Iluzia democraţiei (II): sclavul perfect e sclavul care se crede liber!

de Codrin Goia

În articolul precedent din această serie am scris despre modul în care funcționează sistemul așa-zis democrat din România și despre cum sîntem păcăliți că noi avem puterea să ne decidem propria soartă. Însă pentru a realiza că ceea ce ni se prezintă în presă și la televizor ca fiind democrație nu este altceva decît o iluzie, e nevoie să analizăm mai mult decît mediul politic românesc.

Democrația, teoretic, respectă și apără drepturile omului. Atît de mult se face legătura între cele două concepte, încît a devenit greu să ne imaginăm unul fără celălalt. Dreptul la viață, dreptul la libera exprimare, egalitatea în fața legii sau dreptul la intimitate și la viață privată sînt doar cîteva exemple de drepturi ce ne sînt încălcate zilnic. Mass-media nu vorbește despre asta, fiind controlată de aceiași oameni care ne fură libertatea.

Politicienii ”democrați” și-au făcut un obicei din a condamna crimele regimurilor totalitare și să ne amintească ce norocoși sîntem că trăim într-o lume liberă. Dar de dreptul la viață al copiilor nenăscuți, uciși prin avort, cine vorbește? Avortul (o formă de crimă) a devenit în democrație dreptul femeii de a face ce vrea cu corpul ei. Iar dacă susținem că un copil nenăscut nu e parte din corpul mamei, adepții practicării avortului vor spune că viața începe doar în momentul nașterii, nu al concepției.

Iluzia democraţiei (I)

de Codrin Goia

Am fost învățați că trăim într-o lume democrată unde noi avem puterea să ne decidem singuri soarta, unde drepturile și libertățile noastre fundamentale sînt respectate și garantate de stat. Dar ce siguranță avem că acest sistem democrato-liberalo-capitalist e ceea ce ne spune mass-media? E adevărat că sistemul ne oferă libertate sau e doar o iluzie? Ce e pînă la urmă democrația? E puterea poporului, puterea majorității, impunerea voinței cetățenilor în mediul politic. Cel puțin asta-i teoria. Ni se spune că datorită dreptului de vot odată la cîțiva ani putem să hotărîm ce politicieni ne vor conduce.

„Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”

Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul.

De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: “Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat „visătorii” potriviţi. Nimeni n-a „visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii 21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui „holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: „Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.