Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Împotriva celor care susţin ca toate religiile sînt bune şi că toate se închină Unui şi Aceluiaşi Dumnezeu

Posted in Work Buy Consume Die by Mirean on 15/06/2011

Un neam dacă se acomodează la condiţiile impuse din exterior (acelea care vin în contradicţie cu tradiţiile lui seculare) nu rezistă (adică se distruge) ca neam, dispare.

Partea I

Astăzi, cînd mîndria omenească şi păcatele ce se nasc din aceasta s-au dezvoltat pînă la extremă, aproape toţi îşi permit să discute pe probleme teologice, deşi pe majoritatea din ei nu-i duce capul s-o facă, făcîndu-i astfel să facă fel de fel de concluzii antiortodoxe şi anticreştineşti, deşi la prima vedere par a fi corecte, cel puţin din punct de vedere al logicii fireşti. A vorbi despre ceva ce nu cunoşti cu adevărat înseamnă a fi demagog.

Demagogia e la modă astăzi. Decît să taci din gură, mai bine e să spui ceva, ca să nu creadă lumea că eşti marginalizat (limitat) şi astfel să-ţi strici imaginea. Ori felul în care arăţi, adică imaginea personală, contează mult la etapa actuală, pentru că aşa sîntem educaţi în cea mai mare parte de mass-media, această unealtă pe care deseori o foloseşte diavolul: nu contează cine eşti în esenţă, ca om, în faţa lui Dumnezeu; contează doar imaginea ta pentru cei din jur, contează că arăţi cool şi dacă mai ştii a pronunţa şi nişte fraze frumoase, fie ele şi filosofice, pe care le pronunţi deseori, ştiindu-le pe de rost, pentru că altceva nu ştii de fapt, efectul pe care îl vei produce este garantat că va fi unul pozitiv şi cu succes, cel puţin pentru cei care sînt la un nivel intelectual cu tine şi care nu te cunosc încă.

Ori în lumea noastră „modernă” majoritatea se conduc de acest principiu, pentru că aşa ne învaţă „mama” noastră Europa prin standartele ei care ni le bagă pe gît (altfel nu se poate de spus), sub pretextul toleranţei şi a democraţiei uitînd că noi le avem pe ale noatre, care sînt autentice şi pe care mulţi nu le observă pentru că ele, de obicei, nu se oferă într-un mod atît de frumos ambalat după standartul european, aşa după cum oferă Europa standartele ei puturoase (deşi nu toate, dar majoritatea, mai ales cele legate de credinţă şi moralitate). Adevărul nu are nevoie nici de reclamă, nici de o ambalare, fie ea cît de frumoasă, pentru că unul din criteriile adevărului este că El este simplu. El e simplu şi nu iubeşte împopoţonat. De împopoţonare au nevoie lucrurile false, ca să poată atrage atenţia şi pentru că prin frumosul exterior ele compensează de cele mai multe ori lipsa autenticităţii.

Adevărul e aşa cum este şi dacă de cele mai deseori nu ne place (pentru că ne „gîdilă” şi ne impune să ne schimbăm, să ne conformăm poruncilor lui Dumnezeu şi să nu ne mai complacem în păcatele în care ne aflăm), nu e vina lui, pentru că El, adevărul, este neschimbabil şi nealterabil şi ceea ce este mai important e că El e Însuşi Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Iar Iisus Hristos eri şi azi si în veci este Acelasi, spune Apostolul Pavel. Adică adevărul nu se schimbă şi ne conformăm noi Lui, dar nu El nouă, după viciile şi plăcerile noastre.

Adevărul poate fi doar revelat

Cea mai importantă, poate, însuşire a adevărului este că El este descoperit, revelat de Dumnezeu. Spunea părintele Dumitru Stăniloae că înţeleptul, fie el cît de înţelept, este neputincios, nu poate să descopere adevărul şi nici să-l determine, pentru că omul însăşi este mărginit şi imperfect. Cel care îl descoperă este Dumnezeu, iar Dumnezeu il descoperă în măsura în care omul este pregătit şi curăţit. Spune una din fericirile Noului Testament: „Fericiţi cei curaţi cu inima că aceea vor vedea pe Dumnezeu”.

Deci condiţia cunoaşterii lui Dumnezeu, adică a Adevărului este curăţia inimii şi nicidecum multa ştiinţă. Ştiinţa autentică (nu cea profană, pe care deseori o promovează unii mai în toate domeniile activităţii omeneşti) e cea care te ajută să nu cazi în vreo extremă în procesul cunoaşterii lui Dumnezeu şi doar atît. Ea nu te mîntuieşte. Ştiinţa sau filosofia este ajutătoarea credinţei şi nicidecum invers. Şi dacă tot vorbim de adevăr, va trebui să vorbim despre adevărul revelat în Ortodoxie, în persoana Dumnezeului-Om Iisus Hristos. Dacă vrei să faci o concluzie despre religie, trebuie luată în considerare mai întîi învăţătura ei despre Dumnezeu.

Nici într-o religie a lumii Dumnezeu nu se coboară atît de mult la neputinţa omului (fără ca să-l lase să se complacă în ea), la omul însăşi, ca în creştinismul Ortodox. Hristos nu a socotit o ştirbire pentru El şi pentru Tatăl său, ca fiind Dumnezeu să se întrupeze, împrumutînd trup omenesc de la Fecioara Maria, Cea mai curată, Cea mai smerită, Cea mai nevinovată, fiinţă omenească, pentru a îndumnezei firea noastra omenească şi a ne oferi posibilitatea de a o îndumnezei prin imitarea Lui în dragostea jertfelnică, jertfelnică pînă la cruce, şi prin primirea adevărului Lui şi aplicarea lui în viaţă, conformarea după el. Numai imitarea lui Dumnezeu ne face dumnezei după har. Pe cine imităm aceea devenim.

Numai Adevărul Lui ne va face liberi. Aşa ne-a învăţat Hristos. Ceilalţi dumnezei – ai islamului, iudeilor şi ai altor asemeni acestora, care nu au înţeles Taina Sfintei Treimi, sînt dumnezei total depărtaţi de lumea aceasta, absenţi pentru ea şi închişi în propria transendenţă, sînt monade ce se autoconţin. De la această neînţelegere a tainei Sfintei Treimi şi vine tăria cerbiciei lor, care se manifestă în intoleranţă faţă de cei de alte neamuri, care nu mărturisesc islamul sau iudiasmul. Istoria ne este martor, iar Coranul şi Cabala promovează cultul tiraniei şi al urii faţă de toţi „necredincioşii”.

Dumnezeii altor religii orientale, precum induismul, budismul şi celelalte sînt nişte dumnezei impersonali, către care nu te poţi adresa ca la un „tu”,care nu te aude, nu te vede. Nu în zadar a spus proorocul şi psalmistul David cuvintele: „Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti: Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea; urechi au şi nu vor auzi; nări au şi nu vor mirosi; mîini au şi nu vor pipăi; picioare au şi nu vor umbla, nu vor glăsui cu gâtlejul lor. Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei.” (Ps. 113, 12-16). Dacă aţi observat, spune psalmistul „lucruri de mîini omeneşti”, dar lucrurile sînt neînsufleţite, ele nu se pot îngriji de persoane, numai Persoanele se îngrijesc de persoane. Nu sînt capabili de jertfire, pentru că nu sînt treime de persoane, sau sînt impersonali. Prin urmare sînt incapabili de iubire, de toleranţă, de răbdare, de înţelegere, deoarece toate aceste însuşiri le poate avea doar un Dumnezeu care este Treime de Persoane

Dragostea poate fi doar acolo unde sînt persoane, ea presupune persoane, ea se manifestă între persoane. Nu în zadar apostolul neamurilor, Pavel, a observat că Dumnzeu este dragoste, pentru că a înţeles taina Sfintei Treimi. Nu cred că un dumnezeu egoist şi închis în sine, în transcendenţa sa ar fi putut crea lumea. Imboldul creării lumii de către Dumnezeu, după învăţătura Ortodoxă, este că El vrea să împartă existenţa Sa şi dragostea Sa cu noi, pentru că le are din belşug pe amîndouă, pe toate. Altfel de ce ar crea-o? Ca mai apoi s-o distrugă? Sau poate că a creat-o pentru că se simte însingurat? Nu. Vrea ca şi noi să ne bucurăm de existenţa Lui, iar El de existenţa noastră. Aşa este dragostea manifestată personal, se oferă, se deschide către celălalt. Nu rămîne la sine ca să se complacă pe sine şi să-şi fie suficientă sieşi.

