Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Itinerar imaginar

Posted in Poezie by Mirean on 10/03/2011

Moldova-nalţă crini de mănăstiri, Privelişti carpatine-ating sublimul.

Săracilor, infirmilor asemeni,
Bolnavilor cu ochii arşi de febre
Şi orbilor şi sclavilor fraţi gemeni,
Noi viaţa ne-o visăm prin reci tenebre.

Din când în când mai descifrăm cuvinte
Pe un atlas imaginar, ocult,
Mai răsfoim aducerea aminte
A cărţilor citite de demult.

Şi-atunci ne smulgem bietei noastre hume,
Tu, lanţ, ne cazi, clepsidră, tu te spargi!
Tăcuţi, ca nişte umbre fără nume,
Pornim grăbiţi spre orizonturi largi. (more…)

Reclame

Şi iarăşi despre reeducare…

Posted in Înaintaşi ai neamului by Mirean on 27/02/2011

Temniţa grea este lucru de nimic, fleac şi floare la ureche pe lângă ospiciul de nebuni.

Nimeresc  în  timpul  unei  furii  a  mutărilor,  cum  îl  apucă  adesea  pe Tudoran,  ofiţerul  politic,  într-o  celulă  cu  foşti  militari,  jandarmi  şi câţiva legionari de curând aduşi de la Aiud.

Aflu amănunte autentice despre Ţurcanu şi reeducare. Dacă  diavolii,  îngeri  căzuţi,  puteau  născoci  chinuri  cumplite,  numai ordinului şmecheresc al oamenilor i-au putut trece prin minte torturi atât de ţicnite şi de întortocheate.

Arpacaşul fierbinte înghiţit pe nerăsuflate şi numaidecât după aceea o stacană mare cu apă rece.

Căţărări cu unghiile pe ziduri.

Metanii, neîntrerupt, până la leşin.

Excremente  mâncate.  (Se  socoteşte  privilegiat  cel  care-i  pus  să  şi  le mănânce pe ale sale.)

Mâncare  enormă  urmată  de  patruzeci  şi  opt  de  ore  petrecute  într-o celulă ticsită, fără tinetă şi cu uşa, fireşte, zăvorâtă. (more…)

Reeducarea

Posted in Ateilor, Înaintaşi ai neamului by Mirean on 07/02/2011

Cine are ochi de văzut, poate observa în lumea largă procesul reeducării şi restructurării materialist-dialectice, atee, imorale, decadente şi respingătoare.

Marxism-leninismul îl declară pe om Dumnezeu. Natura, viaţa, societatea şi sufletul trebuie supuse legilor materialismului istoric. Cei mai mari duşmani ai materialismului istoric sunt Dumnezeu şi sufletul. Acestea trebuie în primul rând distruse.  Repetăm,  şi  nu  vom  repeta  niciodată  îndeajuns,  că  dincolo  de dominaţia  economică,  politică  şi  militară,  comunismul  urmăreşte  dominaţia asupra  sufletului.  Sufletul  trebuie  distrus  pentru  că  nu  poate  fi  supus.  Religia, arta, ştiinţa, ideile, idealurile, sentimentele, toate trebuie distruse şi înlocuite cu ideile,  legile  şi  ştiinţa  materialismului  istoric.  Rezultă  astfel  un  om-monstru,  un om-caricatură,   un   om-demon.   Numai   demonii   şi   oamenii,   conştienţi   de nimicnicia lor, se proclamă totuşi dumnezei.

Prin   urmare   educarea   în   spiritul   materialismului   istoric   –   adică « reeducarea »  –  este  demonizarea  omului,  mutilarea  sufletului,  moartea  lui Dumnezeu, mecanicizarea conştiinţei, anularea personalităţii, dispariţia libertăţii, robia absolută, teleghidarea psihică, condiţionarea mentală pe bază de reflexe. (more…)

RUGĂCIUNE PENTRU PACE de Nichifor Crainic

Posted in Poezie by Mirean on 24/12/2010

Cel înfrânt e-o jele care frânge, Pacea lumii zace pe vărsări de sânge

Slavă ţie, Doamne, pentru-această noapte
Somnul meu în unda lunii s-a scăldat,
În abisul nopţii visu-nmiresmat
Mi-a cules miresme de naramze coapte
Slavă ţie, Doamne, pentr-această noapte.

A lăsat un înger porţile deschise,
Cântec fără sunet se-auzea-n sobor,
Unduiau azurul aripi fără zbor,
În abisul nopţii năzărit în vise
A lăsat un înger porţile deschise. (more…)

Marea taină a tuturor nenorocirilor: bănuiala

Posted in Înaintaşi ai neamului, Învățătură Ortodoxă by Mirean on 22/12/2010

La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie — putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei.

Se prea poate ca şi în lumea veche mângâietoarele cuvinte afecţiune şi încredere să fi sfârşit prin a se goli de conţinut, să fi ajuns formale ca atâtea altele. Dar de văzut am văzut noi ce înseamnă o lume întemeiată numai pe concurenţă, lumea căreia urmaşa ei dialectică i-a pus capac venind cu noile ei temeiuri: ura, invidia şi bănuiala.

Marea taină a tuturor nenorocirilor: bănuiala. Otrava, neghina, pârjolul.

Nu degeaba e pentru Bergson timpul aducător de nebănuite surprize, iar evoluţia e creatoare.

Dovadă: cine s-a gândit în primii ani ai veacului că acestea vor fi problemele noastre de căpetenie: frica, bănuiala generalizată, şmecheria atotputernică? Iată că totuşi sunt. Pentru noi, futilităţile — cum numeşte Camus problema pusă de Copernic şi Galileu, heliocentrismul ori geocentrismul — sunt gravele şi naivele preocupări de la începutul secolului XX: progresul, răspândirea democraţiei libere, ştiinţa binefăcătoare. (more…)

Hristos ca gentleman şi cavaler

Posted in Înaintaşi ai neamului, Învățătură Ortodoxă by Mirean on 19/12/2010

La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie — putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei.

[…] Ştiu că procedez bine şi prin aceasta chiar suprim binele. Existenţialiştii au aici dreptate: de vreme ce avem conştiinţa binelui pe care-l facem, conştiinţa îl compromite iremediabil. Conştiinţa e nimicitoare, exclude candoarea, săvârşirea senină şi nevinovată a binelui. Ea spurcă orice acţiune elegantă.

Au şi totuşi n-au dreptate existenţialiştii. Merg cam repede, prestidigitatori ce sunt. Conştiinţa spurcă, dar nu iremediabil. Nu suntem copii curaţi, nu suntem sfinţi. Dar nici nu suntem — hodoronc-tronc — nişte nemernici, nişte salauds. Sfinţi nu; desigur. Dar poate the next best, adică nişte impostori ai binelui.

Sfinţii sunt limita. După ei însă vin eroii şi apoi seniorii şi-n urmă iată şontâcăiesc şi îndrăzneţii binelui, cam ridicoli, cam gâfâitori, care nici ei nu-s de lepădat.

Ştim că facem binele — şi deci îl impurificăm — dar binele îl facem, nu răul. Nu avem parte de curăţia sfinţilor, tot facem însă ceva care ne scoate din rândurile ticăloşilor. […] Nobleţea şi cavalerismul nu sunt simple nostalgii, sunt din cu totul alt domeniu (ca şi creştinismul, pe care-l reflectă): al secretelor sau reţetelor de fericire. (more…)