Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Despre dreapta socotinţă sau intelepciune ca suma virtutilor

Posted in Înaintaşi ai neamului by Mirean on 12/01/2017

nicolae-steinhardtLogica pură este totuna cu demenţa deoarece nu ţine seama de faptul că nicio entitate, nicio însuşire, nicio virtute nu are valoare absolută. Şi sinceritatea şi binele şi mila şi adevărul chiar nu‑s decât valori relative şi nu pot constitui, singure, un criteriu de sine stătător, inatacabil şi având răspuns la orice întrebare. Toate sunt relative şi numai laolaltă şi cumpănite de dreapta socotinţă pot alcătui în duh, sub numele de înţelepciune, un îndreptar cu sorţi de siguranţă. Iar fiecare calitate, izolată, poate duce la aberaţii, ori în cel mai bun caz la exagerări. (more…)

Certarea diavolului

Posted in Izbăvirea de demoni, Rugăciuni by Mirean on 26/01/2013

copiAceastă certare e bine să o zică tot creştinul de trei ori în viaţa sa. Să o repete numai atunci cînd diavolul l-a îndrumat la vreun rău sau îl necăjeşte cu ceva. Dacă un creştin în viaţă n-a certat niciodată pe demon, la Ziua Judecăţii, demonul iese în faţa Domnului cu cartea şi zice: „A trăit în lume în fapte bune, dar pe mine nu m-a certat niciodată, dragostea între mine şi el nu e stricată.”

Să te certe puterea Sfintei Treimi!
Să te certe Preasfînta Nascătoare de Dumnezeu!
Să te certe toţi Sfinţii din ceruri şi toate puterile cereşti, pe tine diavole al întunericului! Să piei tu, cu toată puterea, meşteşugurile şi stăpînirea ta din tot cuprinsul meu, să piei tu, diavole, cu a ta putere şi stăpînire de la toţi pe care eu i-am dat ţie în zilele vieţii mele cînd ei m-au supărat cu anumite supărări şi eu nu i-am iertat, căci eu îi iert în clipa aceasta pe toţi cîţi am dat la rău în viaţa mea, iert pe toţi cîţi am blestemat în zilele vieţii mele şi iert pe toţi cu cîţi m-am certat! (more…)

Tagged with: , ,

„Cu munca şi grija multă se uită de Dumnezeu” – Cuv. Paisie Aghioritul

Posted in Învățătură Ortodoxă by Muritor on 21/01/2013
Cuviosul Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul

Cum nu trebuie să lucreze creştinul?

În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciti, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în randuială un lucru-două, şi abia apoi mă gîndesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gandesc să fac lucrul cutare. Îl termin, şi abia după aceea mă gandesc să fac altceva – pentru că dacă încep altul fără să îl fi terminat pe primul, nu am linişte. Cînd cineva are de făcut mai multe deodată, o ia razna – şi numai ce se gîndeşte la ele, ca îl şi apucă schizofrenia.

A venit la coliba mea un tînăr care avea probleme psihice. Mi-a spus că este chinuit, pentru că este supărat de problema moştenirii etc. „Despre ce moştenire vorbeşti?“, i-am spus. „Mai întîi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îţi iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată, şi apoi să îţi cauţi un loc de muncă“. M-a ascultat sărmanul şi şi-a aflat calea. Aşa se află pe sine oamenii.

– Părinte, şi eu obosesc repede cînd lucrez. Nu înţeleg care-i pricina. (more…)

“Acest neam de demoni nu iese, fără numai cu post şi rugăciune” Matei 17:2 (III)

Posted in Izbăvirea de demoni by Muritor on 09/07/2011

Cuviosul David din Tesalonic, pîrjolitorul demonilor şi luminătorul orbilor

Cuv. David în faţa împăratului Iustinian al Bizanţului

Cuviosul David († 540 d. Hr.) , cel din Tesalonic, ostenindu-se pe pămînt pentru răsplata cea cerească, a primit de la Dumnezeu atîta dar, încît gonea diavolii, lumina orbii şi orice boală nelecuită o tămăduia, cu Numele Domnului nostru Iisus Hristos. Din semnele cele mai multe care le-a făcut, scriu două  spre încredinţarea celorlalte, precum leul se cunoaşte după unghii şi ţesătura după margine.

Un tînăr oarecare avea diavol. Acela a venit într-o zi la chilia cuviosului şi stînd afară la uşă, striga: „Eliberează-mă, Davide, rob al veşnicului Dumnezeu, că foc iese din chilia ta şi mă arde pe mine”. Atunci cuviosul, întinzînd mîna prin fereastra sa, a zis, apucîndu-l pe tînăr: „Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, îţi porunceşte ţie, duh necurat, să ieşi din zidirea Lui”. Acestea zicînd, l-a însemnat pe el cu semnul Sfintei Cruci şi îndată a ieşit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Cei de faţă, văzînd o minune ca aceea, au slăvit pe Dumnezeu, ca pe Unul ce slăveşte pe cei ce-L slăvesc cu lucruri plăcute Lui. Mai ascultaţi şi o altă minune, tot asemenea. (more…)

Păcatul omului – bucuria vicleanului

Posted in Învățătură Ortodoxă by Muritor on 08/07/2011

În timp ce discutau acestea, satana, pe care numai sfîntul îl vedea, stătea acolo şi pregătea cursă pentru Epifanie.
– Fugi de aici vicleanule şi necuratule,  îi spuse Cuviosul Andrei cel nebun pentru Hristos.
– Mai viclean şi mai batjocoritor decît tine nu există altul în această cetate, i-a răspuns satana. Şi dacă vrei să-ţi spun adevărul, va veni timpul cînd îmi voi pierde meş­teşugul, căci oamenii vor deveni mai vicleni decît diavolii, aşa încît copiii cei mici vor vicleni mai mult decît cei mari. Aşadar, noi vom înceta atunci să-i războim pe oameni, de vreme ce vor cunoaşte de la ei înşişi vicleşugul.
– De unde le-ai aflat acestea? l-a întrebat Cuviosul. (more…)

Descîntecul şi vrăjitoria – capcane pentru naivi (II)

Posted in Căile pierzaniei by Muritor on 08/07/2011

Diavolul nu-l conduce pe om la păcat în chip tiranic

În anii împăratului Leon Înţeleptul (886-912), cineva din Constantinopol, nesocotind sfinţenia Tainei căsătoriei, a început să trăiască în destrăbălare şi desfrînare. Soţia lui, femeie cu frică de Dumnezeu, se topea de tristeţe. Străduindu-se însă să-l readucă pe calea bună pe bărbatul ei, a ajuns la vrăjitorul Virginie.

Cînd l-a vizitat, în jurul lui erau mulţi oameni. Fiecare primea răspuns la problema pe care o avea şi pleca. Cînd i-a venit rîndul, s-a aşezat şi a început să-şi destăinuiască durerea:

– Bărbatul meu s-a dedat păcatului. Umblă prin toate locurile de preacurvie şi cheltuieşte averea noastră cu actriţe şi desfrînate. Am venit la tine pentru că am aflat că i-ai izbăvit pe mulţi. Ajută-mă dacă poţi şi eu te voi răsplăti cît mai bine cu putinţă.

– Nu te nelinişti deloc, i-a răspuns acela. Eu îl voi face să nu (more…)

Osteneala diavolului

Posted in Căile pierzaniei by Muritor on 08/07/2011

Lucrarea principală a diavolului, după căderea lui, este să se împotrivească în continuu Voii Dumnezeieşti. Urăşte de moarte făpturile lui Dumnezeu şi îndeosebi pe oameni, cei plăsmuiţi după chipul şi asemănarea Ziditorului. El fiind apostat, după ce cu viclenie l-a tîrît în apostazie şi pe om, se luptă de atunci în toate felurile să-l ţină departe de Dumnezeu.

Hristos, prin întruparea Lui, le-a dat oamenilor posibilitatea nu numai de a se întoarce la „bunătatea din­tru început”, dar şi de a se îndumnezei. Diavolul însă, deşi neputincios acum, continuă să tîrască în păcat, prin viclenie, făpturile dragi ale lui Dumnezeu, încercînd în felul acesta să zădărnicească lucrarea răscumpărătoare a Domnului. Le-a declarat, aşadar, oamenilor război nemi­los şi înfricoşător nu numai din ură faţă de ei, dar şi din invidie. Nu poate suferi slava şi fericirea dumnezeiască ce-i aşteaptă pe ostenitori. De aceea împrăştie între ei răutate, îi îndeamnă la păcat şi le inspiră necredinţă faţă de adevărul şi iubirea lui Dumnezeu. După o parabolă a Evangheliei, diavolul este vrăjmaşul care a sădit neghină în ţarina în care Domnul însămînţase grîu (Matei 13:24-25). (more…)