Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Milostenia – podoabă cerească

Posted in Comori în Împărăţia Cerurilor by Muritor on 06/07/2011

Despre o fecioară bogată

Nu voi lăsa la o parte din povestirea mea nici pe cei ce-au trăit dispreţuind viaţa (de aici), vieţuind în lauda faptelor bune şi spre întărirea celor cu care se întîlneau.

Trăia în Alexandria o fecioară cu chip smerit, cu purtare serioasă, foarte bogată în bani, dar care nu dădea nici un obol vreunui străin, nici vreunei fecioare, nici bisericii, nici vreunui sărac. Cu toate îndemnurile părinţilor, nu se despărţea de cele materiale. Avea şi rude, între care pe fiica unei surori, căreia ii făgăduia ziua şi noaptea bunurile ei, căzînd din dorinţa celor cereşti.

Căci şi acesta este un chip al amăgirii diavolului, care face să se mişte lăcomia sub masca iubirii faţă de rude. De fapt, se ştie că nu’i pasă de rudenie, odată ce îndeamnă la uciderea fraţilor, a mamei sau a tatălui. Chiar cînd pare că îndeamnă la grija faţă de rudenii, nu o face din bunăvoinţă faţă de ele, ci pentru a obişnui sufletul cu nedreptatea, odată ce cunoaşte spusa, că: „cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 6:9). Cineva poate să fie mişcat de cugetarea dumnezeiască şi să nu’şi dispreţuiască sufletul cînd dă mîngîiere rudeniilor sale aflate în lipsuri. Dar cînd cineva îşi calcă tot sufietul său prin grijă exagerată faţă de rudenii, cade sub lege, nedînd nici un preţ sufietului său. De aceea cîntă Psalmistul despre cei ce se îngrijesc cu teamă de sufletul lor: „Cine se va sui în muntele Domnului?”; şi tot despre aceia se spune: „Şi cine va sta în locul cel sfînt al Lui? Cel nevinovat cu mîinile şi curat la inimă, cel ce nu şi-a luat în deşert sufletul său” (Ps. 23:3-4). Căci cei ce îl iau in deşert pe acesta sînt cei ce nesocotesc virtuţile sufletului, crezînd că el piere împreună cu trupul.

Prea Sfîntul Macarie, preotul care se îngrijea de cămi­nul celor bolnavi voind să slăbească lăcomia fecioarei amintite, recurge la fapta următoare: Era el din tinereţe un tăietor de pietre preţioase. Venind la ea, îi spuse: A venit la mine un om cu pietre preţioase de mare valoare, smaralde şi hiacinţi, care nu ştiu de au fost găsiţi sau furaţi. Ele nu pot fi preţuite, fiind mai presus de orice valoare. Dar cel ce le are, le vinde cu cîte cincizeci de dinari. De doreşti să le ai, poţi să’ţi asiguri printr’o singură piatră cincizeci de dinari, iar restul pot să fie spre podoabă nepoatei tale”. Fecioara fu cucerită de ceea ce i se promitea şi căzu la picioarele lui: „Cad la picioarele tale, să nu le ia altcineva”. Acela o îndemnă, zicîndu-i: „Vino pînă la casa mea şi priveşte-le!”. Ea nu răbdă să mai aştepte, ci îi dădu lui cinci sute de dinari, zicînd: „Ia’i, precum doreşti, căci nu voiesc să văd pe omul care le vinde”. Iar el luînd cele cinci sute de dinari, îi cheltui pentru trebuinţele spitalului.

Trecînd timpul, deoarece Macarie se bucura de o mare stimă în Alexandria, ca iubitor de Dumnezeu şi foarte mi­lostiv, şi ajunsese la vîrsta de o sută de ani, convieţuind şi noi o vreme cu el, ea s-a sfiit să’i aducă aminte (de bani). În sfîrşit, văzîndu-l odată în biserică, i-a zis: „Te rog, ce porunceşti despre pietrele acelea, pentru care ţi-am dat cinci sute de dinari?”. Iar el îi răspunse, zicînd: „Din mo­mentul cînd mi-ai dat aurul, l-am dat pentru acele pietre, şi dacă voieşti să vii şi să le vezi în spital, unde se află, vino şi vezi de’ţi plac. Altfel, ia aurul tău”. Şi ea merse foarte mulţumită.

Căminul de săraci avea în camerele de sus femei, iar în cele de jos bărbaţi. Ducînd’o înăuntru pe poartă, îi spuse: „Ce voieşti să vezi mai întîi, hiacinţii sau smaraldele?”. Ea îi spuse: „Ceea ce voieşti tu”. A dus-o întîi sus, i’a arătat fe­meile bolnave şi’i spuse: „Iată hiacinţii”. Apoi a coborît-o şi jos şi i’a arătat bărbaţii, spunîndu-i: „Iată smaraldele. Dacă nu’ţi plac, ia’ţi aurul”. Mişcată sufleteşte, tînăra ieşi şi plecă foarte întristată pentru că n’a făcut lucrul plăcut lui Dum­nezeu. La urmă mulţumi preotului, mai ales după ce fata de care voia să aibă grijă a murit după o căsătorie fără copii.

Sursa: Lavsaicon, Paladie, Ed. IBMBOR, 2007

Anunțuri

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ortodox said, on 24/08/2011 at 10:12

    Pildă VIDEO: Despre fapta milei şi iubirea de aproapele !

  2. poeziicrestinortodoxe said, on 19/01/2012 at 20:51

    PARACLIS CUV. MACARIE

    http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/01/paraclisul-preacuviosului-macarie.html

    Cuv. Macarie Egipteanul, cel ce pe muntele smereniei s-a suit cu paşii rugăciunii şi ca un vultur duhovnicesc a stăpânit înălţimile înţelepciunii, auzind în taina inimii glasul Tatălui încuviinţând dorirea Fiului pecetluită de Duhul la râul pocăinţei neîncetate, să binecuvinteze adâncul cel tulburat de patimi al inimii noastre cu liniştea rugăciunilor sale spre a călători pe valurile mântuirii în corabia smeritei cugetări.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: