Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Dezmembrarea României şi diversiuni informaţionale

Posted in Căile pierzaniei by Muritor on 26/01/2013

de Valentin Mîndrăşescu, la 14.01.2013

România - colonie UE

România – colonie UE

În ultimele 24 de ore, declaraţiile unui obscur „analist” transnistrean au devenit o ştire de senzaţie în presa din România. Ştirea că un anume Andrei Safonov îşi doreşte ca „România să dispară de pe harta lumii” a fost preluată în forme diferite de Adevărul, Jurnalul Naţional, DC News, Ghimpele, Ziare.com etc, ajungînd şi pe site-urile televiziunilor precum Realitatea sau RTV.

Acum asistăm la „developarea” ştirii în blogosferă unde „analiştii de pe canapea” îşi dau cu părerea despre „declaraţia-bombă”. În condiţii normale, declaraţiile lui Safonov nu ar merita să fie nici analizate şi nici comentate, dar în cazul dat reacţia presei din România justifică cîteva precizări importante.

Din punct de vedere factologic, aspectele-cheie sunt următoarele: Andrei Safonov nu reprezintă nici măcar tangenţial vreo forţă politică importantă din Transnistria, Ucraina sau Rusia. Este un „analist politic” considerat marginal şi care se află în opoziţie faţă de administraţia de la Tiraspol. Dorinţa presei din România de a acorda o atenţie atît de mare declaraţiilor făcute de un personaj obscur, citat de o agenţie de presă din Rusia care de facto aparţine unei companii britanice, poate avea explicaţii inocente ce ţin de căutarea de senzaţional sau explicaţii mult mai sinistre.

eussrProblema atinsă de acest incident este cît se poate de reală însă nu are o legătură cu Moscova, ci cu Uniunea Europeană. Se creează impresia că asistăm la o încercare de a reedita ceea ce s-a întîmplat în legătură cu evenimentele din decembrie 1989. Deşi s-a văzut cît se poate de clar că beneficiarul evenimentelor a fost SUA, iar Ceauşescu a fost executat de propriul anturaj din care s-a şi format clasa politică post-decemrbistă, s-a încercat insistent inocularea ideii aberante că Moscova ar fi vinovată de acele evenimente. Acum, există semne că se încearcă o diversiune de aceeaşi natură, doar că de data aceasta încercările de dezinformare nu vor rămîne fără reacţie. În timp, detaliile se uită şi în memoria colectivă, „ajutată” de propagandişti, va rămîne doar faptul că „un analist rus a zis că România trebuie dezmembrată”. Spre deosebire de situaţia legată de 1989, acum va exista o reiterare permanentă a detaliilor incomode pentru propagandiştii occidentali.

EUguideAnul 2013 va fi unul deosebit de greu pentru România, mai ales în contextul geopolitic în care s-a înscris Uniunea Europeană. Conducerea UE pare să fi decis distrugerea statelor naţionale şi transformarea Uniunii Europene într-o „federaţie de regiuni”, astfel încît elitele naţionale să nu mai poată opune rezistenţă centrului decizional aflat undeva pe axa Bruxelles – Berlin. Liderii comunitari, care s-au dovedit a fi foarte activi în privinţa intervenţiilor în viaţa politică din România, totodată dau dovadă de o timiditate inexplicabilă în privinţa stăvilirii mişcărilor separatiste din ţări precum Spania, Marea Britanie, Italia sau Franţa. Comisia Europeană ar fi putut priva aceste mişcări de orice suport popular printr-o simplă declaraţie în care să spună că regiunile care-şi vor obţine independenţa nu vor putea intra uşor în Uniunea Europeană. În locul acţiunilor de conservare a statelor naţionale, se observă facil suportul implicit oferit de Bruxelles mişcărilor separatiste din Catalonia, Scoţia, Venezia etc. Privite într-un context mai larg, aceste mişcări se înscriu sinergic în planurile Comisiei Europene de a regionaliza toate statele-membre şi de a crea o structură federativă europeană. Logica decidenţilor de la Bruxelles este uşor de înţeles: o federaţie a regiunilor este uşor de controlat şi uşor de dominat, fără a mai exista probleme de negociere cu elite naţionale care nu sunt dispuse să-şi cedeze suveranitatea. În 2011 nimeni nu ar fi crezut că Scoţia va ajunge să organizeze un referendum în vederea obţinerii independenţei, dar iată că acest referendum va avea loc. Nimeni nu ar fi crezut că milioane de catalani vor ieşi în stradă pentru a cere independenţa, iar guvernul regional va fi format din partide separatiste. Unul dintre motivele pentru care oficialii britanici încep să vehiculeze ideea ieşirii din UE este legat de dorinţa Londrei de a „rezolva” problema scoţiană fără ca Bruxelles-ul să aibă un cuvînt de spus în această privinţă. Problema distrugerii organizate a statelor naţionale este cît se poate de reală, iar în spatele procesului de regionalizare forţată stau entităţi naţionale şi supranaţionale deosebit de influente. Anul 2013 se preconizează a fi anul triumfului separatismului şi regionalismului european.

harta_euroregiuniModificarea Constituţiei României va oferi un excelent prilej pentru forţarea unei regionalizări, inclusiv pe criterii etnice. Contextul economic dificil (tăierea salariilor, privatizările forţate, acordul cu FMI) va da o greutate în plus argumentelor legate de necesitatea regionalizării în vederea obţinerii fondurilor europene. Cedarea de jure a suveranităţii politice către centrul federal al UE va consfinţi situaţia de facto în care suveranitatea economică a României a fost cedată către FMI, iar suveranitatea politică a fost de facto cedată Comisiei Europene. Trebuie remarcat faptul că, în ciuda dorinţei propagandiştilor occidentali de a demonstra contrariul, Moscova nu are nici un interes în acest proces, iar impunerea regionalizării este o iniţiativă care aparţine integral Uniunii Europene. România şi-a dorit mult să facă parte din această construcţie politică, iar acum a venit timpul consecinţelor nefaste ale acestei decizii.

Jurnaliştii interesaţi cu adevărat de integritatea teritorială a României şi nu de deservirea rusofobiei unor forţe politice de la Bucureşti, ar trebui să se preocupe nu de declaraţiile unui obscur analist transnistrean, ci de intenţiile reale ale Comisiei Europene. Paranoia rusofobă din presa românească este alimentată inclusiv de cei care îşi doresc ca societatea românească să nu observe că la Bruxelles i se pregăteşte un nou dictat de la Viena.

Sursa: Vocea Rusiei

Citeşte şi:

EUSSR

Iredentistul maghiar Csibi Barna la Chişinău

Anunțuri

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Dezmembrarea României şi diversiuni informaţionale […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: