Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Pierderea memoriei ne transformă în oameni de nimic

Posted in Cugetări, Work Buy Consume Die by Mirean on 11/12/2010

Nu mai apucăm să ne dumirim privind la ce se întâmplă cu noi, cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm.

Memoria este precum o rădăcină înfiptă adânc în pământ, în pământul trecutului nostru, în pământul fiinţei noastre, undeva departe de grijă şi stres. Dar, dincolo de toate cele văzute sau amintite, există o memorie primordială a omului, care-şi are rădăcinile crescute în sus, către Cel de unde primim energiile sau cuvintele esenţiale vieţuirii noastre. Dumnezeu Însuşi udă acest copac la vremea potrivită pentru a-şi da roadele lui.

De curând am primit darul odihnei pentru câteva ceasuri într-o casă ţărănească din lemn, veche de două sute de ani. Bătrâna care trăise înaintea actualilor stăpâni bătuse atâtea metanii încât adâncituri în lemnul podelei se săpaseră în timp, căci aşa măsura ea trecerea vremii, în tactul smeritei închinări. Se rugase nu numai pentru sufletul ei, ci şi pentru ca această casă a străbunilor să adăpostească, când ea nu va mai fi, oameni ai lui Dumnezeu; şi Cel Preaînalt i-a împlinit voia. Femeia aceasta avea o conştiinţă a succesiunii, a verigii pe care o reprezintă fiecare dintre noi în viaţa neamului nostru, a întregii omenităţi.

Dar cine să mai aibă răgazul să se gândească la aceste lucruri, tăcute şi de demult? Parcă, undeva în amontele lumii văzute, s-au rupt zăgazurile unui nesfârşit fluviu de evenimente, informaţii, senzaţii tari şi obiecte de tot felul care se revarsă peste noi şi ne duc cu ele nu se ştie încotro. Torentul este atât de năvalnic, încât suntem prinşi şi aruncaţi încoace şi încolo, între gânduri şi sentimente străine nouă, lucruri şi evenimente care nu ne aparţin. Şi, astfel, nu mai apucăm să ne dumirim privind la ce se întâmplă cu noi, cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Ziarele, revistele, dorinţele neîmplinite, ratele de la bancă, grijile diverse, imagini bolnave, reclame stradale sau televizuale, toate se rostogolesc peste mintea noastră şi o împart în senzaţii trecătoare, în frânturi de gânduri şi amintiri contorsionate.

Trăim, ca şi cum am visa, un timp sfărâmat în bucăţi, căruia nu i se mai poate afla nici o continuitate. Toată această cultură a nimicului ne desparte de întreaga istorie a neamului din care facem parte, a umanităţii în general, de noi înşine şi de Dumnezeu. Deşi ne îmbată cu ideile libertăţii şi autonomiei, ale atotputerniciei omului ca centru al lumii, cultura senzaționalului, consumismului şi a frivolității ne face să trăim ca nişte nimeni ai unei istorii fără trecut, fără prezent şi fără viitor. Însăşi existenţa omului modern se virtualizează.

Străbunicii, eroii neamului şi sfinţii, care dintotdeauna au reprezentat reperele, rădăcinile văzute ale omului, au fost înlocuiţi pe neașteptate cu vedetele micului ecran, eroii mac-donald-urilor sau alţi idoli publicitari fără consistenţă, fără trecut sau viitor. Dar nici povestea vieţii noastre, evenimentele mai de demult sau cele recente nu mai au relevanţă în faţa trepidantului prezent, a clipei consumate lacom ca şi cum ar fi ultima…

Poate părea straniu, dar tehnologiile şi cultura imaginii ne impun astăzi o istorie fără dimensiuni, în care, între naştere şi moarte, se trăieşte abuziv plăcerea şi durerea ce marchează o parţială sau totală anestezie a simţului realităţii. Cei mai mulţi trăiesc ca şi cum existența lor în lume nu ar însemna nimic, ca şi cum ar vrea să uite de iminenta moarte. Aceasta pentru că viaţa veşnică nu intră în calcul, de fapt singura ce poate potenţa timpul vieţii noastre pământești, dându-i adevărata dimensiune. Din cauza confuziei sufocante în care se mișcă, omul pare a fi doar un accident într-un timp lipsit de nostalgia trecutului, de bucuria prezentului sau de împlinirea zilei de mâine. El e pe cale să piardă substanţa trăirilor profunde, pacea serilor de toamnă, bucuria întâlnirilor, frumuseţea anotimpurilor…

Aceasta este istoria care se impune astăzi tiranic prin aproape tot ceea ce ne înconjoară. Dar omul… Omul altceva doreşte în adâncul sufletului său; fie el bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân, caută dragostea, iubeşte pacea şi tânjeşte după veşnicie… Ce ne rămâne oare de făcut?

Trebuie să recâştigăm timpul, ceasul, minutul, secunda care nu se mai întoarce. Acest timp care ne aparţine nouă şi pe care îl irosim cu atâta uşurinţă e poate cel mai valoros lucru din viaţa omului (bolnavii de cancer în ultimul stadiu și condamnații la moarte ne pot încredința de aceasta). Timpul este poarta prin care putem avea acces la memorie, prin care ne înveşnicim. Ne apropiem de sfințenie numai dacă folosim judicios zilele ce ni s-au dat, făcând cât mai mult binele, petrecându-le cât mai aproape de Dumnezeu. Cine îşi trădează timpul propriei vieţi, risipindu-l, batjocorindu-l, îşi depreciază propria persoană, se reduce pe sine la un lucru uşor, ieftin şi de nimic.

Dar, pentru a ne vindeca de această boală a pierderii controlului asupra propriei vieţi trebuie să ne grăbim a ne da la o parte din faţa torentului de înşelătoare nimicuri care ne invadează viaţa. Să nu ne mai omorâm să fim la zi cu ştirile, ca să nu intrăm mereu în panică, să nu ne îmbolnăvim de nervi; să divorţăm de televizor, căci ne mănâncă timpul despre care vorbeam, ne umple mintea de tot felul de nerozii şi ne mai induce și un gust amar privind viaţa de zi cu zi. Mai e şi internetul, ziarele pline de necurăţie şi toate celelalte.

Oare chiar nu putem să ne eliberăm de tirania acestor mijloace care ne distrug viaţa?! Oare am ajuns atât de neputincioşi şi deznădăjduiţi încât nu mai suntem în stare să hotărâm singuri în ceea ce priveşte viitorul şi binele propriei vieţi? Sau nu credem că aceasta este soluţia la tot haosul şi nebunia în care am fost atraşi sau împinşi să trăim? Într-adevăr, nu e suficient doar atât. Trebuie în acelaşi timp să ne ridicăm cât mai des ochii și mâinile în sus, cu flacăra rugăciunilor noastre, căutând cu toată puterea sufletelor noastre să chemăm mila lui Dumnezeu. Toarse pe mosorul rugăciunii de toată vremea şi al smeritei cugetări, aceste fire nevăzute ne vor ţine suficient de sus mintea, pentru ca iureşul de informaţii perverse, de mizerii de tot felul şi de desfrânări care au inundat lumea să nu ne mai rănească gândurile și simțămintele.

Știm că mai există astfel de oameni, oameni liberi. Ei şi-au câştigat fericirea, o fericire despre care, din păcate, tot mai puţini dintre noi cred astăzi că ar putea exista cu adevărat… Să urmăm pilda acestor semeni ai noștri, scuturându-ne de mulţimea fascinantă de nonsensuri, comodităţi, informaţii şi tehnologii mediatice, care în mod insidios se instituie ca şi obligatorii în viaţa noastră, pentru a ne putea recăpăta astfel memoria istoriei, rădăcina prin a cărei sevă redobândim conştiinţa de om şi harul de a deveni fii ai lui Dumnezeu. Numai cel care va gusta dulceaţa harului va simţi fericirea pe care acesta o aduce sufletului, căci se împlinesc în el cuvintele Scripturii ce trimit la realitatea vieţii veşnice: „Bucurați-vă pururea! Rugați-vă neîncetat!” (I Tesaloniceni 5: 16-17)

Gheorghe Fecioru

Articol apărut în nr. 22 al revistei “Familia Ortodoxă”.

Anunțuri

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Pierderea memoriei ne transformă în oameni de nimic Sat Dec 11, 2010 23:56 pm Memoria este precum o rădăcină înfiptă adânc în pământ, în pământul trecutului nostru, în pământul fiinţei noastre, undeva departe de grijă şi stres. Dar, dincolo de toate cele văzute sau amintite, există o memorie primordială a omului, care-şi are rădăcinile crescute în sus, către Cel de unde primim energiile sau cuvintele esenţiale vieţuirii noastre. Dumnezeu […] […]

  2. […] » Pierderea memoriei ne transformă în oameni de nimic Mai vezi » Anunțuri | JOBuri | Știri | Horoscop | Meteo | Sondaje Articole […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: