Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Marea taină a tuturor nenorocirilor: bănuiala

Posted in Înaintaşi ai neamului, Învățătură Ortodoxă by Mirean on 22/12/2010

La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie — putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei.

Se prea poate ca şi în lumea veche mângâietoarele cuvinte afecţiune şi încredere să fi sfârşit prin a se goli de conţinut, să fi ajuns formale ca atâtea altele. Dar de văzut am văzut noi ce înseamnă o lume întemeiată numai pe concurenţă, lumea căreia urmaşa ei dialectică i-a pus capac venind cu noile ei temeiuri: ura, invidia şi bănuiala.

Marea taină a tuturor nenorocirilor: bănuiala. Otrava, neghina, pârjolul.

Nu degeaba e pentru Bergson timpul aducător de nebănuite surprize, iar evoluţia e creatoare.

Dovadă: cine s-a gândit în primii ani ai veacului că acestea vor fi problemele noastre de căpetenie: frica, bănuiala generalizată, şmecheria atotputernică? Iată că totuşi sunt. Pentru noi, futilităţile — cum numeşte Camus problema pusă de Copernic şi Galileu, heliocentrismul ori geocentrismul — sunt gravele şi naivele preocupări de la începutul secolului XX: progresul, răspândirea democraţiei libere, ştiinţa binefăcătoare.

Avem, noi, alte griji.

Şi printre ele chinuitoarea problemă a bănuielii prefăcută în boală endemică. […]

Pentru creştinism bănuiala e un păcat grav şi oribil. Pentru creştinism încrederea e calea morală a generării de persoane. Numai omul îşi făureşte semenii proporţional cu încrederea pe care le-o acordă şi le-o dovedeşte. Neîncrederea e ucigătoare, ca şi pruncuciderea; desfiinţează ca om pe cel asupra căruia este manifestată. Omul însuşi, făurit de Dumnezeu, îşi transformă pe aproapele său în persoană — printr-un act creator secund — datorită încrederii pe care i-o arată (Claudel).

Dând nume animalelor, potrivit poruncii dumnezeieşti, omul le rânduieşte în cuprinsul creaţiei: purtând aproapelui dragoste şi acordându-i încredere, face din el o Persoană, altceva decât un individ.

Iată pentru ce bănuiala este atât de nocivă. Din persoană omenească ea îl transformă pe cel bănuit în — în ce? Nu în brută, ar fi prea bine, ci în ceva nespus mai făcător de rău, în făptura cea mai abjectă, mai pernicioasă, mai cancerigenă ce poate fi — în şmecher.

Corolar: când însă ne formăm convingerea că un individ ori un grup de indivizi intră sub calificarea de ticălos ori ticăloşi, altul e procedeul (tot creştin): neîntârziata, neşovăitoarea luare de măsuri — stârpirea.

Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: