Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Planurile mari ale judaismului faţă de pământul şi neamul românesc

Posted in Înaintaşi ai neamului, Work Buy Consume Die by Mirean on 05/08/2010

Pentru ca poporul român să-si frângă orice putere de rezistentă, jidanii vor aplica un plan unic si în adevăr diabolic.

1. Vor căuta să rupă legăturile sufletesti ale neamului cu cerul si cu pământul. Pentru ruperea legăturilor cu cerul, vor întrebuinta împrăstierea, pe scară întinsă, a teoriilor ateiste, pentru a face din poporul român, sau   măcar   numai   din   conducătorii   lui,   un   popor   despărtit   de Dumnezeu; despărtit de Dumnezeu si de mortii lui, pentru a-l omorî, nu cu sabia, ci tăindu-i rădăcinile de viată spirituală.

Pentru   ruperea   legăturilor   cu pământul,   izvorul   material   de existentă al unui neam, vor ataca nationalismul ca o idee învechită si tot ce se leagă de ideea de patrie si pământ, pentru ca să rupă firul iubirii care uneste poporul român de brazda lui.

2. Pentru ca acestea să reusească, vor căuta să pună mâna pe presă.

3. Vor întrebuinta orice prilej, pentru  ca în tabăra  poporului român să fie desbinare, neîntelegeri, ceartă, si dacă e posibil, chiar îl vor împărti în mai multe tabere, care să se lupte între ele.

4. Vor căuta să acapareze cât mai mult mijloacele de existentă ale Românilor.

5. Îi vor îndemna sistematic pe calea desfrâului, nimicindu-le familia si puterea morală.

6. Îi vor otrăvi si ameti cu tot felul de băuturi si otrăvuri.

Oricine va voi să omoare si să cucerească un neam va putea să o facă întrebuintând acest sistem:

Ruperea legăturilor lui cu  cerul si cu  pământul, introducerea certurilor   si   luptelor   fratricide,   introducerea   imoralitătii   si   a   desfrâului, constrângerea materială prin limitarea la maximum a mijloa-celor de subsistentă, otrăvirea fizică, betia. Toate acestea nimicesc o natie mai rău decât dacă ai bate-o cu mii de tunuri sau cu mii de aeroplane.

Să privească putin în urmă, Românii si să vadă dacă în contra lor nu s’a întrebuintat cu precizie si cu tenacitate acest sistem, în adevăr ucigător.

Să deschidă Românii ochii si să citească presa de 40 de ani încoace;   de   când   stă   sub   conducerea   jidănească.   Să   recitească: „Adevărul”,   „Dimineata”,   „Lupta”,   „Opinia”,   „Lumea”   etc.   si   să vadă, dacă din fiecare pagină, nu tâsneste fără întrerupere acest plan.

Să deschidă Românii ochii si să si-i arunce asupra vietii publice românesti desbinate, să-i deschidă si să vadă bine.

Aceste   planuri   sunt   însă   ca   si   gazele   de   războiu.   Să   le întrebuintezi pentru adversar, dar să nu te atingă pe tine. Propovăduiesc   ateismul   pentru   Români,   dar   ei   nu   sunt   atei,   ci   tin   cu habotnicie la respectarea celor mai mici precepte religioase. Vor să deslege pe Români de dragostea pământului lor, dar ei acaparează pământuri.   Se   ridică împotriva   ideii   nationale,   dar   ei   rămân nationalisti sovini.

Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari

Anunțuri

8 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Curbet Alexandru said, on 05/08/2010 at 13:17

    Nu este corect şi etic a numi poporul evreu jidani. Vreau să-ţi aduc aminte că Sf.Andrei (cel care a adus vestea mântuirii pe teritoriile noastre) a fost „jidan”, cei doiseprezece ucenici precum şi Domnul Isus sunt din poporul evreu. Majoritatea sfinţilor la care se închină Biserica Ortodoxă – Sf. Ilie (de exemplu) sunt din poporul evreu.

  2. Octavian Racu said, on 05/08/2010 at 13:32

    Apostolul Andrei nu a fost iudeu in sensul modern. Iudaismul de astazi este o religie radical diferita, opusa chiar, iudaismului din perioada lui Hristos.
    Iudaismul de astazi se defineste ca negarea lui Hristos, or Apostolul a fost crestin ortodox.

    • Curbet Alexandru said, on 05/08/2010 at 15:56

      Octaviane, şi Domnul Isus era ortodox?

      • Mirean said, on 06/08/2010 at 14:51

        Problema se pune după ce au intervenit caderile. La 1054 s-au despartit catolicii si celelalte…, si atunci au inceput intrebarile. Ca adevărul acesta era, dovedit prin minuni. Pentru ca dogma se numeste: adevăr de credinta revelat, cuprins în scriptura si-n traditie, practicat si aprobat de biserica. Deci, asta este! Aici, în Biserica, a fost o traditie: noi am trait 1054 de ani, de ani!, nu 1054 de ore sau de zile, ci de ani! Si s-au despartit catolicii si-au inceput intrebarile: ca au dreptate, ca n-au… Dar noi, ortodocsii – chiar si cuvântul ortodox inseamna adevărat – traim cum ne-a spus Hristos. Deci, El ne-a spus, El e ortodox!

  3. Mirean said, on 05/08/2010 at 15:33

    Viziunea ortodoxă asupra acestor noţiuni este că iudeu înseamnă poporul Vechiului Testament, acel popor care şi-au urmat proorocii, au urmat Cuvîntul Lui Dumnezeu şi L-a întîmpinat pe Hristos. Cei care sunt după Vechiul Testament şi declară că Mesia nu a venit, ortodocşii spre a-i deosebi, îi numesc pe ei jidovi, după cum îi numesc pe ei astfel şi întreaga istorie a Bisericii. În toate cărţile de cult ortodoxe se scrie jidov, iar dacă se scrie iudeu, atunci cartea a fost falsificată. În ceea ce priveşte expresia de jidan, aceasta nu avea iniţial nici un sens de înjosire, de batjocură. Mai mult decît atît, cuvîntul evreu în română nici nu exista pe vremuri. Exista doar cuvîntul jidan, care vine de la jidovean/jidov.

  4. Georgiana T said, on 09/08/2010 at 08:47

    buna postare! Doamne ajuta!

    • Mirean said, on 09/08/2010 at 16:52

      Aşa să ne ajute Dumnezeu!
      Doamne ajută!

  5. mihailandrei said, on 12/08/2010 at 07:55

    Marele esec al iudeilor e ca nu au inteles jertfa lui Hristos.

    Nu au inteles universalitatea, nu au inteles faptul ca prin moartea si Invierea Domnului, omul a fost rascumparat.

    Astfel se face ca Cerul s-a deschis inclusiv pentru oamenii ce au trait in vremuri ancestrale care nu stiau explicit de Cuvantul Domnului, dar care au trait dupa “legea firii”. Iar “hadesul” a fost infrant caci: “Hristos a inviat din morti”

    Nu au inteles cei din Sanhedrin si nici multimea, pe cine anume, chinuiau si umileau:

    Intunecata fiindu-le mintea de catre “tatal minciunii”, cei din Sanhedrin nu au gasit gresita ideea de a apela la martori mincinosi, caci in opinia lor, Hristos trebuia judecat, condamnat, executat.

    Niciodata nu a incetat ura si batjocora la adresa lui Hristos si a crestinatatii.

    In clipa in care un crestin isi permite luxul de a avea opinie antagonica fata de cea evreiasca, se va confrunta cu urletele ca din gura de sarpe ale liderilor sionisti.

    Daca crestinul insista, sionistii isi vor rupe maneca in stil teatral si vor arunca acuze, culminand cu cele de rasism si anti-semitism. Asa sa fie oare? Cei care au discurs divergent fata de evrei sunt rasisti sau anti-semiti?

    Acuzele nu sunt deloc intamplatoare, caci sionistii lasa impresia ca se considera o rasa cu totul aparte, o rasa speciala, mandatati de Dumnezeu sa conduca destinele goymilor. Elita evreiasca sufera de un imens complex de superioritate.

    Blestemata elita sionista arunca cu venin asupra Legiunii, mistifica istoria si ameninta pe cei ce indraznesc sa fie asemeni legionarilor.

    Sionistii nu suporta faptul ca Legiunea a dat dovada de fidelitate fata de credinta crestin ortodoxa si natiune.

    Il plang de zor, cu lacrimi de crocodil, pe lachelul lor I.G Duca, un veritabil Iuda Iscarioteanul al neamului romanesc. Motivul lichidarii premierului Duca e lesne de inteles. In anul 1933 acesta era gata sa accepte primirea in tara si acordarea cetateniei la 300.000 de evrei din Polonia si Germania.

    Premierul a fost avertizat de catre generalul Cantacuzino-Granicerul ca Legiunea il va strivi. Sionistii deplang lichidarea lacheului lor I.G Duca si spun ca e o crima odioasa. Asa sa fie? Dar sionistii zilelor noastre uita sa spuna ca ceva mai tarziu, in 1995, nationalistii evrei au procedat identic cu legionarii, lichidandu-l pe premierul Ytzhak Rabin pentru tradarea intereselor israeliene in favoarea bastarzilor mahomedani.

    Cu alte cuvinte, evreii au dreptul sa isi pedepseasca tradatorii.

    Insa cand vine vorba de tradatorii neamului romanesc, mai ales cand acestia sunt slugile sionistilor, romanii trebuie sa stea cuminti si sa nu intreprinda nimic vatamator intereselor celor ce cred ca Dumnezeu i-a mandatat sa fie stapanii absoluti ai lumii. Ei bine, asa ceva nu se poate.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: