Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Creştinul lucrează cele lumeşti neuitînd de cele duhovniceşti

Posted in Ateilor, Învățătură Ortodoxă, Cugetări by Muritor on 19/07/2011

Şi semănînd el, una a căzut lîngă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mîncat-o. Luca 8:5

Dumnezeu seamănă sămînţa dumnezeirii Sale pe pămînt. El se face om şi cade în inima de lut a omului. Omul este pămîntul în care Dumnezeu vrea să crească. El este locul în care Dumnezeu vrea să rodească. Omul este persoana pe care Dumnezeu vrea să o împlinească.

Cel ce este (vezi Ieşirea 3:14) se pune la dispoziţia celui ce este destinat să devină ca Cel ce este. Pămîntul este nimic, nu are valoare prin sine. Numai primind sămînţa vieţii şi unindu-se cu ea, pămîntul se poate transforma, se poate transfigura din materie anorganică, moartă, în substanţă organică, plină de viaţă. Astfel că omul doar prin unirea cu Dumnezeu poate fi (ceva), îşi poate împlini menirea, îşi capătă sensul.

Dar omul poate refuza aceasta. El poate rămîne nemuritor şi rece la focul dragostei divine. Omul se poate închista, se poate bătători sub acţiunea trecerii timpului, uitînd de sensul lui roditor, uitînd de menirea lui veşnică. Omul devine impenetrabil la viaţa ce îl poate transforma. Deşi omul este creat pentru veşnicie, el se poate uita, se poate pierde în timp. Omul îşi uită şi îşi neagă destinul său nemuritor, înconjurîndu-se şi împietrindu-se cu minciuna nonsensului, că va muri şi nu va mai fi. Deşi se vrea raţional şi inteligent, omul devine paralizat prin neştiinţă şi ignoranţă. El nu mai primeşte adevărul în totalitatea lui personală şi îl refuză, îl calcă în picioare ca pe ceva subiectiv.

Hristos nu poate supravieţui în cel prins prea tare în timpul şi spaţiul său. El este exclus şi pierdut de cel autosuficient sieşi. Exclus ca ceva anacronic sau nenecesar vieţuirii şi pierdut prin ignoranţă, neştiinţă sau uitare.

De aceea omul care vrea să-L primească pe Hristos lucrează cele lumeşti neuitînd de cele duhovniceşti. El Îl primeşte pe Hristos şi Îl acoperă, Îl tăinuieşte. Prin smerenie, omul îşi acoperă marele Dar căzut din cer. Acesta nu mai poate fi furat de uitare sau călcat în picioare de ignorare şi neştiinţă. Hristos va creşte şi va spori, îl va înmulţi duhovniceşte pe cel ce L-a primit, făcîndu-l una cu Sine.

Sursa: Alexandru Ulea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: