Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

“Acest neam de demoni nu iese, fără numai cu post şi rugăciune” Matei 17:2 (II)

Posted in Izbăvirea de demoni by Muritor on 06/07/2011

Ce iubesc demonii şi de ce se tem

Odată, pe cînd fericitul Ioan Bostrinul se afla cu treburi în Antiohia Siriei, au fost duse la el 4 femei demonizate, care spuneau multe, fiind înrîurite de diavoli.

Ioan, ascultîndu-le, le-a întrebat despre diferite lucruri, cum ar fi căderea demonilor din rai, despre fructul pe care l-a mîncat Adam, despre şarpe şi altele, pe care nu le vom spune aici, din pricina slăbiciunii multora. Însă, pe două dintre acestea, care sunt spre zidirea sufletului, le vom povesti în continuare.

– Vă e frică de rugăciunea împărătească „Tatăl nostru”, de Psalmul 90 „Cel ce locuieşte întru ajutorul  Celui-Preaînalt” şi de „Cu noi este Dumnezeu” al proorocului Isaia? (more…)

„Acest neam de demoni nu iese, fără numai cu post şi rugăciune” Matei 17:2 (I)

Posted in Izbăvirea de demoni by Muritor on 06/07/2011

Sfîntul Partenie, izbăvitorul de demoni

Sf. Ierarh Partenie de Lampsac

Odată Sfîntul Partenie, Episcop de Lampsac, a fost vizitat de un om care avea un demon în el, dar fără ca el sau altcineva să ştie de asta. Însă, ierarhul, luminat de Dumnezeu, a priceput. Aşadar, cînd omul l-a salutat, dinadins nu i’a răspuns. Văzînd demonul că tace ca un mut, s-a înfuriat şi i’a strigat:

– Noi am avut dorinţa să te vedem dar, deşi te-am salutat, tu nu ne-ai răspuns.

– Iată că m’ai văzut, i-a spus Sfîntul.

– Te-am văzut şi am priceput ce poamă eşti, a zis vicleanul cu mînie.

 – Dacă cu adevărat ai priceput, atunci ieşi din fiinţa lui Dumnezeu, i-a poruncit Sfîntul Partenie.

 Atunci duhul cel viclean a răspuns cutremurat: (more…)

Milostenia – podoabă cerească

Posted in Comori în Împărăţia Cerurilor by Muritor on 06/07/2011

Despre o fecioară bogată

Nu voi lăsa la o parte din povestirea mea nici pe cei ce-au trăit dispreţuind viaţa (de aici), vieţuind în lauda faptelor bune şi spre întărirea celor cu care se întîlneau.

Trăia în Alexandria o fecioară cu chip smerit, cu purtare serioasă, foarte bogată în bani, dar care nu dădea nici un obol vreunui străin, nici vreunei fecioare, nici bisericii, nici vreunui sărac. Cu toate îndemnurile părinţilor, nu se despărţea de cele materiale. Avea şi rude, între care pe fiica unei surori, căreia ii făgăduia ziua şi noaptea bunurile ei, căzînd din dorinţa celor cereşti.

Căci şi acesta este un chip al amăgirii diavolului, care face să se mişte lăcomia sub masca iubirii faţă de rude. De fapt, se ştie că nu’i pasă de rudenie, odată ce îndeamnă la uciderea fraţilor, a mamei sau a tatălui. Chiar cînd pare că (more…)