Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Mihai Eminescu despre învăţământ, finanţe, agricultură, industrie, comerţ şi transport

Posted in Înaintaşi ai neamului by Mirean on 29/07/2010
ÎNVĂŢĂMÂNTUL

Învăţătorii, care nici nu ştiu a scrie bine, dau în mâna copiilor cărţi pe care nici ei nu le înţeleg. Multe sunt plagiate neruşinate de pe cărţi străine, cu atât mai scandalos cu cât plagiatorii s-au dispensat până şi de cunoştinţa elementară a limbii române, dând textele într-o formă nemistuită şi necorectă, proprie a nimici simţul logic al şcolarilor.

Aceştia, când au ajuns la capăt cu învăţătura, rămân cu capul plin de cunoştiinţe al căror înţeles nu l-au ştiut niciodată şi de care nu se pot folosi în niciun fel.

Rămân, astfel. cu zilele încurcate, tăind câinilor frunză, până ce, prin intrigi şi umiliri care le pervertesc caracterul, ajung persoane publice, spre a continua, asupra generaţiei viitoare, sistemul de stricare a minţii şi a inimii.(…)

Şcoala n-ar trebui să fie o magazie de cunoştiinţe străine, ci o gimnastică a întregii individualităţi a omului. Elevul nu un hamal care-şi încarcă memoria cu saci de coji ale unor idei străine, sub care geme, ci un om care-şi exercită toate puterile inteligenţei, întărindu-şi aparatul intelectual şi ridicându-şi, totodată, nivelul moral.

FINANŢELE

La noi sporirea veniturilor statului înseamnă, totdeauna, diminuarea veniturilor fiecărei gospodării private. Dările se percep nu din prisosul producţiunii, ci din necesităţile primare ale claselor de jos, din plata muncii zilnice. De aceea, mărirea contribuţiilor instituite de stat este echivalentă cu mărirea mizeriei populaţiei. Într-un stat agricol, retragerea din circulaţia monetară a metalelor preţioase nu-i decât un plan de a strânge în tezaurul Băncii Cebtrale a tot ce-i aur şi argint şi a da ţării, în schimb, hârtiuţe frumos tipărite.

Lupta dintre bani şi moşie este atât de intensivă încât capitalul bănesc, această putere esenţial cosmopolită, ameninţă a supune cu desăvâtşire forma a doua, iar supuind-o, ea va dicta în stat, va imprima caracterul său organizării sociale şi organizării muncii, va deveni măsura caracterului, a naţionalităţii, a idealurilor acelora care cer sacrificii ce produc inegalitatea; patria va deveni un hotel şi naţionalitatea o marfă.

AGRICULTURA

Aproape singurul producător în ţara noastră e ţăranul. Susţinerea întregii xenocraţii se traduce în muncă ţărănească, în bir plătit de ţăran în sute de forme. Regimul inuman de muncă îi subminează însăşi substanţa biologică şi conduce la degenerarea clasei ţărăneşti.

INDUSTRIA

Un popor se creşte prin industrie proprie. Naţia agricolă e expusă de a fi exploatată de vecinul industrial. Dependenţa economică o atrage după sine pe cea politică. La noi industria este slab dezvoltată şi se confruntă cu un proces de înstrăinarea amplă.
Neapărat trebuie să devenim naţie industrială, măcar pentru trebuinţele noastre. Manufactura dispare, precum dispar la noi pe zi ce merge industria de casă şi meseriile, şi unde creşte necesitatea de a exporta produsele într-o formă crudă, nepregătită, omul recade în barbarie, iar averea scade an de an, scăzând necontenit şi valoarea omului, care devine, din ce în ce mai mult, sclavul aproapelui său.

COMERŢUL

Este folositor în măsura în care sporeşte puterea de muncă şi aptitudinile poporului. Altfel, este nociv. Modul de efectuare a liberalizării industriei şi a comerţului a facilitat, cu concursul statului român, preluarea lor de către străini în detrimentul elementului românesc. Aplicarea, în relaşiile comerciale cu străinătatea, a politticii liberului schimb este complet contraproductivă pentru interesele unei ţări agricole – cum e România. De aceea, ţara noastră trebuie să instituie taxe vamale prohibitive ci, simultan, să încurajeze producătorii interni în realizarea de produse manufacturate.

TRANSPORTUL

Cheltuielile de transport, transmisiunea şi repartiţia productelor scad valoarea acestora, păgubind, astfel, şi pe producător şi pe consumator. Cu cât aceste cheltuieli se suprimă, câştigul amândorura creşte. Cu cât mai multe kile de grâu produci, folosul e mmai mare. Cu câz sunt mai numeroşi kilometrii de-a lungul cărora trebuie să le transporţi, cu atât paguba e mai însemnată. Pentru o ţară agricolă, care importă fabricate şi exportă materii brute, comunicaţia cu străinătatea e pernicioasă.

din revista Atitudini nr.11
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: