Scrisoare deschisă către Patriarhul României şi către Sfîntul Sinod al B.O.R.

În atenția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a Sfîntului Sinod al BOR, în problema acceptării oficiale de către BOR în 1994 a celor două texte de la Chambesy în dialogul cu necalcedonienii:                                    

Preafericite Părinte Patriarh Daniel,

           
                          Sfîntul Apostol Pavel ne spune că fiecare dintre noi suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, de aceea atunci cand un mădular suferă sau este în oarece pericol, este normal ca celelalte mădulare ale Trupului lui Hristos să reacționeze, ca într-un singur organism viu. Din același motiv, ca unul ce sunt mădular al Bisercii Ortodoxe îmi exprim îngrijorarea referitor la ceea ce a semnat Biserica Ortodoxă Română ca ipostas local al Bisericii Ortodoxe Sobornicești, în Sfîntul Sinod din 8-9 decembrie 1994, prin care se recunosc “Bisericile necalcedoniene” ca Ortodoxe.
Cred că acest act adoptat în Sinod ar trebui reanalizat. În nici un caz nu sunt impotriva dialogului teolgic cu eterodocşii .

Am văzut publicate pe site-ul oficial al Patriarhiei Române declarațiile de mai jos și mă gîndesc la faptul că poate nu au fost verificate de teologi avizați. De aceea, cu smerenie vă atrag atenția :              

              Conform site-ului oficial al Patriarhiei Române:

“Biserica Ortodoxa Română a dovedit o mare deschidere faţă de acest dialog. A fost prezentă la aproape toate întrunirile neoficiale şi oficiale (fără a IV-a neoficială şi a II-a şi a III-a oficială), prin prof. dr. Nicolae Chiţescu, pr.prof.dr. Dumitru Radu, Î.P.S. dr. Antonie Plămădeală, pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae şi pr. prof. dr. Nicolae Necula.

În şedinţa Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 8-9 decembrie 1994, s-au acceptat în mod oficial textele celor două declaraţii comune. Astfel, Biserica Ortodoxă Română a fost prima Biserică, care a aprobat oficial acest dialog după 1993.”

Se pare că cei care au adoptat aceste concluzii ale dialogului cu necalcedonienii,  nu au fost deloc atenți la ceea ce au semnat:

„Atunci cînd vorbim despre ipostasul unic şi compus al Domnului nostru Iisus Hristos, nu vrem să spunem că în el se unesc un ipostas divin cu unul uman. Vrem sa spunem că unul şi veşnicul ipostas al celei de-a doua Persoane a Treimii şi-a asumat omenitatea noastră, a naturii create, printr-un act care-l uneşte cu propria sa natura dumnezeiască necreată, pentru a forma o adevarata fiintă divino-umană, unită în mod nedespărţit şi neamestecat, naturile deosebindu-se una de alta, doar prin contemplare”. „Acest ipostas al Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, născut mai înainte de toţi vecii, din Tatăl, este acela care în zilele de pe urmă a devenit o fiinţă umană şi s-a născut din Prea Sfînta Fecioară Maria.” http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

Prima formulare: “vorbim despre ipostasul unic şi compus al Domnului nostru Iisus Hristos” nu este deloc clară, iar explicitatea care urmează este şi mai ambiguă.

Formularea “naturile deosebindu-se una de alta, doar prin contemplare” ar putea însemna că firile (naturile) în Hristos sunt doar teoretice.

În formularea “pentru a forma o adevarată fiinţă divino-umană” se confundă noţiunea “fiinţă divino-umană” cu noţiunea “fire divino-umană”, exact ca în formula ereticului Sever de Antiohia, anume fire compusă divino-umană.

Formularea “este Acela care în zilele de pe urmă a devenit o fiinţă umană“  este iarăşi împotriva învăţăturii Sinodului IV Ecumenic, pentru că ipostasul Fiului nu “a devenit o fiinţă umană” ci  “şi-a impropriat firea umană”. În Simbolul Niceo-Constantinopolitan se spune că Fiul ” S-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om” – termenul grecesc “ενανθρωπησαντα”, care s-ar traduce mai exact cu “S-a înomenit”, adică “a luat firea umană“.

 Shenuda al III-lea,  în cartea sa “Firea lui Hristos“,  vorbeşte despre o fire a lui Hristos, mergînd pe linia ereziei lui Sever. În această nuanţă constă erezia miafizită. Conform lui Shenuda, Hristos are o singură fire divino-umană, interpretînd eronat ceea ce spune Sfîntul Chiril al Alexandriei: “o fire a Cuvîntului întrupat“. Formulare care, deşi aparţine unui mare Sfînt al Bisericii, a fost evitată a se folosi de către Sinodul IV Ecumenic, tocmai ca să nu existe ambiguităţi.
Conform învăţăturii ortodoxe exprimate de Sfîntul Ioan Damaschin în Dogmatica, Capitolul XVI,(Către cei ce spun: Dacă omul are două firi şi două activităţi, este necesar ca Hristos să aibă trei firi şi tot atîtea activităţi):  “Tot ceea ce este comun şi se observă în mulţi, fără ca să fie în unul mai mult, iar în altul mai puţin, se numeşte fiinţă. Prin urmare, pentru acest motiv, se zice o singură fire a oamenilor, pentru că orice om este compus din suflet şi corp. Despre ipostasa Domnului însa, nu putem spune o singură fire, căci fiecare din firi păstrează, şi după unire, însuşirea firească şi nu este cu putinţă să găsim o specie Hristos. N-a fost un alt Hristos, din Dumnezeire şi omenire, acelaşi şi Dumnezeu şi om.”  
Firea umană este enipostaziată în Persoana Fiului lui Dumnezeu, deci nu se poate vorbi de un ipostas propriu al firii umane. 

În cheia Sinodului de la Calcedon, fraza Sfîntului Chiril poate fi înţeleasă astfel: o fire dumnezeiască unită cu natura umană, adică  două firi.  Sfîntul Ioan Damaschin în Dogmatica, III, capitolul 8  spune: Deoarece (firile) sunt unite după ipostas şi au întrepătrunderea reciprocă, sunt unite fără amestecare, păstrîndu-şi fiecare propria sa deosebire naturală.” Iar în capitolul 3 spune: “Dacă Hristos ar fi dintr-o singură fire compusă şi dacă este deofiinţă cu Tatăl, atunci va fi şi Tatăl compus şi deofiinţă cu trupul, lucru absurd şi plin de toată blasfemia“. Iar Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune: “nu este îngăduit a se spune că Hristos e o fire compusă, pentru că ar însemna că şi Trupul lui Hristos e de o vîrstă cu dumnezeirea” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Epistola către Ioan Cubicularul…Împotriva lui Sever, PSB 81, p.85-86).

În Minei, la Slujba Sfinţilor Părinţi celor din Calcedon, la Utrenie, în cîntarea 6 e scris: Chiril pe Hristos propovăduieşte în două firi, şi în două lucrări, eresul lui Sever celui fără de minte biruind”.

Împotriva Sinodului IV Calcedon au fost “ridicate anatemele”:

„Ridicarea anatemei în contextul dialogului dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Orientală Ortodoxă este bazată pe Declaraţia hristologică comună de la Chambésy şi urmăreşte înlăturarea obstacolelor în vederea comuniunii eclesiale depline”. http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

Întrebarea sinceră este: De ce copţii, siroiacobiţii şi armenii nu acceptă formularea Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon?

Răspunsul îl găsim în cartea “Firea lui Hristos” a patriarhului copt Shenuda al III-lea, în care se spune negru pe alb că noi ortodcşii suntem eretici nestorieni!

“Odată acceptat acordul comun privind hristologia, urmează acordul comun liturgic.  Deşi acum nu există o separaţie dogmatică, realizarea deplinei comuniuni rămîne un ideal. Se pare că Bisericile Orientale Ortodoxe nu au suficient curaj în a recunoaşte categoric şi deplin hotărîrile Sinodului al IV-lea Ecumenic, probabil şi imprejurărilor istorice date, iar celelalte Biserici Ortodoxe întîrzie ratificarea oficială a dialogului. În subcomisia liturgică este numit din partea Bisericii Ortodoxe Române pr.prof.dr. Nicolae Necula.”  http://www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

Ce uşor au trecut comisiile ortodoxe peste Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon! Observăm totodată ca partea miafizită (copţii, armenii şi sirienii) a fost mult mai serioasă în abordarea ei eretică şi chiar de admirat, pentru că, deşi partea ortodoxa s-a grăbit să “ridice anatemele” de pe ereticii condamnaţi de Calcedon, copţii au spus că nu poate fi valabilă şi reciproca, anume ca miafiziţii nu vor ridica anatemele asupra Sfinţilor Părinţi de la Calcedon! Chiar dacă miafiziţii ar vrea să “ridice anatema” problema rămîne, pentru că anatema emisă de ei împotriva ortodocşilor este o anatemă invalidă (ea nu face decît să confirme, din partea miafiziţilor, că avem altă hristologie decît ei). Însă şi ridicarea anatemei contra miafiziţilor de către ortodocşi este invalidă. Ieşirea eventuală a miafiziţilor sau a altor eterodocşi de sub anatema Sinoadelor Ecumenice se face prin primirea învăţăturii ortodoxe, nu prin ridicarea magică a anatemelor, fără suport dogmatic. Cartea patriarhului miafizit Shenuda rămîne ca reper pentru noi ortodocșii ca să înțelegem că nu avem nimic în comun cu miafiziții și nu e vorba de nici o neînțelegere terminologică.

Sinodul Bisericii Ortodoxe a Serbiei a adoptat ca act oficial cartea domnului Jean-Claude Larchet, “Personne et Nature”, text foarte bine documentat în care se demonstrează patristc faptul că necalcedonienii sunt în continuare eterodocși.

În urma celor expuse mai sus cred că ar fi cazul ca Biserica Ortodoxă Română să reanalizeze documentul acceptat oficial în 8-9 decembrie 1994, prin care se pune într-o anumită măsură sub anatema Sinodului IV Calcedon și a următoarelor Sinoade Ecumenice.

Pentru că știu că vă animă dragostea şi rîvna pentru credinţa ortodoxă îndrăznesc să vă cer cu smerenie binecuvîntarea patriarhală și rugăciunea.

Cu fiască supunere, preot Matei Vulcănescu

Cleric în Mitropolia Veriei, Nausei şi Campaniei

Sursa:  Ortodoxia catholica

[articolul preluat este uşor diortosit de redacţia blogului nostru, sublinierile ne aparţin]

[Publicat la 29 ianuarie 2013, anul mîntuirii]