Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Şi iarăşi despre reeducare…

Posted in Înaintaşi ai neamului by Mirean on 27/02/2011

Temniţa grea este lucru de nimic, fleac şi floare la ureche pe lângă ospiciul de nebuni.

Nimeresc  în  timpul  unei  furii  a  mutărilor,  cum  îl  apucă  adesea  pe Tudoran,  ofiţerul  politic,  într-o  celulă  cu  foşti  militari,  jandarmi  şi câţiva legionari de curând aduşi de la Aiud.

Aflu amănunte autentice despre Ţurcanu şi reeducare. Dacă  diavolii,  îngeri  căzuţi,  puteau  născoci  chinuri  cumplite,  numai ordinului şmecheresc al oamenilor i-au putut trece prin minte torturi atât de ţicnite şi de întortocheate.

Arpacaşul fierbinte înghiţit pe nerăsuflate şi numaidecât după aceea o stacană mare cu apă rece.

Căţărări cu unghiile pe ziduri.

Metanii, neîntrerupt, până la leşin.

Excremente  mâncate.  (Se  socoteşte  privilegiat  cel  care-i  pus  să  şi  le mănânce pe ale sale.)

Mâncare  enormă  urmată  de  patruzeci  şi  opt  de  ore  petrecute  într-o celulă ticsită, fără tinetă şi cu uşa, fireşte, zăvorâtă.

Preoţi siliţi să facă onanie.

Orele  de  somn  reduse  la  patru,  de  la  12  p.m.  la  4  a.m.  şi  acelea întrerupte la fiecare sfert de ceas.

Obligaţia de a sta numai în picioare, de la 4 a.m. la 12 p.m. timp de două luni.

Trei alarme pe noapte. La darea alarmei, deţinuţii se bagă sub paturi cu faţa în jos. Gardienii intră în celulă cu extinctoarele şi acoperă duşumeaua şi pereţii cu un lichid alb care se întăreşte pe loc făcând o crustă dură. Deţinuţii ies de sub paturi şi trebuie să cureţe crusta în mai puţin de un ceas, când vine inspecţia să constate dacă totul luceşte „bec”.

Sosind  la  Gherla  în  camera  în  care  mă  aflu  şi  eu,  amiralul  Horia Măcelaru exclamă: raiul pe pământ! Vine de la Râmnicu Sărat, unde a trăit şase ani de zile singur în celulă; supus unui regim de înfometare, a mâncat paiele din salteaua (destrămată) pe care dormea, până la urmă toate, n-a mai rămas decât pânza de sac. Pielea de şagrin, filmată altfel, în celula de alături a murit Ion Mihalache, după ce orbise.

Poate că iadul tocmai asta şi e, balamucul.

La un nivel mult mai astâmpărat, am putut şi eu dobândi convingerea că închisoarea  politică  fusese  concepută  pe  temeiul  ideilor  cibernetice  de retroacţiune şi morfogeneză spontană. Deţinuţii să se chinuiască unii pe alţii. Economie de mijloace: gardienii vor interveni prea puţin. Condamnaţii îşi vor crea singuri infernul. Aşa a şi fost. De pe urma oamenilor supuşi condiţiilor unei „camere de executare a pedepsei” am suferit nespus mai mult decât din pricina caraliilor de pe coridoare.

Şefii  de  cameră  conştiincioşi,  regula-mentari  şi  temători,  camarazii maniaci ai curăţeniei (Ce faci dom’le! ai pus mâna pe gamelă după ce te-ai scărpinat la cur. Nu-ţi dai seama că ţi-ai suflat mucii peste patul meu?) au fost aducătorii la îndeplinire ai planului bazat pe ideea, justă, că temniţa grea este lucru de nimic, fleac şi floare la ureche pe lângă ospiciul de nebuni.

Povestind pretutindeni Huis Clos al lui Sartre, nădăjduiam să contribui la  dezvăluirea  secretului  acestuia  şi  astfel  să-i  anihilez  efectele.  Eram ascultat cu atenţie (camera de hotel, care în piesă reprezintă iadul, evoca prea exact condiţiile vieţii de puşcărie pentru a nu stârni imediat interesul), dar rezultatele s-au adeverit nule, conform sfatului dat de lordul Chesterfield fiului său: vei auzi în Camera Comunelor multe discursuri frumoase, unele îţi vor  schimba  părerile,  vezi  ca  nici  unul  să  nu-ţi  schimbe  votul.  Lucru  de mirare,  boierii,  marii  moşieri,  profesorii  universitari,  ofiţerii  superiori, episcopii  şi  foştii  înalţi  demnitari  s-au  dovedit  mai  puţin  exigenţi  asupra igienei decât ciobanii, lucrătorii şi plugarii, care mai toţi au fost — după cum singuri spuneau — scârboşi şi gingaşi la mâncare şi nu încetau de a stabili reguli profilactice mai abitir ca la institutul Pasteur sau norme de folosire a tinetei  şi  de  spălare  pe  mâini  mai  stricte  decât  ritualele  tribale  ori  ale ceremonialului defecării unui brahman.

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: