Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

40 de ani de avort la cerere = 55 milioane morţi în SUA

Posted in Avortul este Pruncucidere, Căile pierzaniei by Muritor on 23/01/2013
Avortul este PRUNCucidere!!!

Avortul este PRUNCucidere!!!

Statele Unite marchează astăzi 40 de ani de avort legalizat, oriunde în cele 50 de state, oricînd pe perioada sarcinii, pentru orice motiv. Aceasta este moștenirea lăsată de decizia Curții Supreme federale în cazul Roe vs Wade:

Din ziua în care nouă bărbați (!) au decis astfel, aproape 56 de milioane de copii n-au mai apucat să vadă lumina zilei, uciși acolo unde ar fi trebuit să fie pentru ei cel mai sigur loc de pe pămînt. Cifra oficială este de 55.772.015 avorturi, dacă vrem să fim scrupuloși. Adică, 1,394 milioane avorturi în fiecare an, 116.191 în fiecare lună, 26.813 în fiecare săptămînă, 3.820 în fiecare zi.

Cum a ajuns o națiune mare și „glorioasă” într-o stare atît de josnică încît să ucidă aproape 4.000 de copii zilnic și cum se împacă aceasta cu ideea lobby-ului că avortul trebuie să fie accesibil, sigur și, mai ales, rar? (…)

Unul dintre artizanii legalizării avortului în SUA a fost celebrul medic Bernard Nathanson, ulterior devenit activist prolife, autor al documentarului „Strigătul mut” (pe care îl puteți viziona aici). O personalitate controversată și plină de contraste, așa cum sînt de altfel foarte adesea americanii. Iată mai jos mărturia sa despre modul în care s-a acționat pentru legiferarea avortului: prin minciună și manipulare.

Sătul de-atîta moarte

Bernard Nathanson, realizator al filmului “Strigătul mut”: “Sînt personal responsabil pentru 75.000 de avorturi” 

BernardNathansonBernard Nathanson (1926-2011) a fost un medic ginecolog american. A fost co-fondator al NARAL, Asociaţia Naţională pentru Abrogarea Legislaţiei contra Avortului, organizaţie cu un rol crucial în legalizarea avortului în SUA, în 1973, apoi director al Centrului pentru Drepturi Reproductive şi Sexuale din New York, una din marile clinici de avort. La sfîrşitul anilor 1970, în urma unor studii şi observaţii personale, el a devenit un proeminent activist pro-life (anti-avort). A realizat filmele documentare Strigătul Mut (The Silent Scream) şi Eclipsa raţiunii (Eclipse of Reason). Autor al volumelor Avortînd America (Aborting America) şi Mîna lui Dumnezeu (The Hand of God).

Aceasta este mărturia sa personală.

Sînt personal reponsabil pentru 75.000 de avorturi. Aceasta îmi dă credit pentru a vorbi în faţa voastră, cu destulă autoritate, despre această chestiune. Am fost unul dintre fondatorii National Association for the Repeal of the Abortion Laws (Asociaţia Naţională pentru Abrogarea Legilor Avortului, NARAL) în SUA, în 1968. Un sondaj de opinie cinstit atunci ar fi arătat că majoritatea americanilor se opuneau liberalizării avortului. Totuşi, în doar cinci ani, noi am reuşit să convingem Curtea Supremă să dea decizia prin care avortul a fost liberalizat în toată ţara, în 1973 [1] şi care a dus la legalizarea avortului la cerere teoretic pînă în momentul naşterii. Cum am făcut-o? Este important să înţelegem tacticile utilizate, întrucît acestea au fost utilizate în întreaga lume occidentală pentru a schimba legile avortului.

Prima strategie-cheie: cîştigarea mass media

Am convins media că lupta pentru avort permisiv era una pentru un scop liberal, progresistă. Ştiam că dacă s-ar fi făcut un sondaj de opinie adevărat, am fi fost înfrînţi de departe. Aşa că am fabricat noi, pur şi simplu, nişte sondaje fictive, conform cărora 60% din americani susţineau liberalizarea avortului. Puţini oameni se simt confortabil într-o minoritate. Am acumulat destulă simpatie ca să ne putem “vinde” programul nostru de liberalizare a avortului falsificînd numărul de avorturi ilegale care se făceau anual în SUA. Dacă cifra reală era de circa 100.000, noi am comunicat către media 1.000.000. Dacă repeţi o minciună îndeajuns de des, convingi publicul. Numărul femeilor care mureau din cauza avorturilor ilegale era de circa 200-250 anual. Noi am repetat constant că era vorba de 10.000.

