Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Despre dreapta socotinţă sau intelepciune ca suma virtutilor

Posted in Înaintaşi ai neamului by Mirean on 12/01/2017

nicolae-steinhardtLogica pură este totuna cu demenţa deoarece nu ţine seama de faptul că nicio entitate, nicio însuşire, nicio virtute nu are valoare absolută. Şi sinceritatea şi binele şi mila şi adevărul chiar nu‑s decât valori relative şi nu pot constitui, singure, un criteriu de sine stătător, inatacabil şi având răspuns la orice întrebare. Toate sunt relative şi numai laolaltă şi cumpănite de dreapta socotinţă pot alcătui în duh, sub numele de înţelepciune, un îndreptar cu sorţi de siguranţă. Iar fiecare calitate, izolată, poate duce la aberaţii, ori în cel mai bun caz la exagerări. (more…)

Anunțuri

Şi iarăşi despre reeducare…

Posted in Înaintaşi ai neamului by Mirean on 27/02/2011

Temniţa grea este lucru de nimic, fleac şi floare la ureche pe lângă ospiciul de nebuni.

Nimeresc  în  timpul  unei  furii  a  mutărilor,  cum  îl  apucă  adesea  pe Tudoran,  ofiţerul  politic,  într-o  celulă  cu  foşti  militari,  jandarmi  şi câţiva legionari de curând aduşi de la Aiud.

Aflu amănunte autentice despre Ţurcanu şi reeducare. Dacă  diavolii,  îngeri  căzuţi,  puteau  născoci  chinuri  cumplite,  numai ordinului şmecheresc al oamenilor i-au putut trece prin minte torturi atât de ţicnite şi de întortocheate.

Arpacaşul fierbinte înghiţit pe nerăsuflate şi numaidecât după aceea o stacană mare cu apă rece.

Căţărări cu unghiile pe ziduri.

Metanii, neîntrerupt, până la leşin.

Excremente  mâncate.  (Se  socoteşte  privilegiat  cel  care-i  pus  să  şi  le mănânce pe ale sale.)

Mâncare  enormă  urmată  de  patruzeci  şi  opt  de  ore  petrecute  într-o celulă ticsită, fără tinetă şi cu uşa, fireşte, zăvorâtă. (more…)

A fi creştin

Posted in Înaintaşi ai neamului, Învățătură Ortodoxă by Mirean on 28/12/2010

În iubire nu este frică, ci iubirea adevărată alungă frica.

Texte biblice referitoare la teza: creştinismul este o religie a curajului:

— de nenumărate ori îndemnul christic: îndrăzneşte fiule, îndrăzneşte fiică (Mat. 9, 2, 9, 22; Marcu 10, 49; Luca 8, 48), îndrăzniţi (Marcu 6, 50; Ioan 16, 33);

— încurajările Nu te teme (Marcu 5, 36; Luca I, 13; 1, 30; 5, 10; 8, 50), Nu vă temeţi (Marcu 6, 50; Luca 2, 10; 12, 7; 24, 36; Ioan 6, 20), Nu vă înspăimântaţi (Marcu 16, 6);

— pe lista celor sortiţi iezerului de foc, cine figurează primii? „Fricoşii (Apoc. 21, 8); şi certarea: Pentru ce sunteţi fricoşi?” (Marcu 4, 40) ;

— şi mai ales dezvăluirea marelui secret: „împărăţia cerurilor se ia prin stăruinţă, şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Mat. 11, 12) ; (în alte versiuni: se ia cu năvală şi năvălitorii pun mâna pe ea. Biblia engleză veche vorbeşte de violenţă şi oameni violenţi, cea nouă afirmă că e siluită şi luată cu forţa. La forţă se referă şi francezii. Germanii dau echivalentul Gewalt, dar în continuare întrebuinţează un verb compus mai expresiv: reisen es weg.) (more…)

Marea taină a tuturor nenorocirilor: bănuiala

Posted in Înaintaşi ai neamului, Învățătură Ortodoxă by Mirean on 22/12/2010

La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie — putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei.

Se prea poate ca şi în lumea veche mângâietoarele cuvinte afecţiune şi încredere să fi sfârşit prin a se goli de conţinut, să fi ajuns formale ca atâtea altele. Dar de văzut am văzut noi ce înseamnă o lume întemeiată numai pe concurenţă, lumea căreia urmaşa ei dialectică i-a pus capac venind cu noile ei temeiuri: ura, invidia şi bănuiala.

Marea taină a tuturor nenorocirilor: bănuiala. Otrava, neghina, pârjolul.

Nu degeaba e pentru Bergson timpul aducător de nebănuite surprize, iar evoluţia e creatoare.

Dovadă: cine s-a gândit în primii ani ai veacului că acestea vor fi problemele noastre de căpetenie: frica, bănuiala generalizată, şmecheria atotputernică? Iată că totuşi sunt. Pentru noi, futilităţile — cum numeşte Camus problema pusă de Copernic şi Galileu, heliocentrismul ori geocentrismul — sunt gravele şi naivele preocupări de la începutul secolului XX: progresul, răspândirea democraţiei libere, ştiinţa binefăcătoare. (more…)

Hristos ca gentleman şi cavaler

Posted in Înaintaşi ai neamului, Învățătură Ortodoxă by Mirean on 19/12/2010

La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie — putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei.

[…] Ştiu că procedez bine şi prin aceasta chiar suprim binele. Existenţialiştii au aici dreptate: de vreme ce avem conştiinţa binelui pe care-l facem, conştiinţa îl compromite iremediabil. Conştiinţa e nimicitoare, exclude candoarea, săvârşirea senină şi nevinovată a binelui. Ea spurcă orice acţiune elegantă.

Au şi totuşi n-au dreptate existenţialiştii. Merg cam repede, prestidigitatori ce sunt. Conştiinţa spurcă, dar nu iremediabil. Nu suntem copii curaţi, nu suntem sfinţi. Dar nici nu suntem — hodoronc-tronc — nişte nemernici, nişte salauds. Sfinţi nu; desigur. Dar poate the next best, adică nişte impostori ai binelui.

Sfinţii sunt limita. După ei însă vin eroii şi apoi seniorii şi-n urmă iată şontâcăiesc şi îndrăzneţii binelui, cam ridicoli, cam gâfâitori, care nici ei nu-s de lepădat.

Ştim că facem binele — şi deci îl impurificăm — dar binele îl facem, nu răul. Nu avem parte de curăţia sfinţilor, tot facem însă ceva care ne scoate din rândurile ticăloşilor. […] Nobleţea şi cavalerismul nu sunt simple nostalgii, sunt din cu totul alt domeniu (ca şi creştinismul, pe care-l reflectă): al secretelor sau reţetelor de fericire. (more…)

„Nicăieri şi niciodată nu ne a cerut Hristos să fim proşti”

Posted in Work Buy Consume Die by Mirean on 13/01/2010

„Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă, o bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile, dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate şi paraplegie.

Denis de Rougemont: Să nu judecăm pe alţii, dar când arde casa vecinului nu stau să mă rog şi să mă îmbunătăţesc; chem pompierii, alerg la cişmea. De nu, se numeşte că sunt fudul şi că nu mi iubesc aproapele.

Macaulay: este drept că nu avem voie să ne răsculăm împotriva lui Nero căci orice putere de Sus este, dar nici nu trebuie să i sărim lui Nero în ajutor dacă se întâmplă să fie atacat. (Eisenhower şi Foster Dulles în toamna lui ’56.)

Una e să te răscoli, alta e să aprobi. Când a căzut Iacob al II lea, s-au găsit episcopi anglicani care să l urmeze în exil pe regele procatolic, ori poate catolic, numai pentru că era suveranul legitim şi, orice s ar fi întâmplat, nu putea fi înlocuit.

Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei 10, 16: „fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte„, II Tim. 4, 5: „tu fii treaz în toate…”, 7/7. 1, 8: „să fie… treaz la minte” şi mai îndeosebi I Cor. 14, 20: „Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi copii, iar la minte fiţi oameni mari”).

Nicăieri şi niciodată nu ne a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric „să le tâmpim”.) Cum de ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi apoi, tot la I Cor. (14, 33) stă scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii”. Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze.

Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice şi Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutăţii.

Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le ar veni la îndemână să fim proşti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi.


(Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia — măcar de la un anume punct încolo — e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu… s au ascuns.)

Părintele Nicolae Steinhardt

fragment din cartea “Jurnalul fericirii “