Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Ateul declarat

Posted in Ateilor by Mirean on 19/08/2010

Pe copiii orfani şi-i dispută Dumnezeu şi primăria. Mai este însă şi o altă ceată de orfani, pe care nimeni nu şi-i ia în cârcă, ateii declaraţi. Ateul e un ipocrit. De ce? Pentru că el crede totuşi în ceva, el crede în Marx. Ateul, adică omul fără Dumnezeu. Din moment ce simţul divin, credem noi, este înnăscut, rezultă că ateul este cea mai mare anomalie, o ratare ontologică de proporţii, un monument penibil al încăpăţânării. Nu există ateism. Ateul declarat ar trebui să se întoarcă la copilărie, când era cu mintea întreagă, să-şi amintească cum bătea cruci să nu fie prins la furat de zarzăre. Copil imposibil, crescut de bone, care nu ştie să piardă, ateul a rămas un infantil care nu-şi găseşte locul. Dacă stă în fund, face hemoroizi, dacă se ridică, produce varice. Singurul lui amor este el însuşi, cariera lui este fructul acestui amor. E firav din fire, îi dă sângele pe nas la promovări şi prime de Crăciun. Stă cu destinul pe spate ca taximetriştii cu prosopul pe ceafă. E rigid, n-are ureche muzicală, se refugiază în rutina de la serviciu şi în iubirea fizică. Iubirea sentimentală implică un for emoţional pe care ateul nu şi-l poate permite, la el totul e materie şi instinct, deci legea junglei. La el, lumea este un balon imens, umflat în fiecare clipă cu gâfâieli de rut şi flatulaţii pretenţioase. (more…)

Reclame