Aceste cifre false au prins rădăcini în conştiinţa americanilor, convingîndu-i pe mulţi că trebuia să modificăm legile avortului.

Un alt mit cu care am “hrănit” publicul era că legalizarea însemna doar că avorturile clandestine ar fi fost făcute în condiţii legale, sigure. De fapt, bineînţeles că avortul este acum folosit ca o metodă principală de control al naşterilor în SUA, iar numărul avorturilor a crescut cu 1500% de la liberalizare.

A doua strategie: am jucat cartea catolicismului

Am demonizat sistematic Biserica Catolică si ale sale “concepţii sociale retrograde”, învinuind clerul catolic pentru opoziţia faţă de avort. Aceste teatru a fost jucat la nesfîrşit. Am alimentat media cu minciuni de tipul “ştim cu toţii că opoziţia la avort vine din partea ierarhiei şi nu de la majoritatea credincioşilor catolici” sau “sondajele arată mereu că cei mai mulţi catolici doresc o reformă a legii avortului”. Presa a bombardat publicul cu acestea, convingîndu-l că oricine se opune avortului liber este sub influenţa ierarhiei catolice şi că de fapt credincioşii favorabili avortului sînt deschişi la minte şi progresişti.

O inferenţă [2] a acestei tactici a fost că nu au existat grupări non-catolice care să se opună avortului. Faptul că alţi creştini şi credincioşi ai altor religii erau (şi încă sînt) opuşi în bloc avortului a fost sistematic ignorat, la fel ca şi opiniile ateilor pro-life.

A treia strategie: denigrarea şi ascunderea oricărei dovezi ştiinţifice că viaţa începe la concepţie

Adesea mi se pune întrebarea ce m-a făcut să îmi schimb opinia. Cum de am devenit dintr-un susţinător proeminent al avortului un activist pro-vita? În 1973, după ce am fost numit director al clinicii de obstetrică-ginecologie dintr-un mare spital din New York, a trebuit să înfiinţez o unitate de studiu prenatal. Era în perioada de început a unei noi tehnologii pe care noi o utilizăm azi în mod comun pentru a studia fetusul în pîntece [3].

O tactică favorită a mişcării pro-avort era să insiste că stabilirea momentului în care viaţa începe este imposibilă şi că aceasta este o problemă teologică, morală sau filosofică – orice, numai una ştiinţifică nu. Fetologia face însă imposibil de negat că viaţa începe în momentul concepţiei şi cere pentru ea întreaga protecţie şi siguranţă de care fiecare dintre noi ne bucurăm.

De ce atunci, vă veţi întreba, unii medici americani care cunosc cuceririle fetologiei se discreditează singuri făcînd avorturi? Simplă aritmetică: la 300 dolari fiecare, 1,55 milioane avorturi înseamnă 500.000.000 de dolari anual, din care majoritatea merg în buzunarele medicilor care le fac. Este, deci, clar şi fără posibilitatea de a nega, că avortul la cerere reprezintă distrugerea voită a unei vieţi umane. Este un act de nepermis de violenţă ucigaşă. Trebuie să admitem că o sarcină neplanificată reprezintă o dilemă deosebit de dificilă, însă să cauţi o soluţie într-un act de distrugere deliberată, înseamnă să arunci la gunoi vastele resurse ale minţii umane şi să supui binele public clasicului răspuns utilitarist [4] la problemele sociale.

Ca om de ştiinţă ştiu, nu cred, că viaţa umană începe la concepţie

Deşi nu sînt, formal, o persoană religioasă, cred cu toată puterea că există o divinitate care ne ordonă să punem capăt, complet şi ireversibil, acestei infinit de triste şi ruşinoase crime împotriva umanităţii.

——-
NOTE
[1]. Este vorba despre decizia în cazul celebru Roe vs. Wade, decizie cu profunde urmări nu doar în SUA, ci în întreaga lume.
[2]. Operaţie logică de derivare a unui enunţ din altul, prin care se admite o judecată (al cărei adevăr nu este verificat direct) în virtutea unei legături a ei cu alte judecăţi considerate ca adevărate. (DEX)
[3]. Este vorba despre ultrasunete şi ecografie.
[4]. Utilitarismul este o teorie care clasifică oamenii în funcţie de ceea ce se consideră a fi “utilitatea” lor socială. Soră bună cu eugenia, “ştiinţa ameliorării rasei umane”, aplicată şi de regimul nazist.

Sursa: Cultura vieţii

Anunțuri

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] 40 de ani de avort la cerere = 55 milioane morţi în SUA […]

  2. adorcristy said, on 15/04/2014 at 14:07

    Reblogged this on Prietenii Sfântului Iulian din Tars.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: