Nicolae Iorga despre martiriul lui Moţa şi Marin

DOI BĂIEŢI VITEJI: MOŢA ŞI MARIN

Nicolae Iorga (1871-1940)

Luptînd pentru credinţa lor creştină şi pentru cinstea poporului lor, pentru ce este etern, scump şi curat în latinitatea nebolşevizată, doi tineri Români, doi Băieţi viteji, Moţa şi Marin, au căzut înaintea Madridului apărat de Roşii. Cînd, în zilele din urmă, îndepărtam [?] ştirile de o monotonie desăvîrşită – în ciuda măcelului zilnic – cu privire la ceea ce se petrece, în miez de iarnă, acolo, în nenorocita Spanie, nu ne gîndeam că între aceia care şi-au dat viaţa luptînd pentru cauza cea bună erau aceşti doi fii ai ţării noastre.

Prinşi de un entuziasm care se cere condus şi nu înăbuşit (pentru că altfel rămîne celălalt entuziasm, contra căruia Statul nu poate lupta îndeajuns şi mai ales singur), încălziţi de o idee căreia i se închinaseră întregi, ei şi-au zis că e preferabil, decît în România însăşi o agitaţie care nu-i aduce întotdeauna bine, să meargă acolo unde nu sunt discursuri

Pr. Dumitru Stăniloae despre jertfa noilor martiri Ion Moţa şi Vasile Marin, comandanţi legionari

Ofranda adusă lui Dumnezeu de poporul Român

Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae - Părintele teologiei româneşti

Jertfa acestor „doi băieţi viteji” are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român, popor înzestrat cu o spiritualitate superioară, care poate servi de model pentru celelalte popoare şi poate ajuta la ridicarea întregii umanităţi pe o treaptă superioară.

Această faptă de jertfă supremă a lui Ion Moţa şi Vasile Marin pentru creştinism a meritat să fie cinstită -destul de tîrziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului  – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe.

(Interviu realizat la 19 ianuarie 1993 şi publicat în Gazeta de Vest, nr.105, ianuarie 1995)

Rugăciune pentru odihna robilor lui Dumnezeu, Ion Moţa şi Vasile Marin, a Î.P.S. Nicolae Bălan al Ardealului

Sosirea Î.P.S. Nicolae Bălan la Casa Verde din Bucureşti (1940)

La prohodul mucenicilor Crucii şi ai neamului, Ion Moţa şi Vasile Marin, aduşi din Spania şi înmormîntaţi la Bucureşti, au slujit Î.P.S. Mitropolit al Ardealului, Nicolae Bălan, P.S. Episcop Bartolomeu al Rîmnicului şi P.S. Veniamin, Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, împreună cu un sobor de peste 200 de preoţi.

Ca mitropolit al Ardealului, Î.P.S. Nicolae Bălan nu avea nici o obligaţie să participe la acest prohod în Bucureşti. A fost deci un gest personal, circumstanţă care întăreşte caracterul excepţional al gestului.

Conducătorii de azi sunt şcolarii de ieri

Ei, aceşti conducători, sunt produsul educaţiei în care individul a făcut şcoala egoismului şi a materialismului sfărâmător de neamuri.

Nu ne-a fost dat să vorbim neamului, în special tineretului acestei ţări, de la catedră. Aşa cum nu le-a fost dat niciunuia dintre marii lui dascăli. Toţi, şi Horia, şi Iancu, şi Tudor, şi Eminescu, şi Codreanu, şi Moţa, au vorbit de pe Cruce. Iar câţiva din cei ce au vorbit de la catedră, au sfârşit tot pe Cruce: Nae Ionescu, N.C. Paulescu, Simion Mehedinţi, Radu Gyr, Noica, Eliade… Toţi au rostit cuvântul iubirii aproapelui ce cuprinde tainic intenţia divină de a salva omul din înşelăciune şi moarte veşnică.

Când veţi auzi cuvântul trimis prin această carte de pe Crucea suferinţei acceptată conştient, veţi cunoaşte ce înseamnă să ştii cui slujeşti. Lui Dumnezeu sau lui mamona? Veţi înţelge cine este mărturisitorul şi cine înşelătorul, cine iubeşte şi cine urăşte. Veţi cunoaşte într’adevăr că “nu este mai mare dragoste, decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, toţi cei pecetluiţi cu chipul lui Dumnezeu.