Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Perle duhovniceşti

Posted in Cugetări by Mirean on 06/03/2010

„Inima care este cu adevărat bună şi credincioasă, nu va scoate din ea nimic din obligaţie, nici din interes, nici din duh de ceartă, nici din slavă deşartă şi din ambiţie firească, ci va scoate din lacrimi, din jertfe, din iubire, din tăcere, din străfundurile ei curate, – totul. De aceea tot ce iese dintr o astfel de inimă, va pătrunde şi în inimile altora mişcându le. Fiindcă inimile omeneşti au între ele un alt grai decât buzele. Doamne,ne da acest grai şi acest auz. Amin.

(din cartea „Calea bunului urmaş”, de Traian Dorz) (more…)
Reclame

Traian Dorz – Şi acum să facem!

Posted in Cugetări by Mirean on 26/02/2010

1. Înaintea oricărei fapte şi a oricărui cuvânt sau gând, trebuie să meargă încredinţarea, convingerea noastră că această faptă şi cuvânt sau gând este necesar, folositor sau bun, după cum este scris: Fiecare să fie pe deplin încredinţat când alege ce să facă şi ce nu, ce să spună şi ce nu, ce să ţină şi ce nu (Rom. 14, 5).

Căci tot ce nu vine din încredinţare este păcat (Rom. 14, 23).

2. Dar şi încredinţarea aceasta vine de la Duhul Sfânt, pentru că este scris: El vă va învăţa toate lucrurile (Ioan 14, 26) şi El, Duhul Adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul (Ioan 16, 13). (more…)

Traian Dorz – Înspăimântătoarea singurătate

Posted in Cugetări by Mirean on 04/02/2010

Înduratule şi nepreţuitule Prieten al tinereţii mele, marile iubiri se pot vedea numai în clipa marilor hotărâri?

Iubirea care îşi poate târî marile ei aripi prin praful nedespărţirii de cealaltă este adevărata iubire.
Abia atunci Ţi-am văzut-o.

Atunci Ţi-am văzut minunea dragostei Tale pentru mine, nemărginirea milei tale, starea mea jalnică, spaima Ta pentru soarta şi viitorul meu.
Ai dat la o parte zidul care ne despărţea şi ai trecut înapoi la mine, peste muntele de gheaţă care se prăbuşise între noi.
Ţi-ai strâns aripile mari şi puternice şi Te-ai aşezat iarăşi resemnat şi milostiv lângă mine, cuprinzându-mi capul obosit la Pieptul Tău. (more…)

Traian Dorz – Te-am văzut plângând aseară

Posted in Poezie by Mirean on 19/01/2010

Te-am văzut plângând aseară,
Călător Străine,
lângă poarta cu zăvoară,
Te-am văzut plângând aseară,-
cine Te-a lăsat afară,
cine? (more…)

Traian Dorz – Grija umblării noastre

Posted in Cugetări by Mirean on 18/01/2010

8. Adesea, spunem: „Acum câteva zeci de ani”, aşa de simplu cum am spune „Acum câteva clipe”.Spunem „ieri” unei vremi care a trecut cu mulţi ani în urmă…, poate cu zeci, poate cu sute, poate chiar cu mii de ani…,căci Trecutul este ca o apă fără fund, în care tot ce se adânceşte de la suprafaţă în jos este acoperit la fel, fie că este mai puţină apă, fie că este mai multă deasupra lui. (more…)

Din iubire de adevăr (I)

Posted in Cugetări by Mirean on 13/01/2010

„Pentru cuget vei da vamă
pentru gânduri vei da seamă,
fapte bune, fapte rele
mai târziu răspunzi de ele”

(Traian Dorz)

