Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Ioan Gh. Savin: Probleme religioase

Posted in Ateilor by Muritor on 27/07/2011

Ioan Gheorghe Savin 1885-1973

Lumea noastră românească se situează pe poziţii foarte felurite cînd e vorba de religie şi de proble­mele suscitate de ea. Cel puţin în ce priveşte inte­lectualii de la oraşe. Pentru mulţi dintre aceştia pro­blemele religioase sînt mari necunoscute.

Cîţiva afişează faţă de ele atitudini agresive cu veleităţi de ateism „ştiinţific”.

Mulţi se complac într-un fel de indiferentism în­găduitor, satisfăcut practic prin ritualul tradiţional sau obligaţii sociale.

Alţii, nici atît!

S-ar părea deci, după aspectele vieţii de oraş, că în materie religioasă sîntem sau atei, sau indiferenţi, sau simpli practicanţi ai unei ritualistici famili­are ori protocolare.

Numai că în chestiunea religioasă la noi – ca şi în cea etnică – nu oraşele sînt cele care hotărăsc pro­blema. Ci satele. Şi în acestea, religia e de o indiscu­tabilă realitate. Poate singura realitate spirituală.

Realitate care nu poate fi infirmată de pripitele aberaţii ale tinerilor noştri sociologi, care au decre­tat că, la nivelul maselor populare şi, deci, în însăşi structura lui genuină, poporul nostru este ateu.

Aceşti „adînci” cunoscători ai sufletului românesc – pe care l-au analizat şi disociat după ultimele te­orii sociologice ale confraţilor lor: d-nii Emile Durkheim, Salomon Reinach şi Levy Bruhl, după cum vedeţi toţi „francezi” – au ajuns la constatarea că po­porul românesc n-are o religie propriu-zisă, cum nici n-a avut una de-a lungul veacurilor, ci, acolo, un amalgam de superstiţii, vrăji şi practici în amin­tirea morţilor.

Exact ca într-un trib australian oarecare. […]

Odată ce poporul român e ateu, ortodoxismul militant al tineretului nu putea fi decît articolul de împrumut. Şi anume din Franţa… catolică. Vezi, Doamne, el a fost luat de-a dreptul de la tomistul Maritain. Sufletul nostru este străin doar de astfel de inflaţii… mistice!

Nu s-a ridicat însuşi dl. profesor Rădulescu-Motru, cu toată gravitatea catedrei şi autoritatea vîrstei, să denunţe obscurantismul acestui misticism de import, dăunător clarităţii noastre de logicieni emeriţi şi pozitivişti consumaţi ?

Dar să lăsăm aceste ciudăţenii făcute în pripa unor avînturi polemice necontrolate.

Cel puţin în ce priveşte populaţia de la ţară, rea­litatea nu mai suferă discuţii. Milioanele de ţărani, care-şi duc viaţa între cele două minuni ale lui Dumnezeu, pămînt şi cer, nu au cum să-şi fi defor­mat simţirea şi judecata. Ei cred. Şi sînt credincioşi sub semnul stăpînitor al crucii: creştini.

Prin ei, creştinismul este marea putere stăpînitoare a sufletului românesc.

Şi cum oraşele noastre nu sînt – în cele ce au ele mai pur şi mai bun – decît o prelungire a sate­lor, stau şi ele sub puterea călăuzitoare a aceluiaşi creştinism. Dovada ne-o dau acele puternice reacţii în care izbucnesc, de sub pasivitatea lor aparentă, aceşti citadini, cînd îşi simt primejduită credinţa lor străbună. […]

Şi dovada ne-o dă, evident şi direct, marele revi­riment sufletesc al tinerei generaţii de azi, care-şi în­călzeşte sufletul din tezaurul dumnezeiescului Mîntuitor.

E drept însă că acest creştinism îşi are părţile lui de umbră şi uneori de deformare. […]

Creştinismul acesta are nevoie de mai multă in­teriorizare. Şi desigur, şi de o mai largă precizare.

Sîntem faţă de dogmele credinţei de o groazni­că, aproape ofensatoare ignoranţă.

Din cauza acestei ignoranţe, pactizăm cu doctrinele şi asociaţiile cele mai ireconciliabile cu creştinismul.

Sîntem creştini şi totuşi frecventăm, ca membri asidui, lojile francmasonice!

Ne închinăm Mîntuitorului Hristos, dar în acelaşi timp o facem pe membrii devotaţi ai societăţilor teosofice, exultăm după magismul indic sau mesia­nismul lui Krishna-Murti!

Avem în creştinism cel mai larg şi mai categoric imperativ al dreptăţii sociale şi al înfrăţirii universa­le şi totuşi căutăm remediile pe căile anarhiei revoluţionare, sau ne ţinem morţiş de coada ligilor in­ternaţionale de pacificare universală.

Dacă creştinismul nostru ar fi mai adînc şi mai activ, am găsi în el suficiente reţete salvatoare.

Iată atîtea probleme care-şi aşteaptă, din punct de vedere creştin, o mai largă lămurire şi o mai categorică precizare.

 1932

Sursa: Iconoclaşti şi apostaţi contemporani, Ioan Gheorghe Savin

Anunțuri

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Julius said, on 02/08/2011 at 13:16

    E bun articolu

  2. […] Ioan Gh. Savin: Probleme religioase (via Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!) Lumea noastră românească se situează pe poziţii foarte felurite cînd e vorba de religie şi de proble­mele suscitate de ea. Cel puţin în ce priveşte inte­lectualii de la oraşe. Pentru mulţi dintre aceştia pro­blemele religioase sînt mari necunoscute. Cîţiva afişează faţă de ele atitudini agresive cu veleităţi de ateism „ştiinţific”. Mulţi se complac într-un fel de indiferentism în­găduitor, satisfăcut practic prin ritualul tradiţional sau obligaţi … Read More […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: