo un smerit ierarh bătrân, binevoitor, cu engolpion la piept. Arsenie i-a spus: „Frate, vino să citim pastorala cea veselă de Crăciun şi apoi te voi găzdui”.

De ce să dăm o palmă imoralității?

Starețul [Cuviosul Paisie Aghioritul] ne-a povestit următoarea întîmplare:

”Odată, un tînăr a mers într-o insulă ca să-și petreacă vacanța. Acolo, într-o seară, a fost îndemnat de o fată la păcat. Tînărul nu i-a dat atenție, dar, fiindcă fata nu înceta a-l provoca, a fost nevoit să-i dea o palmă, iar apoi a plecat de lîngă ea. În acea seară, în timp ce tînărul se pregătea să se culce, i s-a arătat Hristos, Care l-a binecuvîntat, iar apoi a dispărut. Ați auzit, fiii mei? Ați văzut ce s-a întîmplat? Pentru o palmă pe care a dat-o imoralității, tînărul s-a învrednicit să-L vadă pe Domnul nostru Iisus Hristos. Și noi, care ne luptăm aici de atîția ani, nu ne-am învrednicit să-L vedem!”. Aici, pentru încă o dată, s-a arătat smerita-cugetare a starețului.

Sursa: Nicolae Zurnazoglu, ”Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor”, Ed. Evanghelismos, p.367-368

Cuviosul Paisie Aghioritul către studenți

În anul 1975, l-am întîlnit pe starețul Paisie la mănăstirea de la Suroti. Ne adunaserăm în arhondaricul mănăstirii în jur de 15 persoane și discutam despre timpul pe care îl rînduiam pentru îndatoririle noastre duhovnicești. Printre noi se aflau și 2 studente, care l-au întrebat pe stareț:

- De unde să găsim timp pentru rugăciune, Gheronda, cînd avem atît de mult de învățat pentru facultate? Cum vom reuși, dacă nu vom citi?

- Cîte ore înveți pe zi? a întrebat starețul pe una din ele.

- Uneori și 24 din 24, i-a răspuns aceea.

- Din Sfînta Scriptură ai citit vreodată?

- Nu.

Cuviosul Paisie Aghioritul despre credință și naționalism

Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994)

Starețul spunea: ”În chestiunile de credință și în cele naționale să fiți neclintiți și severi. Cu acestea nu se fac tocmeli”.

Celor începători în viața duhovnicească le recomanda să citească Viețile Sfinților.

Sursa: Nicolae Zurnazoglu, ”Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor”, Ed. Evanghelismos, p.174

Maica Domnului hrănește familiile cu mulți copii

Altă dată, eu [Halvatzis Petru, n.n.], împreună cu un monah și cu un familist cu mulți copii, am mers la Stareț [Cuviosul Paisie Aghioritul, n.n.]. El ne-a primit în felul său, simplu și călduros. Apoi ne-a povestit următoarea istorioară, deoarece vroia să dea curaj familistului:

“O să vă spun ceva care mi s-a întîmplat atunci cînd eram la Konița. Acolo exista o icoană a Maicii Domnului pe care o ștergeam în fiecare zi și îi aprindeam candela. În anumite răstimpuri, venea la mănăstire paznicul Nicolae Litos din Konița, care avea zece copii și îmi spunea:

- Gheronda [Părinte - în tălmăcire, n.n.], vreau să mă duc să aprind candela Maicii Domnului.

- Dar este aprinsă binecuvîntatule, îi spuneam.

Paradigme pentru renaşterea creştinismului

Deţinutul profet de Ioan Ianolide

În acest secol, eroismul a fost învins de laşitate, calitatea copleşită de cantitate, omul dominat de tehnică; duhul a fost subordonat materiei, adevărul răstălmăcit dialectic, binele uitat de atîta răutate, iar creştinii prigoniţi de anticreştini.

Lumea actuală este în plină învălmăşeală, căci coordonatele ei principale fac viaţa insuportabilă. Bogaţii nu se mai satură de bogăţii şi vor să stăpînească pămîntul, iar puternicii nu mai au limită în putere şi retează orice opoziţie din lume. Tehnica ne copleşeşte şi pe noi şi natura, devenind un coşmar. Nu vrem să mai murim, din care cauză ucidem pruncii ce-şi anunţă apariţia la porţile vieţii. Ne urîm între noi, încît am devenit insensibili la suferinţa reciprocă ce ne-o cauzăm. Simţurile declanşate, epuizate, denaturate, au pus stăpînire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorăsc din egoism, materialism şi ateism.

O lume fără Dumnezeu şi fără suflet.

Creştinătatea îşi împarte istoria în două epoci, caracterizate prin două căi: apostolatul şi rugăciunea.

Palatul fermecat de Ioan Ianolide

Ioan Ianolide

Chinuit, sfîşiat de-ntrebări şi cu jar pe

Rănile vii, sîngeram în nelinişte, greu.

La dreapta mea era o bufniţă, iar la stînga un şarpe.

Şi-am auzit pe şarpe grăind: „Nu există Dumnezeu”.

Am pornit prin pustiu. Eram singur şi-mi era frică.

În urechi îmi sunau cuvintele şarpelui, de tăgadă.

Într-un tîrziu am aflat oazele singurătăţii, neumblate,

Şi ochiul meu, ca al bufniţei, prin noapte a-nceput să vadă.

M-adulmecau de departe, flămînzi, în tîrcoale,

Şacalii deşertului, chelălăind.

Dunele nopţii pîndeau, muindu-şi spinările goale

Şi tot mai rar l-am auzit pe şarpe şoptind.

Desluşeam acum beteala unei cărări prin pustie,

Ca firul subţire al stelei ce călăuzise pe magi.

Este botezul protestant biblic?

"Botez" protestant

Am văzut cum interpretarea protestantă a Scripturii formează o dogmă din ordinea aşezării cuvintelor în citatul: „cel ce va crede ⁽¹⁾ şi se va boteza ⁽²⁾ se va mântui ^{(3) Marcu 16.16}, atribuind sintagmei „va crede” întâietate esenţială şi valoare intelectuală (cognitivă), prin actul de mărturisire orală care trebuie neapărat să preceadă (fiindcă este scris înainte) actul „se va boteza” pentru a dobândi efectul „se va mântui”.

Orice altă interpretare sau ritual care nu se încadrează în această „schemă”, în acest „algoritm”, este considerat nebiblic şi deci nemântuitor.

Manifestul homosexualilor (pederaştilor)

Tremuraţi, voi, porci heterosexuali, căci vom apărea înaintea voastră fără măşti!

Vă vom sodomiza (pederastiza, n.n.)fiii, embleme ale bărbăţiei voastre neputincioase, ale viselor voastre derizorii şi ale minciunilor voastre vulgare. Îi vom seduce în şcolile voastre, în dormitoarele voastre, în sălile voastre de sport, în vestiarele voastre, în terenurile voastre de sport, în seminarele voastre, în grupurile voastre de tineret, în toaletele cinematografelor voastre, în cazărmile voastre, în motelurile voastre, în toate cluburile voastre de bărbaţi, în clădirile Parlamentului vostru, oriunde bărbaţii sînt împreună cu alţi bărbaţi. Fiii voştri vor deveni fetiţele noastre şi vor asculta de noi. Îi vom remodela după chipul şi asemănarea noastră. Ei se vor umple de dorinţă pătimaşă pentru noi şi ne vor adora.

Femeilor, voi clamaţi libertatea. Voi spuneţi că nu mai sînteţi satisfăcute de bărbaţi, că ei vă fac nefericite.

“… i s-a arătat Sf. Valeriu Gafencu care i-a spus să îl caute că îl vor găsi”!

Sf. Mc. Valeriu Gafencu, Sfîntul închisorilor

În luna iunie a acestui an, Valentina Gafencu, sora martirului anticomunist, Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor, a cerut binecuvântare de la Părintele Justin Pârvu pentru a înainta o cerere către CICCR (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România) spre demararea unor cercetări arheologice în cimitirul de la Tg Ocna, menite să stabilească locul unde a fost îngropat fratele ei, precum şi căutarea, deshumarea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale acestuia, în cazul în care vor fi descoperite. Părintele Justin nu doar că binecuvintează, ci şi sprijină financiar această campanie de cercetare arheologică.

Au trecut câteva luni până când în sfârşit primim răspunsul pozitiv la cererea doamnei Gafencu, din partea domului arheolog Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, un creştin cinstit şi curat la suflet, şi din partea domnului Ioan Chertiţie, fost gardian de penitenciar, o figură impresionantă prin râvna

Nicolae Iorga despre martiriul lui Moţa şi Marin

DOI BĂIEŢI VITEJI: MOŢA ŞI MARIN

Nicolae Iorga (1871-1940)

Luptînd pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi Băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii. Cînd, în zilele din urmă, îndepărtam [?] ştirile de o monotonie desăvîrşită – în ciuda măcelului zilnic – cu privire la ceea ce se petrece, în miez de iarnă, acolo, în nenorocita Spanie, nu ne gîndeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptînd pentru cauza cea bună erau aceşti doi fii ai ţării noastre.

Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit (pentru că altfel rămîne celălalt entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şi mai ales singur), încălziţi de o idee căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decît în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce întotdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri

Pr. Dumitru Stăniloae despre jertfa noilor martiri Ion Moţa şi Vasile Marin, comandanţi legionari

Ofranda adusă lui Dumnezeu de poporul Român

Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae - Părintele teologiei româneşti

Jertfa acestor „doi băieţi viteji” are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român, popor înzestrat cu o spiritualitate superioară, care poate servi de model pentru celelalte popoare şi poate ajuta la ridicarea întregii umanităţi pe o treaptă superioară.

Această faptă de jertfă supremă a lui Ion Moţa şi Vasile Marin pentru creştinism a meritat să fie cinstită -destul de tîrziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului  - printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe.

(Interviu realizat la 19 ianuarie 1993 şi publicat în Gazeta de Vest, nr.105, ianuarie 1995)

Adevărata Bărbăție

Clement Alexandrinul despre Taina Cununiei

Adesea întâlnim în scrierile Sfinţilor Părinţi pasaje elogioase cu privire la alegerea fecioriei şi intrarea în monahism. Însă uneori găsim şi fragmente care consideră Taina Căsătoriei drept superioară celibatului.

Clement Alexandrinul este unul dintre puţini autori care cred că o persoană căsătorită poate oferi un exemplu duhovnicesc superior în anumite situaţii celor care aleg calea fecioriei. Vom detalia în cele ce urmează opinia sa în acest sens.

Căsătoria – adevărata bărbăţie

În scrierea sa intitulată Stromate, Clement Alexandrinul discută într-o serie de pasaje esenţiale diferite aspecte cu privire la Taina Cununiei.

Piraţii sexualităţii

Auzeam, înainte de război, că epocile postbelice sunt caracterizate mai evident printr-o recrudescenţă a pervertirii sexuale, dar niciodată n-aş fi crezut că se poate ajunge în această materie acolo unde, inconştienţi şi răi, am ajuns astăzi. Degradarea infamă a legăturii dintre bărbat şi femeie, acceptarea, aproape cu indiferenţă, din partea întregii feminităţi “ele peste tot locul”, a acestei murdare înjosiri a trupului femeiesc, niciodată n-ar fi fost de crezut să ajungă în halul de sălbatecă isterie şi dezgustătoare exhibiţie animalică, de astăzi…

Nu trîmbiţa înaintea ta!

Nu trîmbiţa înaintea ta!, a poruncit Domnul (Matei 6, 2) – şi totuşi, aproape toţi trîmbiţează sau, mai bine zis, aproape tuturor li se trîmbiţează. Se apropie cî­te cineva de inimă, îşi bagă în ea gura şi trîmbiţează – iar omul ia aminte şi se admiră. Măcar de ne-ar bă­ga minţile în cap gîndul că, dacă trîmbiţa, să zicem, e a noastră, sunetul ei e scos de o putere străină nouă! Dar asta nu ne trece deloc prin cap; dimpotrivă, lauda ni se pare atît de îndreptăţită, încît

Adevărata libertate

Cu toţii căutăm libertate – oare nu fiindcă ne sim­ţim robi? Da, robi, dar nu din hotărîrea Ziditorului, ci din propria noastră vină. Domnul ne-a menit să dom­nim peste toate, însă noi ne-am obrăznicit şi am căzut în lanţurile robiei şi ale strîmtorărilor din toate părţi­le. Ne-libertatea exterioară încă nu este mare pierde­re: pierderea esenţială stă în aceea că suntem încătuşaţi lăuntric, că nu mai suntem stăpîni pe noi înşine şi în noi înşine. Altcineva stăpîneşte în om şi asupra omu­lui, iar omul nici vorbuliţă nu cutează să spună împo­trivă şi împlineşte cu supunere tot ce-i insuflă acela cu stăruinţă. Dar necazul de căpetenie e că nici nu conşti­entizează faptul că este rob: aşa-i de terminat!

În ce constă esenţa creştinismului?

Se spune că în dragoste. Nu, aşteptaţi puţin. Dra­gostea e odrasla, alcătuită din flori şi roade. Mai îna­inte trebuie curăţit pămîntul, arat, semănat, şi după aceea creşte. Ce a zis Domnul despre venirea Sa? De ce a venit El? Ca să caute şi să mîntuiască pe cel pier­dut. Dar cei căutaţi cum se mîntuiesc? Se dezbracă de omul vechi şi se îmbracă în omul nou. Mai înainte tre­buie să se dezbrace, să dea jos şi să arunce toată ve­chitura patimilor şi a păcatelor, după care se vor naş­te şi cele noi-nouţe. Vine frica lui Dumnezeu şi naşte pocăinţa,

Noua plagă: protestantismul

Două plăgi erau la noi: materialismul şi spiritis­mul. Nu de mult timp, vrăjmaşul a început să ne tri­mită o a treia, cea mai pustiitoare: teologhisirea nem­ţească [protestantismul, n.n.]. Care e trăsătura distinctivă a acestei teologhisiri? Construirea a tot felul de vederi asupra creştinis­mului, vederi privitoare atît la esenţa, cît şi la istoria lui, şi năzuinţa, potrivită cu vederile acestea, spre „reorganizarea” societăţii creştine. Asta se potriveşte desăvîrşit cu duhul nemţilor. Cînd neamţul [citeşte protestantul, n.n.] ajunge la oarece idee generală sau la niscaiva vederi „atot­cuprinzătoare”, pune atîta preţ pe ele că este gata să jertfească tot ca să-şi răspîndească născocirea. Aşa face cu toate obiectele cunoaşterii, aşa face şi în teologhisire. Asta a început încă de la Luther. Şi-a con­struit Luther propriile vederi asupra lucrării lui Dum­nezeu în Hristos Iisus şi a zvîrlit tot ce i s-a părut că nu se potriveşte cu construcţia lui. Glasul Biseri­cii în învăţătură? Afară! Tainele? Afară! Asprimea as­cetică? Afară! Toată rînduiala bisericească a slujbe­lor? Afară! Pe urmele

O singură cale dreaptă

Nimeni nu vine la Tatăl, fără numai prin mine. Ioan 14, 6

Sfîntul Teofan Zăvorîtul (1815-1894)

După cuvintele acestea, e de mirare cum poate să îi mai vină omului gîndul apropierii de Dumnezeu pe o altă cale! Dacă pentru ca Dumnezeu să îl pri­mească pe om înaintea Sa ar fi nevoie numai de în­dreptarea felului de a gîndi, „naturaliştii”, care au fu­rat de la creştinism concepţiile sănătoase despre toate cîte există şi le-au dat drept ale lor, ar mai putea pă­rea că au cît de cît dreptate; dar pentru asta e nevo­ie de schimbarea desăvîrşită a întregii rînduieli lăun­trice, duhovniceşti, pe care nu o poţi săvîrşi doar cu concepţiile. Este nevoie de har, harul presupune bu­năvoinţa lui Dumnezeu, iar bunăvoinţa lui Dumnezeu nu poate fi meritată decît prin credinţa în Domnul Iisus Hristos. Pe de altă parte, şi primirea harului, care preface toate rînduielile înăuntrul omului, e cu putin­ţă doar prin mijlocul rînduit de Însuşi Dumnezeu. Pe om nu-l duce capul să ajungă la asta singur.

Oameni al căror dumnezeu este pîntecele

Priveşte în jur şi cercetează: cu ce sînt ocupaţi toţi oamenii, de cine se îngrijesc, pentru cine lucrează? Toţi, pînă la unul, lucrează pentru pîntece şi toate ostenelile lor sînt pentru satisfacerea pretenţiilor lui: “Dă-mi să mănînc”, “Dă-mi să beau”. Şi singură făgăduinţa doborîrii acestui tiran al nostru, cît de mare bine promite să aducă în viitor!

Puneţi-vă acum în acest punct şi cugetaţi: încotro se va îndrepta nepotolita sete de activitate a veacului acestuia în veacul celălalt, cînd nu va fi nevoie să ne ostenim pentru stomac şi, îndeobşte, pentru lucrurile acestei vieţi? Trebuie să dăm un răspuns de pe acum, ca să ne pregătim de ceea ce ne aşteaptă în viitorul nesfîrşit.

Sfîntul Teofan Zăvorîtul