Vorba multă, chiar şi lipsită de răutate, uneori poate fi piatră de poticnire. Cine vorbeşte mult, imposibil să nu greşească – spune o vorbă din popor.
Se întâmplă de multe ori ca, din dorinţa de afirmare, să tragem concluzii pripite şi să ne amestecăm în lucruri care par că sunt duhovniceşti, dar în realitate sun fireşti. În întâlnirile noastre, chiar după Sf. Liturghie, bârfim cu atâta plăcere fără să ştim dacă ceea ce spunem este adevărat sau nu.
Tomas a Kempis ţine să ne spună că: ” Năravul şi nepăsarea faţă de nepăsarea sufletului nostru ne trag de cele mai multe ori la limbuţie…”
Este timpul să analizăm cu atenţie viciul acesta care se cheamă „bârfă” şi toate urmările lui. Este timpul să fim mai veghetori şi să ne luăm mai în serios misiunea de creştini ortodocşi, adică de a fi dreptcredincioşi, vestindu-L pe Mântuitorul şi Jertfa Sa şi nu vorbăriile fără rost şi uşuratice.
Ori de câte ori avem ocazia, să vestim Evanghelia lui Hristos şi nu „evanghelia” noastră sau a lumii contemporane.
Să lăsăm curiozităţile problemelor cotidiene şi să-L aducem pe Hristos la oameni, iar pe oameni să-i aducem la Hristos. Făcând aşa, vorbele deşarte, neziditoare şi pierzătoare de suflet nu-şi vor mai avea loc pe buzele noastre.
Fie ca întodeauna cuvintele noastre să fie pline de dragoste, de bunătate şi în lumina sfântului Adevăr. Căci adevărul nu bârfeşte niciodată. Ci el ustură şi doare, dar e adevăr.

„Fiul meu, oricât de falnic duhul răului ţi-apare ai curaj să spui în faţă adevărul sus şi tare. Îndrăzneşte, nu te teme şi vei birui-n ispită, căci a răului putere todeauna-i mărginită” (Traian Dorz)

Adevărul însă trebuie cercetat, să vedem dacă e întru totul adevărat, ca nu cumva să se transforme tot în bârfire. Să ne ferim deci de orice fel de vorbe neadevărate sau cu jumătăţi de înţeles, pentru a nu ne face părtaşi la stricăciunile ce vin o dată cu acestea: certusi, dezbinări, divorţuri, etc.
Odată deveniţi piatră de poticnire, ne vom împovăra cu un păcat mare şi vom pierde încredearea în faţa tuturor.

Vorba multă, chiar şi lipsită de răutate, uneori poate fi piatră de poticnire. Cine vorbeşte mult, imposibil să nu greşească – spune o vorbă din popor.
Se întâmplă de multe ori ca, din dorinţa de afirmare, să tragem concluzii pripite şi să ne amestecăm în lucruri care par că sunt duhovniceşti, dar în realitate sun fireşti. În întâlnirile noastre, chiar după Sf. Liturghie, bârfim cu atâta plăcere fără să ştim dacă ceea ce spunem este adevărat sau nu.
Tomas a Kempis ţine să ne spună că: ” Năravul şi nepăsarea faţă de nepăsarea sufletului nostru ne trag de cele mai multe ori la limbuţie…”
Este timpul să analizăm cu atenţie viciul acesta care se cheamă „bârfă” şi toate urmările lui. Este timpul să fim mai veghetori şi să ne luăm mai în serios misiunea de creştini ortodocşi, adică de a fi dreptcredincioşi, vestindu-L pe Mântuitorul şi Jertfa Sa şi nu vorbăriile fără rost şi uşuratice.
Ori de câte ori avem ocazia, să vestim Evanghelia lui Hristos şi nu „evanghelia” noastră sau a lumii contemporane.
Să lăsăm curiozităţile problemelor cotidiene şi să-L aducem pe Hristos la oameni, iar pe oameni să-i aducem la Hristos. Făcând aşa, vorbele deşarte, neziditoare şi pierzătoare de suflet nu-şi vor mai avea loc pe buzele noastre.
Fie ca întodeauna cuvintele noastre să fie pline de dragoste, de bunătate şi în lumina sfântului Adevăr. Căci adevărul nu bârfeşte niciodată. Ci el ustură şi doare, dar e adevăr.

„Fiul meu, oricât de falnic duhul răului ţi-apare ai curaj să spui în faţă adevărul sus şi tare. Îndrăzneşte, nu te teme şi vei birui-n ispită, căci a răului putere todeauna-i mărginită” (Traian Dorz)

Adevărul însă trebuie cercetat, să vedem dacă e întru totul adevărat, ca nu cumva să se transforme tot în bârfire. Să ne ferim deci de orice fel de vorbe neadevărate sau cu jumătăţi de înţeles, pentru a nu ne face părtaşi la stricăciunile ce vin o dată cu acestea: certusi, dezbinări, divorţuri, etc.
Odată deveniţi piatră de poticnire, ne vom împovăra cu un păcat mare şi vom pierde încredearea în faţa tuturor.

Tagged with: