Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Cuvîntul „Bătrîn” a devenit sinonim cu un soi de „duşman al poporului” de rit nou. Al „poporului tînăr şi civilizat” care vrea „o ţară ca afară”

Posted in Cugetări by Mirean on 15/12/2017

„Fiule, iată mama ta, mamă iată fiul tău” (Ioan 19, 26-27)

Am intrat într-o biserică de tip nou,  „pe model american”. De mult nu mă mai impresionează sau irită coregrafia şi retorica. Toate trucurile lor m-au lăsat rece. M-a frapat însă un fenomen: cu cîteva excepţii, toţi aici erau tineri de pînă în 35 de ani. Am întrebat: unde vă sînt bătrînii? Mi s-a dat de înţeles că ei se adresează şi au „un mesaj” pentru cei „open mind”.

(more…)

Anunțuri

„Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”

Posted in Work Buy Consume Die by Mirean on 31/05/2011

Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul.

De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: “Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat „visătorii” potriviţi. Nimeni n-a „visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii 21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui „holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: „Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”. (more…)