Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Sfântul Petru Movilă – Despre înşelarea diavolească

Posted in Ateilor, Înaintaşi ai neamului by Mirean on 29/01/2014

Din volumul Sfântului Petru Movilă - Impacarea Bisericii OrtodoxeÎn satul Munin din ţinutul Przemzsl, sat aflat la o milă depărtare de oraşul Iaroslavl, de care şi ţine, trăia un ţăran polonez, Wojczech, poreclit Suflet, care avusese o soţie pe nume Anna. La puţin timp după moartea soţiei, diavolul, vrând să-i întărească nu numai pe rătăciţii de latini în erezia focului purgatoriu, dar şi pe drept-credincioşi să-i aducă cu viclenia sa rău-voitoare la această rătăcire latinească, s-a vârât sub cuptor şi, nevăzut fiind, cu glasul soţiei îl chema pe soţ pe nume, zicând: „Wojczech”. Iar el, auzind, a sărit înfricoşat, vrând să fugă afară. Dar diavolul îi zice: „Nu fugi, Wojczech, ci ascultă de glasul meu, căci eu sunt sufletul soţiei tale Anna, şi din pricina păcatelor mele pătimesc în cuptorul acesta. Te rog dar, fie-ţi milă, ajută-mă şi du-te la preoţi şi înduplecă-i să se roage şi să facă slujbe pentru mine. Cel mai bine ar fi să vină aici şi să facă slujbe şi rugăciuni pentru mine în casă, până când mă voi izbăvi de chinul purgatoriului, căci nădăjduiesc să fiu curând mântuită cu rugăciunile lor. Până acum tu n-ai avut grijă să faci milostenii şi slujbe ca să mă ajuţi, şi să-mi scurtezi chinurile purgatoriului, ci, de când am ieşit din trup, m-ai lăsat uitată”.

Bărbatul, neştiind de ispita diavolului, a crezut că este sufletul soţiei sale, şi îndată a pornit spre cetatea Iaroslavl, şi le-a povestit iezuiţilor şi preoţilor de la mănăstirea Farra tot ce-a auzit. Iar ei, ca să se încredinţeze de adevărul celor povestite, au trimis doi oameni în casa acelui om, să vadă. Şi dacă au venit, diavolul, ca un suflet, le-a vorbit şi lor cum îi vorbise omului, rugându-i de molitfă. Şi când aceştia s-au întors şi au povestit, toţi preoţii latini şi iezuiţii au crezut că într-adevăr era sufletul acelei femei şi au început să facă rugăciuni şi molifte şi să săvârşească slujbe. Iar tuturor oamenilor le-au hotărât post şi le-au poruncit să se roage cu sârg pentru el, iar pe ortodocşi, adică pe ruşi, ca să le fie de învăţătură, îi vorbeau de rău, zicându-le:

Nu pentru noi, care credem în focul purificator, ci pentru voi, schismaticilor, care nu vreţi să credeţi învăţătura cea adevărată, care-i a noastră, şi nu vreţi să vă convertiţi la cunoaşterea adevărului, Dumnezeu a arătat aievea acest suflet sfânt (căci de acum – aoleu, rătăcire! – diavolul căpătase de la ei numele Sfintei Anna). Şi toţi preoţii şi iezuiţii au mers cu litia şi cu multă lume pe jos până în satul Munin, în casa omului, cântând şi rugându-se de slobozirea acestui suflet. Şi când preoţii au intrat în casă, au început să cheme sufletul acela, iar diavolul, ca un suflet, cu glasul femeii le-a răspuns şi le-a cerut să se roage pentru el. Iar diavolul, ca să-i întărească şi mai mult pe cei căzuţi în amăgire, şi ca să momească şi mai mulţi, le-a mulţumit şi le-a spus că rugăciunea lor îi aduce uşurare, şi i-a rugat să stropească cu agheasmă locul în care spunea că se află, căci le spunea că este ba sub cuptor, ba sub laviţă, ba sub treuca din care mâncau porcii. Iar ei făceau repede şi cu sârg ce le zicea diavolul, crezând că-i aduc sufletului uşurare.

Şi prin tot ţinutul acela s-a răspândit vestea că în Munin s-a ivit un suflet sfânt şi de pretutindeni veneau mulţime de oameni, nu numai de credinţă latină, ci şi ortodoxă, să vadă şi să audă vocea acelui suflet şi, amăgiţi că într-adevăr este suflet, se rugau pentru el şi făceau pomeni. Amăgirea aceasta între latini, adică rugăciunile pentru diavol, a durat vreo 12 săptămâni: zi de zi săvârşeau rugăciuni în casa aceea, şi ţineau slujbe în bisericile lor.

Dar Dumnezeu, pentru a nu cădea în amăgire şi ortodocşii (căci de acum şi mulţi dintre ei începuseră să se despartă de dreapta-credinţă), a pus în inima unui nobil drept-credincios, pe nume Martin Grabkovici, aflat în slujba cneazului Vasili al Ostrogului, să se ducă şi să vadă acea amăgire, căci atunci venise din ţinutul Cracoviei în oraşul Iaroslavl. Când s-a întâmplat să se ducă toţi preoţii cu litia, însoţiţi de multă lume, la sufletul acela din satul Munin, a venit şi a văzut, şi îndată a cunoscut amăgirea diavolului căci, înainte să intre el în casă, sufletul le spunea preoţilor să nu-i lase pe ruşi şi pe cei de altă credinţă în casă, fiindcă zicea: „Când aceştia intră, mi se înteţeşte chinul şi sufăr rău, de aceea nu vă pot răspunde când mă întrebaţi”. Şi i-au alungat din casă pe toţi drept-credincioşii.

Iar Grabkovici, venind, a intrat (căci lui, ca om în slujba cneazului, nu puteau să nu-i îngăduie), şi, de îndată ce a intrat, a început să îi întrebe pe preoţi unde-i sufletul (căci, intrând el, sufletul a încetat de îndată să mai vorbească). Ei i-au arătat locul de unde se auzea glasul. Şi el l-a chemat de mai multe ori zicând: „De eşti suflet ori drac, vorbeşte cu mine”. Apoi, văzând că acesta nici nu dă glas, nici nu răspunde, a zis către preoţi: „Nu vă lăsaţi amăgiţi, domnii mei, şi credeţi-mă că nu e suflet, ci ispita diavolului, şi însuşi diavolul v-a vorbit, amăgindu-vă pe voi şi ispitind atâta lume”. Dar preoţii i-au zis: „Tu, schismatic fiind, vorbeşti aşa şi huleşti acest suflet sfânt, dar vezi că nu pentru noi, ci pentru voi, schismaticii, l-a adus Dumnezeu, ca să vă convertiţi la sfânta biserică romană şi să credeţi că într-adevăr, după moarte, sufletelor le este pregătit focul purificator”. Şi multe asemenea vorbe i-au spus, ocărându-l. El însă a întrebat: „Dacă este într-adevăr suflet sfânt, şi nu drac, după cum spuneţi, de ce nu vorbeşte cu mine?”. Iar ei i-au răspuns: „Fiindcă nu eşti de credinţa noastră catolică”. Iar el a zis: „Atunci să vorbească cu voi, numai să-i aud vocea”. Şi ei au început să-l cheme şi să-l roage să vorbească cu ei, însă nici lor nu le-a răspuns. După ce s-au rugat mult de el, l-au întrebat: „De ce nu ne răspunzi, sfântă Annă?” Iar diavolul, cu greu înduplecat, a început să geamă, ca şi cum ar fi fost bolnav, răspunzând: „Fiindcă aici a intrat un om străin, care nu-i de-al nostru (căci era acest Grabkovici om bun şi cu frică de Dumnezeu, evlavios, înţelept şi cunoscător al Sfintelor Scripturi)”.

Iar el, auzind glasul, îndată a şi zis: „O, voi preoţi catolici! Dacă, după cum spuneţi, împărtăşiţi credinţa cea adevărată şi sunteţi catolici drepţi, de ce n-aţi descoperit amăgeala drăcească şi, precum necredincioşii care nu-L cunosc pe Dumnezeu, amăgiţi fiind, îi spuneţi dracului sfânt şi faceţi pentru el rugăciuni şi molitfe şi, încă mai vârtos, săvârşiţi slujbe şi atâta lume trageţi după voi în prăpastia ispitirii spre pierzanie? N-auziţi şi nu pricepeţi oare că glasul care vă vorbeşte este cu adevărat al diavolului?”. Şi îndată a zis către drac: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, întru Unul Dumnezeu slăvit în Treime, Creatorul şi Ziditorul a toată făptura văzută şi nevăzută, îţi poruncesc ţie, cel care vorbeşti acuma, să-mi spui dacă eşti suflet sfânt sau diavol blestemat, care amăgeşti lumea!”. Şi pe dată diavolul a început să suspine, însă Grabkovici a stăruit din nou în numele Sfintei Treimi şi al întrupării Fiului lui Dumnezeu, poruncindu-i să răspundă. Şi glasul, de nevoie, a spus: „O, om rău, mă chinuieşti”. Iar Grabkovici iarăşi i-a poruncit şi diavolul, în silă, a răspuns, recunoscând: „Nu sunt suflet”. Şi astfel au văzut cu toţii şi şi-au dat seama că îi ispitea diavolul.

Atunci Grabkovici a zis către preoţi: „Vedeţi că, ispitiţi fiind de diavol, amăgiţi o mulţime de oameni şi-i duceţi la pierzanie? Deci, căiţi-vă şi nu vă mai amăgiţi nici pe voi, nici pe alţii. Vedeţi cum v-a lăsat Dumnezeu în mintea voastră nechibzuită pe voi, cei care propovăduiţi scorneli şi împrăştiaţi născociri omeneşti despre focul purgatoriului, de care nici părinţii teofori nu ne învaţă, şi faceţi necuviinţe, adică îl numiţi sfânt pe diavol şi vă rugaţi pentru el? Să ştiţi însă că Dumnezeu i-a dat diavolului voie să facă asta în folosul vostru, astfel încât, dându-vă seama că rea este învăţătura voastră despre chinul purgatoriului, veţi înceta să mai duceţi în ispită diavolească poporul, pe care, amăgindu-l întru pricopseala voastră cea rea, în loc să-l curăţiţi îl trageţi după voi în gheenă”. Şi ei, ruşinaţi tare, au plecat. Iar în bisericile catolice, ca să le fie tuturor de învăţătură, au poruncit în gura mare să nu se mai ducă nimeni acolo căci nu un suflet s-a ivit, ci amăgirea diavolului. Iar Grabkovici, pe când încă se aflau cu toţii acolo, l-a cercetat vârtos pe stăpânul casei, zicându-i: „Ori tu, ori cineva dintr-ai tăi faceţi vrăjitorii şi îl aveţi pe acest drac”. Şi s-a vădit că acesta n-avea nici o vină, căci era om bun şi simplu. Dar femeia de la cuhnie, adică bucătăreasa lui, fiind strânsă tare cu uşa, a recunoscut în faţa tuturor că îl avea pe acest drac încă din Polonia Mare (căci era leahă), însă a zis: „Nu eu i-am poruncit să facă asta, însă, dacă el vrea să facă ceva, face şi fără mine”. Înşfăcând-o pe bucătăreasă, au dus-o în temniţă, însă, de ruşine, preoţii latini au dat poruncă să fie făcută scăpată în toiul nopţii, pentru ca nu cumva, după o cercetare mai amănunţită, să se răspândească peste tot vestea despre amăgeala diavolului, făcându-i şi mai tare de batjocură…

Din volumul Sfântului Petru Movilă – Împăcarea Bisericii Ortodoxe, pp. 81-85.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: