Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

“Antisemitismul” lui Eminescu

Posted in Înaintaşi ai neamului, Cugetări, Istorie by Mirean on 10/09/2010

"Oriunde e teren pentru neagra speculaţie, evreul e acasă, iar vaietele şi plângerile contra persecuţiei sunt mofturi care să acopere de mai înainte modul neomenos în care sug pe cei pe care au căzut ca lăcusta.”

Prin ce muncă sau sacrificii şi-a câştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român? Ei au luptat cu turcii, tătarii, polonii şi ungurii? Lor le-au pus turcii, când au înfrânt tratatele vechi, capul în poală? Prin munca lor s-a ridicat vaza acestei ţări, s-a dezgropat din învăluirile trecutului această limbă? Prin unul din[tre] ei şi-a câştigat neamul românesc un loc la soare? De când rachiul este un element de civilizaţie?…

Astăzi, când un prefect opreşte de la acest trafic pe un evreu, Pesther-Lloyd, organ redactat de evrei, şi după el Journal des Debats descriu scene sălbatice din Turkestan ca petrecându-se în România. Fie liniştiţi! Un fir de păr din capul suditului [evreu] chezaro-crăiesc n-a fost atins de nimenea, nici averea lui mistuită de mâinile populaţiei româneşti.

Un agent al guvernului unguresc zvârle dintr-o şcoala zidită de români băncile afară, demite pe învăţător şi pe preot, îşi bate joc de un sat…, făcut-au caz presa austriacă de aceasta? Nici vorbă! Dar [dacă] un prefect în România cutează a opri pe un evreu de a vinde băuturi spirtoase într-un sat? Persecuţie, pradă, nelegiuire!

Se-nţelege! Punând o dată mâna pe presa europeană, care în genere nu mai are de ţintă luminarea, ci excitarea urelor între clase şi popoare, uşor li-e [evreilor] să spună, orice minciună patentată. Publicul cafenelelor, blazat pe ipercultura europeană şi setos de noutăţi de senzaţie, găseşte plăcere în citirea monstruozităţilor ce se vor fi petrecând în România. Evreii fac din jurnalistica europeană ceea ce au făcut din băuturile spirtoase la noi – otravă.

Evreul nu merită drepturi nicăiri în Europa, pentru că nu munceşte; iar traficul şi scumpirea artificială a mijloacelor de trai nu este muncă, şi aproape numai din aceasta consistă evreul. Evreul nu cere libertatea muncii productive, ci libertatea traficului. El e veşnic consumator, niciodată producător şi desigur că numai cu foarte rară excepţie se va găsi într-adevăr câte un evreu care să producă… Cel mai solid meseriaş e şi aici în ţară, românul sau germanul sau cehul, niciodată evreul. El reprezintă concurenţa nesănătoasă a muncii rele, superficiale, cu munca dreaptă şi temeinică. Ieftin şi rău e deviza evreului până ce ruinează pe lucrătorul creştin, scump şi rău e deviza evreului când rămâne stăpânul pieţei…

Domnia fanarioţilor a putrezit clasele noastre sociale; aristocraţia noastră, din războinică şi mândră ce era, a devenit în cea mai mare parte servilă… Prin urmare clasa înaltă a societăţii noastre, care luase de la grecul constantinopolitan toată lenea, tot bizantinismul, se lasă înăduşită de ciocoimea ei, de fostele ei slugi, care, fără nici o muncă merituoasă pentru societate, se urcă repede în locul vechii aristocraţii, ce dăduse aşa de tare îndărăt… Rămânea deci o singură clasă muncitoare, din a cărei exploatare trebuia să trăiască toată societatea română: ţăranul. Dar chiar exploatarea directă era o muncă prea grea pentru aristocraţia foştilor cafegii şi ciubuccii, de aceea şi-au introdus pretutindeni câte un asociat activ chezaro-crăiesc, câte un evreu…

Pericolul nu este în împrejurarea că evreii ar acapara toată proprietatea, ci în aceea că nu sunt/nu pot fi români, precum în genere nu sunt, nici pot fi, germani, franţuji, italieni. De ce să ne înşelăm de bună voie, arătând că înlăuntrul altor naţii ei au ajuns la cutare sau cutare grad de cultură? Nu vedem astăzi că simţământul de rasă e mai puternic în ei decât patriotismul, decât iubirea pentru naţia în mijlocul căreia trăiesc?…

Dar ce reprezintă Alianţa Izraelită cu filialele ei din America, Anglia, Austro-Ungaria, Franţa, Italia, România? Se pretinde că fiind evreii pretutindeni oprimaţi, această alianţă are de scop să-i scape de opresiune. Să vedem ce grozav de oprimaţi sunt la noi.

Comerţ şi capital în mâinile lor, proprietatea funciară urbană în cea mai mare parte în mâinile lor, arenzile de moşii în Moldova idem, pe sub mână tot debitul tutunului şi al băuturilor spirtoase, negoţ de import şi export, cu un cuvânt toate arterele vieţii economice care se bazează pe speculă! În ce constă grozava opresiune de care se plâng? Şi, dacă se plâng, de ce nu aleg alte terenuri decât România, alte ţări unde sunt egali în toate cu cetăţenii statului? De ce nu Austria, Franţa, Germania ş.a.?

…Apoi sunt totdeauna o armă a străinilor în contra noastră. Până şi ungurii – care numai în gropi nu dau de cuminţi -îşi închipuiau într-un rând o stăpânire a Moldovei prin evrei şi ceangăi, pentru că ştiau că evreul s-ar asocia cu orişicine împotriva poporului românesc.

Şi astăzi, când poate existenţa noastră e în joc, când ni se dispută drepturi seculare, emanate din capitulaţiile luminaţilor Domni ai acestor ţări, tot ei, şi prin uneltirea alianţilor, ni se îngreunează poziţia, trecând peste capetele noastre, cerând drepturi de la străini, de la duşmanii noştri chiar.”

Pentru a-şi argumenta susţinerile, Eminescu reproduce totodată în Timpul ştirea apărută în Independence belge:

“Alianţa Universală Israelită s-a unit de curând cu ideea unei conferinţe evreieşti, a cărei iniţiativă o luase nu de mult Anglo-Jewish Association… Ea va avea loc la Paris, la 11 decembrie [1877], sub preşedinţia d-lui Cremieux, membru al Senatului şi preşedinte al Alianţei Israelite… Conferinţa ar fi adoptat deja un program […] asupra termenilor căruia delegaţii trebuie să se înţeleagă pentru a reclama în favoarea evreilor stabiliţi în provinciile Turciei toate drepturile civile, politice sau religioase ce se cer pentru supuşii creştini ai Porţii… Evreii din România trebuie să aibă partea lor din aceste beneficii întocmai ca şi cei din Sârbia. România mai ales va da loc la o discuţie cu totul specială în sânul conferinţei. Se pare că evreii din România sunt privaţi de drepturile civile şi politice, cu toate că termenii Constituţiei nu prescriu nimic de felul acesta în privinţa lor… Jewish Chronicle propune ca primele şedinţe ale acestui congres să se ţină cu uşile închise”.

Eminescu contraatacă, scriind:

“Din cele mai sângeroase sacrificii ale omenirii, neamul care s-a folosit mai mult, fără să rişte nimic, au fost evreii. Va să zică de aceea ar fi cheltuit Rusia zeci de milioane de ruble şi ar fi pus în mişcare sute de suflete creştineşti, de aceea şi-ar fi pierdut Sârbia floarea tineretului, de aceea cheltuim noi cu întreţinerea armatei aproape de 250.000 lei noi pe zi, pentru ca din aceste sudori amare ale ţăranului nostru, a celui sârb, a oierului muntenegrean, a rusului, să se folosească în mod egal evreii, ei care în presă au fost contra creştinilor, ei care ne-au batjocorit pe noi, pe sârbi, pe ruşi, ei care prin jurnalistica lor făţarnică şi mincinoasă ne numesc semiasiaţi, semibarbari. Apoi să ne ierte dumnealor! Conferinţa [de la Constantinopol] s-a adunat pentru a regula starea celor care au suferit şi s-au sacrificat, nu a acelora care din aceste suferinţe şi sacrificii s-au folosit şi astăzi ca totdeauna… Cine nu-şi varsă sângele pentru petecul său de pământ strămoşesc poate să precupeţească înainte chibrituri şi vax, dar va face bine să ne lase în pace… Pentru români egala îndreptăţire a 600.000 de lipitori şi precupeţi [evrei] este o chestiune de moarte şi viaţă, şi poporul nostru cred c-ar prefera moartea repede prin sabie decât moartea lentă prin vitriol.

Concedem că între aceşti 600.000 va fi unul la sută care să producă ceva prin sine şi să ţină la ţară şi popor, dar când în ţară avem 700.000 de lucrători care produc, ţăranii, nu înţeleg, alături de aceştia 600.000 de speculanţi ai productelor, încât fiecare evreu să trăiască din precupeţirea muncii unui singur ţăran român. Drepturile dumnealor, civile şi publice, nu înseamnă decât dreptul de a exploata poporul nostru în bună voie… Să mai fie încă şapte alianţe, ca cea universală [israelită], care să conspire cu uşile închise în contra naţiei româneşti, noi vom şti să le arătăm totdeauna lungul nasului, căci nu ne speriem nici de înjurăturile presei jidoveşti, nici de declamaţiile oratorilor idealişti, câtă vreme e vorba de existenţa poporului nostru. Dacă voiesc să ne cucerească, n-au decât s-o facă… făţiş, ca toate naţiile, cu arma-n mână. Dar cu tertipuri şi apucături nu merge deocamdată, în numărul în care sunt la noi evreii, rămân străini de rit necreştin, ce nu se pot nici contopi cu poporul nostru, nici pot pretinde mai mult decât de a fi suferiţi [toleraţi], şi ne pare că n-au nici o cauză de a se plânge de toleranţa noastră…

Oriunde e teren pentru neagra speculaţie, evreul e acasă, iar vaietele şi plângerile contra persecuţiei sunt mofturi care să acopere de mai înainte modul neomenos în care sug pe cei pe care au căzut ca lăcusta.”

M.  Eminescu, seria de articole Evreii şi Conferinţa, 1877

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: