Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Pînă cînd ne vom mai amăgi ?

Posted in Cugetări by Mirean on 19/04/2010

Oare confuzia aceasta seculară a valorilor va persista sau chiar se va amplifica dramatic în anii ce vin ? Oare nu ne vom dezmetici niciodată din somnul raţiunii şi  din beţia achiziţiei de « gunoaie » ambalate frumos în care ne complacem de la aşa-zisa iluminare a omului/ emancipare a lui  de sub tutela lui Dumnezeu ? Încă n-am învăţat amara lecţie a conducerii de sine a omului « independent » ? A te conduce după legi şi norme inventate de tine, omule, înseamnă a  te încredinţa unei minţi înguste şi unei viziuni subiective tare primejdioase.  Dacă nu te poţi situa în afara fenomenelor, ci rămâi fatal în interiorul lor, cum vei câştiga/ atinge necesara obiectivitate ? Cum vei putea distinge binele de rău, când eşti direct supus inflenţelor atât bune, cât şi rele din exteriorul şi din interiorul tău ? Cum vei avea echidistanţa necesară, om fiind, nu Dumnezeu, în discernerea valorilor de falsele valori ? Înlăturându-L pe Dumnezeu de la cârma vieţii tale individuale, familiale sau sociale, nu faci decât să dai loc diavolului să te guverneze cu abilitate, suflându-ţi la ureche că te conduci singur, în numele libertăţii şi demnităţii umane prost înţelese. Măgulindu-ţi orgoliul că poţi sta pe propriiile tale picioare în lume, fără să ai nevoie de Dumnezeu, vrăjmaşul  ţi-a pregătit o cădere sigură şi spectaculoasă : caderea în praful celor ce, în timp, se transformă inevitabil în praf. Iată omul alergând după gunoi şi putreziciune : case, haine, bijuterii ! Iată omul gonind după deşertăciune : titluri, distincţii, faimă ! Iată omul călcând în picioare oameni pentru stricăciune : putere, avere, slavă !
Iar la capătul cursei: “morminte ce-aşteaptă deschise!”.
Sursa – http://ortodoxiesiviata.blogspot.com/
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: