Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

„… i s-a arătat Sf. Valeriu Gafencu care i-a spus să îl caute că îl vor găsi”!

Posted in Înaintaşi ai neamului, Mişcarea Legionară by Muritor on 05/11/2011

Sf. Mc. Valeriu Gafencu, Sfîntul închisorilor

În luna iunie a acestui an, Valentina Gafencu, sora martirului anticomunist, Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor, a cerut binecuvântare de la Părintele Justin Pârvu pentru a înainta o cerere către CICCR (Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România) spre demararea unor cercetări arheologice în cimitirul de la Tg Ocna, menite să stabilească locul unde a fost îngropat fratele ei, precum şi căutarea, deshumarea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale acestuia, în cazul în care vor fi descoperite. Părintele Justin nu doar că binecuvintează, ci şi sprijină financiar această campanie de cercetare arheologică.

Au trecut câteva luni până când în sfârşit primim răspunsul pozitiv la cererea doamnei Gafencu, din partea domului arheolog Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, un creştin cinstit şi curat la suflet, şi din partea domnului Ioan Chertiţie, fost gardian de penitenciar, o figură impresionantă prin râvna de a căuta şi cinsti pe mucenicul Valeriu Gafencu, cel care i-a schimbat viaţa în mod miraculos, transformându-l dintr-un torţionar înfocat în slujitor smerit al Domnului. Domnul Ioan Chertiţie care este şi coordonatorul proiectului „Pe urmele martirilor din închisorile comuniste”, în numele Asociaţiei Filantropice „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, cere binecuvântarea Părintelui Justin, faţă de care are o mare evlavie, să participăm şi noi la această înaltă operaţiune, cu rugăciune şi un mic ajutor financiar. De la dl. Chertiţie, de altfel inima acestui proiect de investigaţii, aveam să aflăm de ce a durat aşa de mult aprobarea cererii Valentinei Gafencu. Spre surprinderea noastră aflăm că timp de o lună Episcopia Romanului a tergiversat lucrările, datorită întârziatei binecuvântări pe care s-a decis în cele din urmă să o acorde.

Frăţimea Mănăstirii Petru Vodă izgoniţi din cimitirul penitenciarului

Activităţile de cercetare arheologică aveau să se desfăşoare începând de luni, 5 septembrie, în perimetrul cimitirului situat lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, aflată în Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor, cercetările[1] fiind efectuate sub tutela Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, condus de istoricul Marius Oprea. Acest centru făcuse deja investigaţiile necesare pentru desemnarea locului unde a fost nu înhumat, ci aruncat ca pe fiare în groapa comună a penitenciarului, Mucenicul Valeriu Gafencu. Se ştie că Valeriu Gafencu s-a stins din viaţa aceasta pământească la data de 18 februarie 1952 în penitenciarul-spital de la Târgu-Ocna. În perioada comunistă, penitenciarul de la Târgu Ocna a servit pentru detenţia persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat în literatura de specialitate drept o adevărată Bastilie sanitară a României comuniste. În intervalul 1950–1954, la Târgu-Ocna, au murit 54 de deţinuţi politici, aceştia fiind îngropaţi în cimitirul de lângă biserica ortodoxă „Sfinţii Constantin şi Elena”. Corpurile deţinuţilor au fost aruncate în groapă fără sicriu, fără slujbă de pomenire, iar mormintele nu au fost marcate cu cruce, indicii importante pentru identificarea lor. Între anii 1977 şi 1997, tot în spaţiul acestui cimitir au fost îngropaţi bolnavii psihici din penitenciarul care devenise Sanatoriul pentru bolnavi psihici, fapt ce îngreuna operaţiunea de cercetare. După 1989, spaţiul din cimitir care nu era ocupat de morminte, a fost folosit de către credincioşii din parohie, în prezent, terenul destinat cimitirului fiind aproape în întregime ocupat cu morminte noi. Singurul spaţiu din cimitir rămas liber mai cuprinde doar o suprafaţă restrânsă de teren situată în colţul de nord-vest al cimitirului, acesta fiind singurul loc unde Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional aprobase cercetările arheologice.

Troiţa închinată martirilor anticomunişti la cimitirul penitenciarului de la Tîrgu Ocna

Cu binecuvântarea Părintelui Justin, ne pornim aşadar, în zorii zilei de 5 septembrie, cu mult entuziasm şi evlavie față de memoria martirilor noştri, spre cimitirul din Tg. Ocna, un grup de călugări şi maici, în total 9 la număr. Ajungem dimineaţa în jurul orei 9 şi ne pregătim emoţionaţi să intrăm în cimitirul ce adăpostea osemintele martirilor. În incinta cimitirului este construită o troiţă închinată martirilor anticomunişti, îngropaţi fără de cruce. Întrăm să ne închinăm. Ne întâmpină cu un zâmbet larg şi rece, ce ascundea parcă ceva, părintele paroh din zonă. Nici nu apuc bine să termin de făcut sfânta cruce, când un domn civil îşi face foarte zgomotos apariţia şi iritat de faptul că am îndrăznit să păşim pe teritoriul sfântului cimitir, ne ordonă pe un ton ce ne amintea de vechiul regim torţionar de suflete, nici mai mult nici mai puţin decât să părăsim imediat cimitirul. Motivul? Lipsa unei binecuvântări scrise din partea Înalt Preasfinţitului Teofan, ierarhul de care mănăstirea Petru Vodă aparţine canonic.

Nu făcusem niciun alt gest decât să ne închinăm. Pe poarta cimitirului intrau şi ieşeau şi alte persoane, dar nimeni nu era intervievat, nimeni nu era anchetat. O clipă rămânem blocaţi. Întorc capul şi dau iarăşi de rânjetul părintelui paroh. Imediat îmi vine în minte modul în care a murit Valeriu Gafencu. Ultimele sale cuvinte înainte de a-şi da obştescul sfârşit au fost: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care îmi robeşte sufletul”, după care gardienii, personalul închisorii au fost la rândul lor cuprinşi de cinste şi evlavie faţă de cel care era recunoscut până şi de prigonitori drept Sfântul, şi au permis tuturor deţinuţilor să se închine şi să îşi ia fiecare rămas bun de la cel ce a fost mentorul duhovnicesc al deţinuţilor. Revin cu mintea la cele ce se petreceau cu noi în cimitir, sub rafalele zbieretelor acelui individ, care se legitimează drept juristul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, domnul Alexa Constantin. Aşadar reprezentantul Bisericii, trimis cu misiune specială chiar de Preasfinţia sa Ioachim Băcăuanul.

Juristul Episcopiei Romanului

Mi se părea incredibil ce se petrece. Adică gardienii necredincioşi de atunci, slujitori ai ideologiei ateist marxiste, cu inimile înmuiate, au permis deţinuţilor să se închine Sfântului, iar reprezentanţii Bisericii, slujitori ai credinţei ortodoxe şi ai sfintelor altare, învârtoşaţi la inimi, să ne oprime? Cum este cu putinţă aşa ceva? Ca slujitorul Bisericii să ne interzică a-i cinsti martirii, pe sângele cărora rezidă Biserica? Mi se pare că aceia erau slujitori ai Bisericii, iar aceştia gardieni ai Bisericii, care transformă toiagul arhieresc în bâta poliţienească de controlare a oricărei acţiuni ce nu e politic corectă. Ca prin ceaţă îl aud pe Părintele Ieroschimonah Ioan, care ne însoţea, cum încearcă să îi explice gardianului Bisericii că nu intenţionăm să facem nimic altceva decât un parastas şi un acatist în cinstea sfinţilor închisorilor. Imediat tună replica juristului eparhial: Valeriu Gafencu nu este sfânt! Cine l-a canonizat?

Rămânem consternaţi în faţa noilor prigonitori ai sfinţilor închisorilor, ai martirilor Bisericii. Noi, care nădăjduiam ca Biserica să fie vestitoare a mântuirii, cea care în sfârşit avea să facă dreptate martirilor ce nu au fost niciodată reabilitaţi şi care au rămas fără cinstirea cuvenită; noi, care nădăjduiam ca Biserica să îi fericească pe cei care au fost prigoniţi pentru dreptate de către ateismul bolşevic, tocmai Biserica să se opună? Asistam parcă la inchiziţia unei biserici politice.

Asaltată de astfel de întrebări şi nedumeriri, găsesc răspunsul, chiar acolo, în cimitirul de la Tg. Ocna: La noi, comunismul nu a căzut! Rămâne viu atât în memoria guvernanţilor, cât şi a reprezentanţilor Bisericii, supuşi politic. Şi iată şi răspunsul la o altă întrebare pe care ne-o punem de o vreme încoace: Când vor fi slăviţi, canonizaţi martirii anticomunişti, sfinţii închisorilor? Atunci când comunismul va cădea şi din România. Toate celelalte Biserici surori, pătimitoare în regimul comunist, şi-au canonizat martirii, numai noi nu. Realizând ce se petrece, îmi revin şi îi adresez cu durere o întrebare juristului episcopal: Dacă eram rabini, protestanţi sau securişti, ne mai dădeaţi afară? Tăcere… Încerc să îi explic şi faptul că avem binecuvântarea verbală a Înaltului Teofan, la care dânsul nu găseşte altceva de răspuns decât să mă corecteze: ÎnaltPreasfinţitul Teofan! Uimită îi replic un lucru ce i-a lăsat uimiţi şi pe sărmanii arheologi care, jenaţi, se vedeau neputincioşi în a ne ajuta: Să ştiţi că Biserica Ortodoxă nu este Partidul Comunist!

Oasele deţinutului politic îngropat cu faţa în jos

Am ieşit. Izgoniţi în afara porţilor teritoriului bisericesc, îndureraţi sunăm la Părintele stareţ spre a-i cere sfatul în asemenea situaţie. Părintele Justin, de la celălalt capăt al firului, ne linişteşte spunând în auzul tuturor celor de faţă: „Lăsaţi aşa şi vă supuneţi, pentru că aşa cum Mântuitorul a ales să se descopere unei femei păgâne, samarinencei la fântâna lui Iacov, aşa şi acum poate că Sfântul Domnului, Valeriu Gafencu, doreşte să se descopere necredincioşilor decât celor credincioşi, spre luminarea şi îndreptarea lor”.

Am fi putut să cerem aprobarea primăriei, ce are la conducere pe doamna Floarea Ivanof, o creştină distinsă ce iubeşte sfinţii lui Dumnezeu şi care cu câţiva ani în urmă îl declarase pe Valeriu Gafencu cetăţean de onoare al oraşului, cea aflată în drept să ne interzică intrarea în cimitir, iar nu organele episcopiei, fără aprobarea cărora cercetările arheologice puteau lejer fi efectuate. În astfel de cazuri este autorizată doar aprobarea Ministerului Cultelor, care de altfel se şi dobândise. Nu am vrut să umbrim evenimentul, care şi aşa aduce cinste martirilor şi neamului românesc şi, cerând telefonic binecuvântarea Înaltului Teofan, am săvârşit în afara gardului parastasul pentru cei răposaţi şi acatistul Sfântului Valeriu.

Curând întristarea ni s-a transformat în bucurie, deoarece lângă noi îşi face apariţia unul din consilierii primăriei, care supravegheau activitatea, şi pătruns şi el de cele întâmplate, ni se alătură şi încearcă smerit să ne consoleze, alungându-ne întristarea. Ne-a mărturisit că noaptea precedentă a avut un vis în care a văzut cum se făceau săpături în cimitir şi i s-a arătat Valeriu Gafencu care i-a spus să îl caute că îl vor găsi. Această veste ne-a dat nădejde că îl vom găsi cândva. Când? Atunci când inimile noastre îl vor cinsti şi vor striga la Dumnezeu să ni-l dăruiască spre întărirea vieţii creştine. Dar o altă surprindere a noastră a fost să vedem că la aceste operațiuni nu a participat nimeni, în ciuda mediatizării puternice făcute pe internet acestui eveniment. Unde erau cei ce îl iubesc pe Sfântul Valeriu? Cei care îi scriu cărţi şi trâmbiţează sfinţenia lui? Oare nu se cădea ca un astfel de eveniment să fie însoțit de rugăciunile şi privegherile creştinilor? La cine să vină sfinţii lui Dumnezeu? La nişte nepăsători şi aşa comozi credincioşi?

 Minunea săvârşită de Valeriu Gafencu

Parastasul săvîrşit la Tîrgu Ocna

Sfântul Valeriu a rânduit însă o întâmplare minunată, încredinţându-ne că el este încă viu şi făcător de minuni şi aşa cum reuşea în închisoare să convertească inimile şi celor mai aprigi gardieni, tot aşa ne-a arătat şi acum. La sfârşitul operaţiunilor arheologice, în urma cărora au fost descoperite rămăşiţele a patru martiri ai rezistenţei anticomuniste, fiind uşor de distins datorită faptului că erau fără sicriu, unul chiar cu faţa în joc şi cu mâinile la spate, istoricul Marius Oprea, vizibil emoţionat, cere Părintelui paroh să oficieze măcar un parastas pentru bieţii deţinuţi. Pe parcursul acestor zile, doi părinţi din mănăstirea noastră au rămas neclintiţi lângă gard, priveghind în rugăciune la căpătâiul martirilor descoperiţi. Părintele paroh îi mărturiseşte lui Marius Oprea că ar face parastasul, dar că nu are cântăreţ. Inspirat de Dumnezeu, Marius Oprea îi arată Părinţii de dincolo de gard şi îi recomandă: Uitaţi cântăreții acolo! Şi minunea s-a săvârşit. Părinţii au fost chemaţi înăuntru şi cu mare bucurie au săvârşit parastasul celor care îşi dăduseră viaţa în temniţele comuniste.

Operațiunea arheologică va continua şi anul viitor mai desăvârşit, deoarece se vor efectua săpături şi în afara gardului cimitirului, unde se ştie că erau îngropaţi deţinuţii, pe o porţiune destul de largă. Sfântul Valeriu aşteaptă rugăciunile noastre şi poate că data viitoare vom şti să răspundem prezent chemării martirilor noştri[2].

 Din relatarea fostului gardian, Ioan Chertiţie

 Domnule Chertiţie, dacă vreţi să ne explicaţi a cui este iniţiativa de dezgropare a osemintelor?

Ioan Chertiţie, fostul gardian

Eu am scris prima mea carte „Confesiunile unui gardian” în 1990 şi am publicat-o în 1992. Din acel moment, eu am devenit duşmanul de moarte al sistemului comunist, pentru că am fost primul şi din păcate singurul care a scris din interiorul sistemului. Am scris cât m-a lăsat conştiinţa. Am pornit de la greşelile mele. Sigur că am deranjat pe cei care s-au regăsit. Am fost alungat. După 17 ani, actualul director al Administraţiei Generale a Penitenciarelor, într-un fel m-a recuperat. Şi am făcut la Penitenciarul Rahova, lansarea a două dintre cărţile mele: „Confesiunile unui gardian”şi „Sighet, apelul călăilor”. Atunci a început un proiect şi am ajuns la o înţelegere cu d-l director să mă duc la toate penitenciarele din România. Am fost în 46 de penitenciare în mai puţin de patru luni.

Cu ajutorul lui Dumnezeu n-am avut nicio problemă, nu m-a oprit niciun miliţian. Am mers şi am transmis un mesaj. Tuturor le-am povestit viaţa mea, ce am făcut în ’92 şi practic ideea era ca niciodată să nu se mai repete, fantoma miliţianului să nu mai bântuie pe coridoarele ANP-urilor. Le-am spus să nu faceţi ce am făcut eu. …Am început în Târgu-Ocna. Am zis că aici e potrivit pentru agenţii de penitenciare, aşa am simţit eu! Înainte de a veni la lansarea cărţii din 2010, 15 iunie, eu mi-am adus aminte că am citit cândva „Sfântul închisorilor” şi acolo era un pasaj cu titlul „Crăciun la Târgu-Ocna”. Şi am vrut să le povestesc elevilor, ce s-a întâmplat la Târgu-Ocna, dar fără să aprofundez, doar aşa în treacăt. În momentul în care, în ziua lansării cărţii – am citit din „Crăciun la Târgu-Ocna” pasajul în care Gherasim Iscu, înainte de a muri îi zice lui Ianolide: „Dragul meu, aici va fi într-o zi un loc de pelerinaj”, în secunda aceea am avut un moment de revelaţie. Am închis cartea, am început să plâng şi am zis: „Asta trebuie să fac eu aici!”, gândindu-mă la loc de pelerinaj, la memorial. Şi le-am zis oamenilor că a sosit momentul ca profeţiile lui Gherasim Iscu să fie materializate.

 Din cuvântul Părintelui Justin, rostit la Aiud, cu prilejul sărbătoririi Înălţării Sfintei Cruci

Pr. Iustin Pîrvu la Aiud pe 13 septembrie 2011

Aici s-au adunat de bunăvoie, tineri de la 12 ani până la 25 de ani – că de era vreunul la 30 de ani, îi spuneam: bădie – care au plecat de acasă cu siguranţa că vor birui întunericul de la Răsărit, că vor ţine piept dihoniei ateismului, care a venit în lume. Şi spunea căpitanul Zelea Codreanu, că dacă va intra în România sau în Europa această plagă de la Răsărit, lumea creştină se va termina şi încet se va măcina. Cu adevărat aşa este. Pentru că a venit hoarda comunistă, şi înşişi feciorii noştri s-au dedat la trădare. Dacă şi acolo în temniţă unde erau patru, cinci, trebuia să se ştie ce discută între ei şi îndată se informa Biroul de Securitate şi se afla tot ceea ce gândeşte unul sau vorbeşte celălalt. Vedeţi cât de aspră era viaţa tineretului nostru creştin? …

Mulţi însă şi-au găsit acolo sfârşitul pentru că răceau la plămâni şi nu era nicio îngrijire. Erau aşa de laşi aceşti oameni care ţineau tineretul în aşa asprime, încât unui bolnav care era aproape gata, i se făcea o listă cu medicamentele care l-ar fi ajutat, dar cel muribund o semna doar când nu mai putea ţine creionul în mână. Dar o semna şi aşa, ca nu cumva să fie trasă la răspundere administraţia d-lui Crăciun.

De aceea vă spun că aceşti tineri au dus crucea lui Hristos. Sărbătoarea pe care o avem noi astăzi este purtată de aceşti tineri în numele cărora noi am venit aici să ne rugăm. Avem datoria şi noi în casele noastre şi oriunde ne găsim să avem două, trei cuvinte pentru martirii aceştia ai neamului creştinesc. Nici nu se poate să mai vorbim despre canonizarea acestor martiri. Cine vorbeşte despre aşa ceva este proscris, e bolnav, e nebun şi nu are minte. Nu-i nimic! Ei sunt mucenici, ei sunt martiri, ei sunt rugătorii noştri. De aceea noi trebuie să avem grijă să ne asemănăm lor pe cât ne e cu putinţă. Pentru că vin vremuri grele şi trebuie să ne pregătim încă de pe acum la nevoinţele care vin. Şi vreau să spun cât de potrivnică este… n-aş spune Biserica, dar unii oameni din cadrul Bisericii!

Să ştiţi că la Târgu-Ocna a fost o puşcărie de deţinuţi bolnavi, adunaţi acolo din toate închisorile din ţară. Acolo s-au sfârşit mulţi dintre ei şi au fost îngropaţi în cimitirul acesta civil. Datorită curajului şi nevoinţei unor creştini s-a căutat să se sondeze acest cimitir ca să se găsească trupul martirului închisorilor. Sigur că a fost curaj prea mare. Cum să găseşti osemintele unui om, despre care se ştie că atunci când s-a sfârşit a luat o cruciuliţă între dinţi şi a murit cu ea în gură? Este singurul indiciu după care poate fi găsit acest martir. S-au început lucrările acolo şi iată că vine un reprezentant al „bisericii”, dar nu al Bisericii, – Biserica noastră sunt toţi creştinii ortodocşi botezaţi şi crescuţi ortodox, care îşi duc limba, obiceiurile, tradiţia. S-a corcit neamul acesta, mai ales în ceea ce-i priveşte pe oamenii intelectuali, iar corcitura cea mai periculoasă este din neamul Bisericii. Când se săpa acolo, a venit Prea Sfinţitul X de la Roman: „La o parte toţi, să nu vă prind pe aici! De unde sunteţi voi?” „Păi, suntem de la Petru Vodă, judeţul Neamţ”. „Aici nu e Neamţ, nici Petru Vodă. Aici sunt eu”. Să fii sănătos! S-au dat bietele maici(şi călugări) la o parte şi au făcut un acatist lângă gardul cimitirului, de veneau şi paznicii de acolo şi îi compătimeau.

Ce să mai vorbim despre canonizarea acestor sfinţi? Că ruşii cât sunt de ruşi, au canonizat peste o mie de martiri care au suferit în temniţele ruseşti şi care astăzi se roagă pentru neamul creştinesc. S-a mai auzit că pe Valeriu Gafencu l-ar lua ruşii să-l canonizeze pentru că a fost basarabean. Pe noi nu ne interesează că-i basarabean sau japonez sau e chinez ori e bulgar. Ne interesează să-i respectăm pătimirea, să-l respectăm ca sfânt, care într-adevăr s-a sfinţit prin jertfa lui şi se roagă pentru noi. De aceea şi domnitorii noştri ţineau foarte mult la rugăciunile sfinţilor şi au căutat să aducă în România o Cuvioasă Parascheva, un Sf. Ioan de la Suceava, un Sf. Dimitrie de la Bucureşti. Cu cât ai mai mulţi sfinţi, cu atât ai mai mulţi rugători şi te afli sub protecţia lui Dumnezeu.

Aceşti români sunt adevăraţii purtători de cruce, adevăraţii luptători ai vieţii noastre creştine. Dacă astăzi te apuci să fredonezi un cântec legionar, e foc. Ce se întâmplă la Mănăstirea Petru Vodă? Dar nu ai voie la tine în chilie să fredonezi şi tu o cântare din copilărie? Eu, dacă am auzit cântările acestea din copilărie, le am aşa în minte şi parcă tresalt când aud că cineva studiază asemenea cântare. De ce oare? De aici au izvorât martirii. Aceste cântări arată eroismul şi curajul date de Mişcarea Legionară în viaţa noastră. Ei întâi cântau, se bucurau şi mergeau cu pieptul deschis la Vaslui, Râmnicu-Sărat şi în toate părţile, că unde dai cu târnăcopul ies oseminte de martir. Copii legionari, copii liberali sau ţărănişti, nu interesa. Au fost oameni care au luptat în perioadele cele mai grele. Eu nu neg valoarea mănăstirilor, dar adevărata valoare a mănăstirii sunt aceştia de pe pereţi cu numele lor că mi-e jenă să mă uit acolo, pentru că nu am fost vrednic să fiu lângă ei. Deşi am stat între zidurile acestea, nu m-am învrednicit decât să duc acest canon al meu mai departe, să fac şi eu ceea ce pot.

De aceea să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea putere, să ne dea forţa şi credinţa ca să putem răzbi în vremurile ce vor veni, care nu sunt deloc uşoare. Am avut obstacole, am avut greutăţi, dar din ce în ce se măresc după nevoinţa pe care Dumnezeu ne-o dă ca să purtăm cununa neamului nostru în mucenicie şi în credinţa biruinţei noastre la Judecata lui Hristos, în biruinţa Învierii lui Hristos. Cu cât au fost mai vajnici ucigaşii Mântuitorului, când s-au dus la străjile lor, spunând: „Ia uite ce spune acesta, că a treia zi va învia!”, iar Pilat le-a zis: „Voi aveţi străji, puneţi bolovani peste El şi păziţi-l!” Dar minunea tot s-a petrecut şi praful s-a ales de ei. Aşa creştinismul nostru, cu cât va fi mai persecutat, cu cât va fi prigonit, cu atât va fi întărit şi în forţă, ca neamul nostru şi numele lui să-l ridicăm la Înviere şi să zicem cu toţii: „Hristos a înviat!”

[1] Alături de arheologul Gheorghe Petrov au fost şi Paul Scrobotă, arheolog şi director al Muzeului de Istorie din Aiud, Horaţiu Groza, arheolog la Muzeul de Istorie din Turda şi d-nul Marius Oprea, coordonatorul CICCR, fondator şi fost preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România.

[2] Se cunoaşte faptul că Valeriu Gafencu şi-a prezis data morţii în închisoare. Şi-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămaşă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. A mai cerut ca o cruciuliţă din argint să-i fie pusă în gură, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare.

Monahia Fotini

Sursa: Revista Atitudini

Anunțuri

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. razvananghel said, on 17/12/2012 at 21:38

    Pentru veridicitate, poza cu comentariul „Troiţa închinată martirilor anticomunişti la cimitirul penitenciarului de la Tîrgu Ocna”, este de la Aiud si nu de ta Tîrgu Ocna


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: