Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Troparul Sf. Mc. Valeriu Gafencu – Sfîntul închisorilor – 5/18 februarie

Posted in Rugăciuni by Muritor on 09/02/2013

ValeriuVrednicului de laudă, Sfîntului mucenic Valeriu,
Care ca un alt Mihail
Cu sabia Cuvîntului a tăiat pornirile cele viclene ale multor inimi
Şi ca un alt Gavriil
Cu mireasma preafrumosului său suflet, dureri nespuse a mîngîiat,
Cu bucurie să-i cîntăm:
Bucură-te, Sfinte mucenice Valeriu, crin ales al Celui Preaînalt! (more…)

Reclame

Rugăciunea de Miercuri a Sf. Ierarh Antim Ivireanul

sf. antimRugăciunea întîi

Dumnezeule şi Părinte al Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care m-ai ridicat din patul meu şi m-ai îndrumat pînă în acest ceas al rugăciunii, dă-mi harul Tău, deschizîndu-mi gura. Călăuzeşte-mă cu Duhul Tău cel Sfînt şi învaţă-mă îndreptările Tale. Cîte ţi-am greşit pînă în acest ceas, cu cuvîntul, cu fapta sau cu gîndul, cu voie ori fără de voie, slăbeşte, lasă, iartă, după mare mila Ta. Că, dacă Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la Tine este izbăvirea. Tu eşti Unul Sfînt, ajutător puternic şi apărător al vieţii noastre şi pe Tine Te laudă toată zidirea în veci. Amin. (more…)

Rugăciunea de Joi a Sf. Ierarh Antim Ivireanul

Posted in Rugăciuni, Rugăciuni pentru zilele săptămînii by Muritor on 07/02/2013
Sf. Ier. Antim Ivireanul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1650-1716 d.Hr.)

Sf. Ier. Antim Ivireanul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1650-1716 d.Hr.)

Rugăciunea întîi

Binecuvîntat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci, pentru că ai făcut să treacă umbra nopţii şi mi-ai arătat iarăşi lumina zilei. Şi mă rog milostivei Tale bunătăţi, Doamne: curăţeşte păcatele mele şi primeşte rugăciunea mea, întru mare mila Ta. Că la Tine scăpăm, Dumnezeule cel Milostiv şi Atotputernic. Străluceşte în inima mea Soarele cel adevărat al dreptăţii Tale; luminează mintea mea şi simţurile toate păzeşte-mi-le, ca , umblînd în lumina zilei cu bunăcuviinţă, pe calea poruncilor Tale, să ajung la viaţa cea de veci, că la Tine este izvorul vieţii, şi să mă învrednicesc să fiu întru desfătarea luminii Tale celei neapropiate. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi în veci. Amin. (more…)

Rugăciune pentru aproapele nostru

Posted in Rugăciuni by Muritor on 01/02/2013

icoanaMilostive Doamne! Facă-se voia Ta,

care vrea ca toţi să se mîntuiască

şi la cunoştinţa adevărului să ajungă;

mîntuieşte şi miluieşte pe robul Tău/roaba Ta (cutare).

Primeşte această dorinţă a mea

ca pe un strigăt de dragoste poruncită de Tine.

Amin. (more…)

Tagged with: , ,

Rugăciune cînd sîntem supăraţi de gînduri rele

Posted in Rugăciuni, Rugăciuni către Maica Domnului by Muritor on 01/02/2013
Icoana Maicii Domnului Mîngîietoarea

Icoana Maicii Domnului Mîngîietoarea

Preasfîntă Stăpîna mea, de Dumnezeu Născătoare, 

goneşte de la mine, păcătosul şi nevrednicul robul tău,

trîndăvia, uitarea, necunoştinţa, lenevirea şi

toate gîndurile cele rele, urîte şi hulitoare,

alungă-le din ticăloasa şi amărîta mea inimă,

din sufletul meu cel întinat şi din mintea mea cea întunecată.

Stinge văpaia patimilor mele şi mă miluieşte şi îmi ajută,

căci neputincios şi ticălos sînt eu.

Izbăveşte-mă de aducerile aminte şi (more…)

Certarea diavolului

Posted in Izbăvirea de demoni, Rugăciuni by Mirean on 26/01/2013

copiAceastă certare e bine să o zică tot creştinul de trei ori în viaţa sa. Să o repete numai atunci cînd diavolul l-a îndrumat la vreun rău sau îl necăjeşte cu ceva. Dacă un creştin în viaţă n-a certat niciodată pe demon, la Ziua Judecăţii, demonul iese în faţa Domnului cu cartea şi zice: „A trăit în lume în fapte bune, dar pe mine nu m-a certat niciodată, dragostea între mine şi el nu e stricată.”

Să te certe puterea Sfintei Treimi!
Să te certe Preasfînta Nascătoare de Dumnezeu!
Să te certe toţi Sfinţii din ceruri şi toate puterile cereşti, pe tine diavole al întunericului! Să piei tu, cu toată puterea, meşteşugurile şi stăpînirea ta din tot cuprinsul meu, să piei tu, diavole, cu a ta putere şi stăpînire de la toţi pe care eu i-am dat ţie în zilele vieţii mele cînd ei m-au supărat cu anumite supărări şi eu nu i-am iertat, căci eu îi iert în clipa aceasta pe toţi cîţi am dat la rău în viaţa mea, iert pe toţi cîţi am blestemat în zilele vieţii mele şi iert pe toţi cu cîţi m-am certat! (more…)

Tagged with: , ,

Rugăciunea de Duminică a Sf. Ierarh Antim Ivireanul

Posted in Rugăciuni, Rugăciuni pentru zilele săptămînii by Muritor on 26/01/2013
Sf. sf. Mc. Antim Ivireanul

Sf. sf. Mc. Antim Ivireanul

Duminică dimineaţă înainte de plecarea la Biserică

Rugăciunea întîi

Din somn ridicîndu-mă, mulţumescu-ţi Ţie, Preasfîntă Treime, că pentru multă bunătatea Ta şi pentru îndelungă-răbdarea Ta, nu Te-ai mîniat pe mine, leneşul şi păcătosul, nici nu m-ai pierdut pentru fărădelegile mele, ci ai arătat iubire de oameni, după obicei; şi întru deznădăjduire zăcînd eu, m-ai ridicat ca să slăvesc puterea Ta dis-de-dimineaţă. Deci, acum luminează-mi ochii gîndului, deschide-mi gura ca să cuget la cuvintele Tale, să înţeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-ţi cînt întru mărturisirea inimii şi să laud Preasfînt Numele Tău: al Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a doua, către PreaSfînta Născătoare de Dumnezeu

Iubitoare de oameni, Maică a Iubitorului de oameni Dumnezeu, Stăpînă, de Dumnezeu Născătoare, pleacă urechea Ta (more…)

Rugăciunea de Sîmbătă a Sf. Ierarh Antim Ivireanul

Posted in Rugăciuni, Rugăciuni pentru zilele săptămînii by Muritor on 26/01/2013

imagesRugăciunea întîi

Doamne Dumnezeul meu, Cel ce ai alungat de la mine lenevia somnului şi m-ai chemat cu chemare sfîntă, ca să mă mărturisesc Ţie pentru judecăţile Tale, primeşte smerita mea rugăciune şi dăruieşte-mi credinţă fără de ruşine, nădejde neşovăitoare şi dragoste adevărată. Binecuvîntează intrările şi ieşirile mele, faptele, cuvintele şi dorinţele mele, pentru ca să slăvesc cu mulţumire nespusa şi folositoarea Ta bunătate. căci al Tău este să ne miluieşti şi să ne mîntuieşti, Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui, şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (more…)

Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli pentru fiecare zi a săptămînii

Arhanghelul Mihail

Rugăciunea I-a (luni)

Către Sfîntul Arhanghel Mihail

 Mare Arhanghele al lui Dumnezeu Mihaile, biruitorul demonilor, biruieşte-i şi zdrobeşte-i pe toţi vrăjmaşii mei văzuţi şi nevăzuţi. Şi roagă-L pre Domnul Atotţiitorul să mă mîntuiască de toate necazurile şi de orice boală, de rana aducătoare de moarte şi de moarte năprasnică, o, mare arhistrategule Mihaile, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a II-a (marţi)

Către Sfîntul Arhanghel Gavriil

Arhanghelul Gavriil

 O, mare arhistrategule al lui Dumnezeu Gavriile! Tu i-ai binevestit Preacuratei Fecioare Maria zămislirea Fiului lui Dumnezeu. Vesteşte-mi şi mie, păcătosului, ceasul straşnic al morţii mele şi roagă-L pre Domnul Dumnezeu pentru păcătosul meu suflet ca să-mi ierte păcatele mele şi să nu mă oprească diavolii la vămi. (more…)

Rugăciune de mulţumire pentru însănătoşire

Posted in Învățătură Ortodoxă, Rugăciuni by Muritor on 20/10/2011

De binefacerile Tale ca un rob nevrednic învrednicindu-mă, mulţumire îţi aduc Ţie, Dumnezeule al îndurărilor şi a toată milostivirea, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci mi-ai arătat iubirea Ta de oameni.

Grele au fost încercările prin care am trecut, şi teama m-a cuprins că nu voi şti să le stau împotrivă. Ştiam că neputinţa mea este mare, dar m-ai făcut să simt că mai mare este dragostea Ta faţă de tot omul care Te cheamă în ajutor. (more…)

Rugăciune pentru dobîndirea răbdării

Posted in Învățătură Ortodoxă, Rugăciuni by Muritor on 20/10/2011

Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai răbdat prigonirile, batjocurile şi chiar moartea pe cruce pentru mîntuirea noastră, Cel Ce ne-ai spus că „prin răbdarea voastră veţi dobîndi sufletele voastre”, arată-mi, mie, păcătosului, milele Tale cele bogate şi dăruieşte-mi duhul răbdării, ca sufletul meu cel încercat să dobîndească alinare.

Vezi deznădejdea care mă ispiteşte, vezi încercarea prin care trec şi ajută-mă să ies din ea curăţit de păcate şi pregătit să-Ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, şi să slăvesc numele Tău cel Sfînt, cîntînd împreună cu toţi îngerii şi sfinţii: Aliluia!

Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală. Rugăciuni pentru bolnavi

Rugăciunea bolnavului pentru cei ce-l îngrijesc

Posted in Învățătură Ortodoxă, Rugăciuni by Muritor on 20/10/2011

Doamne, Dumnezeule al milei şi al îndură­rilor, trimite harul Tău cel sfinţitor peste doctorii care mă îngrijesc şi peste ajutoarele lor, acoperindu-i cu harul Tău ca un bun şi iubitor de oameni.

Călăuzeşte-i Tu, Doamne, în tot ceea ce vor să facă spre binele meu. Să nu sufăr cum a suferit femeia care avea curgere de sînge de doispre­zece ani, fără a primi ajutor de la doctori, ci să primesc vindecarea de bolile mele. Să nu se adauge durere (more…)

Rugăciune pentru bolnavul căzut în deznădejde

Posted in Învățătură Ortodoxă, Rugăciuni by Muritor on 20/10/2011

Doamne, Dumnezeule al părinţilor noştri, Care dăruieşti pace multă celor ce iubesc legea Ta, ai grijă de robul Tău cel bolnav care este greu încercat de deznădejde. Nori negri s-au abătut asupra sufletului său şi nu mai vede razele iubirii Tale. Cugetul său s-a întunecat şi nu se mai împărtăşeşte de lumina Ta.

O, amară deznădejde! Crudă fiară care se năpusteşte asupra sufletului ca asupra unui pui lipsit de apărare! Numai Tu, ştii, Atotştiutorule, cîţi şi-au pus capăt zilelor din această pricină, cîţi oameni au fost aruncaţi de acest duh rău în adîncurile iadului. Să nu îngădui ca făptura Ta să fie înghiţită de (more…)

Rugăciunea bolnavului către Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu

Posted in Rugăciuni, Rugăciuni către Maica Domnului by Muritor on 20/10/2011

O, Maică Sfîntă a celor ce cheamă cu evlavie numele tău! O, grabnică ajutătoare a neamului creştinesc, nădejde a celor deznădăjduiţi! La tine alerg cînd mă aflu în necazuri şi în dureri, aşteptînd milostivirea ta.

Nici un muritor nu a cunoscut o durere mai mare decît ai cunoscut-o tu, atunci cînd L-ai văzut pe Preadulcele tău Fiu răstignit pe cruce. Nici o mamă nu a plîns pentru fiii ei cît ai plîns tu pentru căderile şi durerile noastre. O, cîte icoane ai udat cu lacrimile tale, ca să vădeşti creştinilor grija pe care le-o porţi. Cum ai făcut să izvorască lacrimi din ochii tăi zugrăviţi de mîini omeneşti!

Ştiind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rog, Preacurată, (more…)

Rugăciunea bolnavului înainte de operaţie

Posted in Învățătură Ortodoxă, Rugăciuni by Muritor on 20/10/2011

Doamne, Dumnezeul meu, mărturisesc înaintea feţei Tale neputinţele şi slăbiciunile mele cele multe. Frică mare m-a cuprins înaintea acestei încercări, în loc să mă cuprindă încrederea în pronia Ta şi în grija pe care o porţi oamenilor.

Dacă nu m-ar fi acoperit harul Tău, furtuna deznădejdii m-ar fi doborît la pămînt. Nu am, Atotputernice Doamne, curajul pe care îl au (more…)

Rugăciune pentru omul bolnav

Posted in Învățătură Ortodoxă, Rugăciuni by Muritor on 20/10/2011

După citirea Paraclisului Maicii Domnului sau Acatistul Acoperămîntului Maicii Domnului, închinăciuni şi metanii după putere, iar la final rugăciunea:

Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mîntuirea noas­tră! Din adîncul inimii Te rog să primeşti sme­rita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!

Mîntuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rînduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi sîntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu (more…)

Rugăciune pentru mîntuire

Posted in Învățătură Ortodoxă, Rugăciuni by Muritor on 20/10/2011

Dumnezeul meu, cred întru Tine şi mă rog Ţie, întăreşte-mi credinţa! Te iubesc, sporeşte-mi dragostea! Mă pocăiesc, dar fă-mi căinţa să prisosească! Te slăvesc ca pe întîiul meu început! Te doresc ca pe cea mai înaltă dorire a mea! Îţi mulţumesc ca Binefăcătorului meu celui veşnic! Te chem ca pe puternicul meu apărător.

Dumnezeul meu, binevoieşte şi povăţuieşte-mă cu înţelepciunea Ta, călăuzeşte-mă cu drep­tatea Ta, mîngîie-mă cu milostivirea Ta, apără-mă cu puterea Ta.

Îţi închin, O, Dumnezeule, gîndurile, faptele, suferinţele mele, ca în viitor să mă gîndesc la Tine, să Te mărturisesc, să lucrez după voia Ta, să pătimesc pentru Tine. (more…)

Rugăciunea bolnavului către toţi Sfinţii

Posted in Învățătură Ortodoxă, Rugăciuni by Muritor on 20/10/2011

O, sfîntă ceată a celor care L-aţi slujit pe Hristos, aducîndu-mi aminte de faptele voastre minunate, vă aduc laudă după cuviinţă: Bucuraţi-vă, stele ale cerului duhovnicesc! Bucuraţi-vă, împreună cu cetele îngereşti! Bucuraţi-vă, candele ale Bisericii lui Hristos! Bucuraţi-vă, Sfinţilor prin care Domnul împarte tuturor tămăduiri!

Voi aţi împărţit neamului omenesc mulţime de vindecări minunate şi, pentru aceasta, la voi alerg astăzi, nădăjduind că nu mă veţi trece cu vederea. Ajutaţi-mă să primesc tămăduire de la Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce v-a dat biru­inţă în lupta cu trupul, cu patimile şi cu poftele, Căruia Îi aduc smerită rugăciune: Doamne Iisuse Hristoase, Care i-ai rînduit pe sfinţii Tăi drept mijlocitori ai cererilor oamenilor, arată-mi mila Ta şi mie, păcătosului, care sînt încercat în focul durerilor, şi dăruieşte-mi vindecare trupească şi sufletească. (more…)

Tagged with: , , ,