Dragostea nu poate fi decît personală şi manifestată asemenea, de la „eu” la „tu”. De ce să creeze un dumnezeu islamic sau iudaic monopersonal lumea, dacă este incapabil de iubire? Dacă dragoste nu e, nimic nu e. De aici şi credinţa într-un Dumnezeu iubitor, credinţă care naşte credincioşie jertfelnică, fără ezitări. Credincioşia faţă de Dumnezeu nu poate dura dacă nu e alimentată de sentimentul dragostei faţă de Dumnezeul pe care Îl iubeşti şi care te iubeşte.

Credinţă sau credulitate

Credinţa este o putere de legătură care înfăptuieşte unirea desăvîrşită, nemijlocită şi mai presus de fire a celui ce crede cu Dumnezeu Cel crezut.”[1] Ea presupune deci deschiderea omului, prin puterea harului dumnezeiesc, către dialogul iubitor cu Dumnezeu. Iar actul de credinţă angajează omul întreg, cu tot sufletul şi cu tot trupul. Credinţa nu e doar o adeziune intelectuală la învăţătura creştină despre Dumnezeu, ci e un mod de viaţă susţinut de harul divin. De fapt este răspunsul mulţumitor al omului la chemarea iubitoare a lui Dumnezeu, Cel ce ne-a iubit mai întîi şi s-a descoperit nouă. Credinţa se bazează, aşadar, pe acceptarea făgăduinţelor lui Dumnezeu Care ni se descoperă prin Iisus Hristos şi pe împlinirea poruncilor Lui în viaţă. Prin „credinţa lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), omul Îl întîlneşte pe Dumnezeu, Cel ce este mai presus de toate, se uneşte iubitor şi înţelegător cu El, se face el însuşi templu sfinţit al lui Dumnezeu şi centru de iradiere a iubirii Lui între semeni.

Credulitatea însă, ca stare de acceptare simplă, fără discernămînt şi fără rezerve a unor învăţături, este o atitudine nefireacă şi păguboasă a omului leneş faţă de cele ale vieţii spirituale. Acesta caută şi aşteaptă mereu soluţii ieftine, fără nevoinţe, fără Cruce adică, nu-şi foloseşte trezvia şi raţiunea în posibilităţile lor fireşti, ci şi le adoarme printr-o nepunere a lor în lucrare, devenind astfel o ţintă foarte uşor de atins de către cei care nu dorec mîntuirea oamenilor.

Rezultatul credulităţii – falsul misticism

Astfel, speculînd neştiinţa şi naivitatea multora în materie de viaţă religioasă, numeroşi  „prooroci”, care predică fel de fel de credinţe, mediumi şi vindecători, apăruţi mai ales în ultimii ani, unii mai exotici, alţii mai tradiţionalişti, le exploatează credulitatea, într-un mod plin de viclenie. Iar oamenii slabi şi neştiutori, care cad în plasa înşelării aruncată de aceşti impostori, pe lîngă paguba materială suferită – nu mică -, deseori îşi pierd şi sănătatea fizică şi spirituală. Şi încă nu sînt puţine cazurile de deznădejde, de lepădare de Ortodoxie, prin care diavolul şi ucenicii lui îşi măresc palmaresul criminal.

Falsul misticism este semnul ruşinos al unei stări religioase înapoiate sub raport intelectual şi moral, mai bine zis tristul certificat al decăderii de la însăşi starea de religiozitate la aceea de magie, caracteristică popoarelor primitive stăpânite de pâcla groasă a ignoranţei, de marasm moral. Părintele Dumitru Srăniloae definea falsul misticism ca o dispoziţie a sufletului, care aşteaptă sau vede la tot pasul un miracol, caută sau vede necontenit vedenii şi îmbracă pe fiecare persoană mai deosebită în aureolă supranaturală. Cauzele falsului misticism sînt:

1. Superstiţiile şi practicile oculte, ivite dintr-o viaţă spirituală degenerată. Mulţi dintre cei care practică formele magiei şi ale superstiţiei socotesc că nu păcătuiesc faţă de Dumnezeu, ci chiar Îl servesc. Ceea ce dă practicilor magice un caracter de fals misticism este convingerea celor ce recurg la ele că intră oarecum în contact cu lumea de dincolo, supranaturală. Tocmai această ofertă a contactului şi a ajutorului imediat ce vine din lumea nevăzută atrage mulţi oameni spre respectivul domeniu. Superstiţia împreună cu erezia şi ateismul formează triada infernală cu care diavolul ameţeşte minţile oamenilor, deviindu-i de la dreapta credinţă în Dumnezeu spre căile pierzării veşnice.

2. Bolile şi deranjamentele psihice (cauze patologice), bolile şi deranjamentele psihice, care produc şi alimentează deseori falsul misticism. Unele tulburări şi stări de boală se datorează multora dintre aşa-numitele viziuni şi comunicări cu fiinţe din alte lumi. Ele sunt susţinute însăşi de o frământare religioasă în cei ce le produc, ca şi în cei care le acceptă, spre deosebire de manifestările ocultismului, care sunt lipsite de o frământare religioasă, deşi sunt însoţite şi ele de un fior al întâlnirii cu nevăzutul. Dar, dacă privim atent, observăm că şi frământarea religioasă la subiectele producătoare de false viziuni este bolnăvicioasă.

3. Ignoranţa, lăcomia şi prezumţia (închipuirea de sine) (cauze morale). Deseori azi, mentalitatea magică, lăcomia şi prezumţia se întâlnesc în unul şi acelaşi impostor, care, exploatînd ignoranţa creştinilor, devine promotorul pe scară largă al unor experienţe şi fenomene paranormale. Însă formele epidemice ale falsului misticism sînt un semn trist de înapoiere religioasă generală şi un certificat ruşinos pentru păstorii sufleteşti ai unui popor.

4. Neştiinţa este, aşa cum spunea Sfîntul Marcu Ascetul, maica tuturor relelor. Ea este unul dintre cei trei uriaşi puternici ai diavolului (alături de uitare şi nepăsare), sub ocrotirea cărora se furişează toate patimile în suflet. De aceea, omul are datoria să lupte necontenit pentru alungarea din sine a neştiinţei.

Partea a II

În Ortodoxie se creşte duhovniceşte prin imitarea lui Hristos, fără a ne strădui să plăcem cuiva, decît numai Lui

Departe de aparenţele atractive şi performanţele metafizice senzaţionale oferite de falsul misticism, viaţa spirituală în Ortodoxie presupune o creştere morală a omului credincios, creştere pe care puţini şi-o asumă, pentru că majoritatea caută desăvîrşire uşoară şi spontană. Omul contemporan e omul care caută efect spontan în tot ceea ce face. Fără creştere morală orice experienţă religioasă îşi pierde legitimitatea. Sfinţii Părinţi au formulat cel mai limpede învăţătura despre treptele desăvîrşirii creştine sau ale urcuşului duhovnicesc. Cea dintâi treaptă, întotdeauna ocolită sau doar simulată de falşii mistici şi falşii predicatori, este curăţirea sufletească şi trupească de patimi (treapta nevoinţelor ascetice), fără de care nimeni nu poate spori şi nici nu-L poate vedea (cunoaşte, înţelege) pe Dumnezeu. Urmează treapta contemplării duhovniceşti a raţiunilor divine din natură şi din Scriptură. Avîntul minţii în cunoaşterea iubitoare a lui Dumnezeu, după ce au fost depăşite toate piedicile păcatului, se intensifică progresiv, pe măsura unirii cu Mîntuitorul Hristos prin rugăciune neîncetată şi prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii. Astfel, intrând în odihna iubirii dumnezeieşti, omul păşeşte pe treapta a treia, a îndumnezeirii prin har, a părtăşiei tot mai depline la „viaţa şi fericirea dumnezeiască”.

Păcatele poporului nostru pentru care suferă consecinţele resimţite în prezent ar putea fi socotite, nepăsarea, necunoaşterea, lenea, visarea, invidia, hoţia. Îndrăznim a atrage atenţia asupra unora ce decurg din acestea, păcate ale ultimilor 200 de ani, aderarea la sisteme ideologice şi religioase specifice apusului, fără darul deosebirii duhurilor. Acestea au fost pe rând: iluminism, naţionalism democratic, burghez, paşoptist, franc-masonerie, protestantism şi neoprotestantism, şi liberă cugetare, secularism, liberalism parlamentar, socialism, fascism, comunism iar în zilele noastre globalism, prin care mulţi încearcă să gîndeacă „global” (toate religiile sînt bune şi sîntem fraţi cu toţii) fără a cunoaşte gîndirea globală şi universală a tradiţiei Ortodoxe.

Să aducem la lumină două atitudini reflectate în cele două proverbe tipice şi arhicunoscute, din înţelegerea corectă cărora putem deduce devierea noastră de la gîndirea patrisitică: „Capul plecat, sabia nu-l taie” şi „Fă-te frate cu dracul până treci lacul”. Proverbele în general fac parte din fondul sapienţial al fiecărui neam, dar la o cercetare mai atentă, parcă nu toate zicătorile au statut şi valoare egală şi mai ales creştină. Prima, credem că exprimă, contrar acuzaţiei de laşitate mioritică, o atitudine eminamente creştină, avînd chiar temei scripturistic: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei XXVI, 52). Atitudinea opusă laşităţii este aici smerenia creştină, spre care îndeamnă pe cei ce au urechi de auzit, acest binecuvântat proverb. De la noi se cere să fim smeriţi în relaţiile noastre cu semenii şi cu Dumnezeu. Însă cînd se clatină temelile credinţei noastre, care ne pregăteşte pentru accederea la cele viitoare, atunci să nu tăcem. Nu acelaşi lucru poate fi spus despre celălalt proverb. Gîndirea aceasta pierzătoare este condamnată în Scriptură de însuşi Mântuitorul: „Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla” (Matei XVI, 25). Înţelesul duhovnicesc este tocmai zădărnicia supravieţuirii (biologice) cu orice preţ, chiar al înfrăţirii cu ne-fîrtatul. Spunea Dan Puric, jurnalistul român, că un popor, un neam dacă se acomodează la condiţiile impuse din exterior (acelea care vin în contradicţie cu tradiţiile lui seculare) nu rezistă (adică se distruge) ca neam, dispare. Acomodarea aceasta duce la pieirea acelui neam. Biserica nu a tolerat nicicînd înfrăţirea prin credinţă cu cei de alt neam, dar nici nu i-a prigonit. I-a mustrat şi anatematizat, depărtîndu-i de Biserică ca pe un mădular bolnav,ca să nu se îmbolnăvească şi celelalte. Iar cind unii din aceştia şi-au venit în fire ia primit sub acoperămîntul ei iubitor şi ocrotitor. Să nu uităm că începând cu Sfântul Botez, au loc diferite exorcizări, întreita lepădare de satana pentru toată viaţa.

Unui asemenea creştin, care strigă insistent „toate religiile sunt bune, toate sunt egale”, dumnezeiescul Părinte Paisie Aghioritul i-a dat un răspuns pe măsură: „Dacă toate religiile sunt bune şi egale, atunci de ce Hristos a venit şi a întemeiat o nouă credinţă? Îmi pare rău de banii pe care i-ai cheltuit ca să vii în Sfîntul Munte şi să spui această prostie”[2].

Cum vom putea însă noi să distrugem acest raţionament, dacă în rândurile noastre mai auzim vorbindu-se de ideea că „toţi ne închinăm la acelaşi Dumnezeu”, de „tradiţionala sală de cafea”, de a începe slujba mai târziu şi de a o scurta după modelul de aici, şi altele. Nu de asemenea nimicuri au nevoie cei din Apus! La Faptele Apostolilor se spune despre ologul care cerea de pomană şi a fost miluit de Sf. Apostol Petru astfel: „Argint şi aur nu am; dar ceea ce am aceea îţi dau. În numele lui Iisus Nazarineanul, scoală-te şi umblă!” (Fapte III, 6).

Numai aşa ne putem manifesta, dînd din prinosul nostru celui olog în cele duhovniceşti, cît am fi noi de amărîţi material, dar nicidecum cedînd în cele ale credinţei noastre sau făcîndu-ne căldicei, pentru ca să nu fim învinuiţi de intoleranţă. Să păstrăm şi să promovăm credinţa noastră din care ne vine noianul binelui duhovnicesc autentic şi mîntuitor.

Preot: Teodor Olăraşu


[1] Sfîntul Maxim Mărturisitorul, Răspunsul 33 către Talasie, în Filocalia, vol. 3, Bucureşti, 1993, p. 131

Anunțuri

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. anne said, on 10/12/2011 at 19:06

    am nevoie de ajutor….nu stiu daca e o ispita a satanei care de cand am renuntat la viata materiala acum ma ispiteste tare mult cu invatatura biblica,deci aceasta nou ispita pe care trebuie sa o depasesc caci cam mi-a ramas in minte si sper ca cineva sa ma trezeasca este aceasta….toate religiile sunt bune…Doamne iarta-ma daca gresesc…budisti se vor reincarna ( ma gandesc la ei ca la pagani) si se vor reincarna in evrei sau musulmani(ei il omoara pe iisus din nou cum am facut si noi) si crestini cand ajungi la credinta in Iisus Hristos alegi rai sau iad,bineinteles ca crestinismul se imparte in cei care cred in Iisus si care cam toti au dreptatea lor, cateodata sunt asa ametita de aceste lucruri caci imi e asa frica sa nu gresesc si cam de obicei dupa ce citesc biblia iar pe necurat il recunosc in gandurile mele caci ma duce cu gandurile la cat sunt de smerita,la apocalipsa,ma tine fff ocupata cu mintea numai …Doamne Iisuse Hristoase sa nu spun ma eliberez de toate prostiile pe care mi le baga in cap,dar de ispita aceasta nu am reusit sa scap…va rog ajutati-ma,cu cat ma gandesc mai mult cu atat ma gandesc ca are sens….sper sa fiti indrumati de duhul sfant si sa ma eliberati….DUMNEZEU SA NE BINECUVINTEZE PE TOTI,doamne ajuta sa nu ispitesc si pe altii cu ispita aceasta

  2. Vladimir said, on 18/07/2012 at 23:32

    Sa fim seriosi,crestinismul si islamismul au rasarit tot din iudaism,nu poti spune ca Dumnezeul iudaismului este un idol sau un alt dumnezeu de vreme ce Hristos este Fiul Dumnezeului din iudaism si el implineste Legea data de Dumnezeu lui Moise,deci iudaismul si crestinismul au o mare legatura.Chiar crezi ca Dumnezeul Atotputernic ii mantuieste doar pe crestini,si în acest caz doar pe ortodocsi,adica doar cateva milioane de adevarati ortodocsi se vor mantui,si restul populatiei globale ajunge in iad,in chinul vesnic si scrasnirea dintilor doar pentru ca au „ghinionul” si nu sunt crestini ortodocsi?cam prea mult fanatism

    • Muritor said, on 01/08/2012 at 12:27

      Pe cei care nu au aflat de Ortodoxie, Dumnezeu îi va judeca după legile lor pe care le au, dar cei care au aflat de Ortodoxie, dar s-au lepădat de ea, nu au nici o şansă de mîntuire şi aici se includ toţi ereticii.
      Cît despre iudaism, acesta a apărut după creştinism. El s-a născut din reinterpretarea vechiului Testament şi renegarea fiinţei Dumnezeieşti în persoana lui Hristos, de unde a şi apărut Talmudul, cartea de căpătîi a iudaismului ( şi nu Torah, adică Legea lui Moise, aşa cum zic jidovii nejidovilor ). Scrierea Talmudului s-a finisat prin secolele XV-XVI d. Hr. S-a început prin sec. II d.Hr. Iudaismul s-a născut în urma urii jidovilor faţă de Hristos şi strigătului lor: „Răstigneşte-L!Răstigneşte-L!”. De aici s-a început iudaismul, din justificarea acestui Deicid.
      Islamismul într-adevăr a apărut din iudaism.
      Legea lui Moise, legea Vechiului Testament (care nu mai e valabilă azi pentru că după Învierea lui Hristos, nu ne mai aflăm sub lege, ci în Har şi sub legea Bisericii Ortodoxe, cea instituită la Cincizecime) nu este iudaism, pentru că cel care o urmează sincer oricum ajunge ortodox, aşa şi vor ajunge ultimii evrei mozaici în al 11-lea ceas creştini ortodocşi după cum sînt profeţiile din Apocalipsă. Reinterpretarea legii lui Moise prin justificarea răstignirii lui Hristos şi negarea Dumnezeirii Lui este iudaism.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: