Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Cărţile şi hrana duhovnicească

Posted in Învățătură Ortodoxă by Muritor on 26/09/2013

din învăţăturile ieromonahului Bartolomeu de la Ţigăneşti

Mult folos află creştinii care se ostenesc citind cărţi duhovniceşti. Citirea îndelungată le va fi socotită o nevoinţă, mai ales atunci cînd este însoţită de rugăciune şi de urmarea faptelor bune care ne sunt puse înainte.

Şi după ce terminăm de citit o carte care ni s-a părut deosebită, să o împrumutăm şi altora. Sau, dacă putem, chiar să le-o dăruim celor pe care cele scrise i-ar putea ajuta. Să nu credem că ajutorarea aproapelui se mărgineşte numai la mîncare şi îmbrăcăminte. Nu, hrana duhovnicească este cu mult mai importantă. Să îi ajutăm pe alţii cît ne stă în putinţă şi Dumnezeu care a primit cei doi bani ai văduvei va primi şi mica noastră „jertfă”. (more…)

Clubul de la Roma

Posted in Căile pierzaniei by Muritor on 25/09/2013

dr. Florin Mătrescu

indexDenumirea sa nu are nimic comun cu oraşul Roma, Vaticanul, sau Biserica catolică. Ovin Demaris [Ovide E. Desmarais] a calificat preocupările acestei organizaţii secrete drept o ”afacere murdară” (Dirty Business), în spatele său stau “Comitetul celor 300″ (“Clubul” fiind considerat ca unul din instrumentele de lucru cele mai puternice ale acestuia), ”Black Nobility” (în acest sens, unii atribuie ideea “Clubului” reginei luliana a Olandei) , “Marshall Fund” (vom reveni asupra lui) şi clanul Rockefeller care a şi donat, dealtfel, “Clubului” terenul unde-şi are sediul  general  (Bellagio, Italia).

Tavistock Institute

Tavistock Institute

În fondarea sa în 1968, un rol major i se acordă lui Aurelio Peccei, cel mai vechi preşedinte al concernului Fiat (un multi-conglomerat gigantic, aflat în mîna Comitetului celor 300″), în care “Black Nobility” deţine cote importante din acţiuni şi profit (Ex. Agnellis şi alţii). Spre a-şi realiza “misiunea” Peccei a absolvit cursurile la “Tavistock Institute” (considerat “mama” institutelor de „spălat creierul” din lume, fondat cu sprijinul lordului Bertrand Russel, fratele lui Aldous Huxley, Kurt Levin şi Eric Trist), sub bagheta vestitului general maior John Rawlings Rees. (more…)

Mîhnirea lumii, moarte lucrează

Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul UngroVlahiei

Sf. Ier. Grigorie Dascălul, mitropolitul UngroVlahiei

Cum că mîhnirea pentru bunătăţile cele vremelnice este nefolositoare

Să ştii încă şi aceasta, o, frate, că nu se cuvine să te mîhneşti dacă, pentru păcatele tale, vei pierde vreo firească şi vremelnică bunătate, sau pe fiii tăi, sau pe femeia ta, sau însăşi împărăţia lumii, măcar şi însăşi viaţa, pentru că mîhnirea aceasta nu se socoteşte ţie întru pocăinţă, ci este deşartă şi nefolositoare şi la Dumnezeu neprimită.

Iată şi Saul s-a mîhnit cînd a auzit de la Samuel că va să-şi piardă şi împărăţia, şi însăşi viaţa, şi s-a speriat Saul, şi a căzut cît era de lung la pămînt, şi s-a înfricoşat foarte de cuvintele lui Samuel (I Împ. 28, 20), dar însă în deşert. A venit şi Antioh întru cunoştinţa răută­ţilor ce a făcut, cînd a văzut că în aceeaşi vre­me va pierde şi viaţa şi împărăţia cu acea moarte de durere, dar însă în deşert. Pentru aceasta şi zice Scriptura: Şi se ruga pîngăritul către Stăpînul Cel ce nu-l va mai milui pe el (II Macab. 9, 13).

Nu mai zic că mîhnirea ceea ce se face pentru bunătăţile cele lumeşti şi vremelnice nu numai că este nefolositoare la păcătos, ci îi pricinuieşte şi moarte, precum zice Pavel: Mîhnirea lumii, moarte lucrează (II Cor. 7: 10).

Sfîntul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti

Sursa: Sfătuire foarte frumoasă despre spovedanie, Ed. Egumeniţa, p. 60-61