Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Dictatorul

Posted in Work Buy Consume Die by Mirean on 22/07/2010

Vine dictatorul, bucuraţi-vă, voi, prozatori, veţi putea scrie mai uşor acum, de pe propria piele! Dictatorul a rupt energic lanţul trofic bani-putere, el vrea acum mai mult, să intre în istorie! Această afacere cu timpul costă scump, dar merită. S-a pus să zidească înalt, mută munţii, schimbă cursurile râurilor, pune poporul la treabă. Cârtiţele lui motorizate îi împing buncărele spre centrul pământului, el, cea mai scumpă dintre vertebrate, trebuie să supravieţuiască cu orice preţ. E conştient de misiunea lui istorică, de parcă lumea, Dumnezeu şi relieful l-au aşteptat cu răbdare să se nască, să facă pe el, să îi creaacă dinţii, părul, mintea. Încă de la majorat el nu mai e om, ci semizeu, arhetip, legendă pe două picioare, le promite mulţimilor un cer nou, curcubee la discreţie, le ia votul, apoi îi pune în jug.

E precoce de mic, transpiră masochist la gropile comune pe care le lasă în spate, altare ale progresului, morţii cu morţii, viii cu viile. Raţional, se opreşte singur din creştere, ca un demiurg care se deconectează singur de la slavă ca să nu-şi ardă supuşii cu aura lui electrică. Îl deranjează arborele lui genealogic, îl mai tunde de uscături, de crengile dubioase, ar fi vrut să plonjeze direct din soare, ar fi închiriat pe bani grei un uter dublu, de mamă de eroi greci. Îşi leagă strămoşii de limuzina lui absolută, îi plimbă printre realizările lui epocale, ce-a făptuit el ei nici nu pot să văruiască. Nu se fereşte de ridicol, căci ridicolul nu i-a făcut niciodată vreun rău. Dimpotrivă, prin ridicol el hipnotizează, blochează, propune realitatea lui, intră în manuale fără pic de jenă, se eternizează pe la intersecţii prin statui oficiale, bune de pupat.

Rudele dictatatorului sunt materie de studiu, viaţa lui, meditaţie obligatorie pentru artişti, numele lui, scris pe stadioane cu trupuri vii de fete şi băieţi. Dictatorul e viu, ca bălegarul. Războiul e pe placul lui, iar dacă nu-l are, comandă parade militare, poate să intre oficial cu şenilele pe-asfalt. Cu profeţii, dictatorul întreţine relaţii de bună vecinătate: le-a tăiat limba la toţi şi mâna dreaptă de la cot în jos. Pe adversari, nişte inconştienţi care nu ţin la viaţa lor, îi întreţine din umbră, îi protejează ca să se distreze personal. A trecut vremea când îşi trimitea potera la proprietarul vreunui pamflet. Se zice că acum e despot luminat, visul oricărui intelectual coleric.
Dictatorul îşi dă scularea la 5, când duşmanul doarme încă, el e soldatul care s-a căsătorit cu ţara. Sihăstria asta maoistă îi umflă ficatul în progresie geometrică, are o capacitate extraordinară de reglementare, citeşte toate rapoartele, ca o secretară începătoare, nu uită nimic, el e părintele poporului, trebuie să-şi cunoască, deci, toţi fiii. Primeşte sincer toate limbile, e dependent de ele, are o plăcere copilărească la aplauze, îşi pune menajerele să plescăie din palme, ca să adoarmă mai repede. E chivernisit, raţionalizează se zice, pune apometre pe sânii mamelor, chestionează păsările de ce zboară aiurea şi nu cu un scop obştesc, uşurează la jumătate maşinile pompierilor, gravide de lichid, că apa e scumpă.

Dictatorul e primul bărbat al ţării, o spune şi zicala, regele e gol. Îşi trimite miniştrii prin tranşee, să-i rămână lui Batşebele, când pleacă bacii-n transhumanţă merge de le consolează ciobăniţele. Lumea îl iubeşte, că aşa zice legea, iar legea e lege, de nevoie pupăza face şi cucu. Banalele lui vizite de lucru devin istorie, el e descălecătorul. Mai mereu, din rutină sau din lipsă de imaginaţie, dictatorul e întâmpinat cu pâine, cu sare, cu averse de copii, el râde, ei îl trag ilegal de perucă. Are uneori semne de umanitate, e meloman, toată ţara ascultă ce-i place lui. Sănătatea dictatorului, interes naţional, e scumpă, numai intestinul lui gros face cât patru ministere, cu tot inventarul aferent. Bântuit de hemoroizi, decepţionat de o ţară care nu l-a meritat, se va trata cu mausolee, să frustreze viitorul cu trecutul lui de aur. Va muri, ca toţi supuşii, pe gură. În leşul lui prezidenţial vor pompa cioclii doze de eternitate, se va lăsa pupat după un orar fix, în coloană şi după bilet, vizita s-a terminat, poftiţi în autocare.

Acest scenariu bucolic presupune să mori civilizat, de obezitate. Marea surpriză a dictatorului, şi ultima, e că turma, savant numită populaţie, se poate rabata violent şi inopinat, sub formă de popor. Iar poporul, de data asta, nu va mai dori capul pătrat al lui Moţoc.

Octavian Dărmănescu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: