Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Să fiţi intoleranţi cu valorile dumneavoastră creştine. Să nu daţi voie să se păteze.

Posted in Cugetări by Mirean on 03/03/2010

“O să încerc să definesc substanţa asta a frumosului… Daţi-mi voie să încep prin a deconspira substanţa frumosului. Că nu putem vorbi de o abstracţiune. Ce este omul frumos… Frumosul este paradoxal. Frumosul nu ascultă de legi economice, de legi politice, de interes…

Există în Pateric o poveste excepţională. Undeva, pe lângă Muntele Athos, erau doi fraţi care lucrau pământul. Unul era căsătorit, avea vreo cinci copii, soţie, celălalt nu era căsătorit. Şi lucrau pământul. Când a venit vremea recoltei, cel căsătorit zice: Domnule, ce să-i dau eu lui frate-meu? N-are copii, n-are soţie, e bătrân. Are nevoie de câţiva saci de grâu. Dar s-a gândit să-i ducă noaptea. Ştiţi, asta e iar foarte frumos. (Creştinul nu face gesturi publice. “Ia uite câţi bani dau eu pentru biserică, ia uitaţi-va!” El, noaptea…) Dar mai era şi celălalt. Şi a zis. Eu sunt singur. Fratele meu are copii, are greutăţi, trebuie să-i întreţină… Ce-ar fi să-i duc eu nişte saci cu grâu lui noaptea. Şi, uite aşa, noapte de noapte, se plimbau cu sacii. Până când s-au întâlnit. Şi, în locul unde s-au întâlnit din dragoste ascunsă unul faţă de celălalt, oamenii au hotărât să înalţe o biserică.

România este într-o noapte. Noi ne-am întâlnit noaptea. Ori dumneavoastră aţi pus aici de o biserică vie (…) Am stabilit această substanţă a frumosului. Pe care nu trebuie să o căutaţi dumneavoastră în altă parte. O căutăm şi o vedem acum aici şi acum…

Şiti că, pe la 1623, când noi încă ne băteam cu turcii, în Franţa se născuse un creştin de o mare trăire. El se numea Blaise Pascal. Şi, la 1652, a scris Discours sur les passions de l’amor. El zicea că omul nu poate sta multă vreme singur cu sine. Din cauza faptului că el pe sine s-a părăsit, are un vid, caută frumosul în afară. Dar în afară ce să găsească? El trebuie să se gândească că cea mai frumoasă creatură pe care a făcut-o Dumnezeu este omul. Şi atunci, primele raze ale frumuseţii le găseşte tot în el. Iar după ce găseşte acest prim frumos în el are capacitatea să vadă frumuseţea celuilalt.

Sfântul Velimirovici (Nicolae Velimirovici s-a născut pe 23 Decembrie 1880 în sătucul Lelici, în zona apuseană a Serbiei + n.red.) ar fi spus că-şi găseşte inima lui Cristos în el şi, atunci când o vezi în tine, îl vezi şi pe celălalt (….)

Un om frumos iubeşte. Important, spunea un înţelept indian, este riscul întâlnirii. Că nu ştii ce te aşteaptă. Omul frumos este un om care riscă. El merge fără centură de siguranţă. Centura de siguranţă poate să fie una economică, poate să fie una ideologică… El este liber. Un om care crede în El nu are centură de siguranţă. Din cauza asta martirii n-au avut centură de siguranţă. Au avut numai siguranţă credinţei lor. (…)

Frumosul este o stare de raport. În primul rând, Dumnezeu îl sădeşte în tine. În toată lumea a sădit frumosul, numai că unii s-au învârtoşat, s-au cretinizat între timp. L-au astupat. Nu l-au hrănit. Ăia sunt închişi. Altul are capacitatea de a vedea frumosul. …

Deci noi, acum, ca români, trebuie să ne ducem înlăuntrul nostru să vedem frumuseţea de a fi român. Frumuseţea de a fi creştin în contextul în care toată intelectualitatea vândută din România, vândută fără scupule, oportunist, spune “nenorocirea de a fi român”. Că, din 1989 încoace, asta aflăm! Că suntem un gunoi al Europei, suntem un nimic al istoriei, o mediocritate de la un cap la altul şi mai târâm după noi şi o Biserică Ortodoxă inerţioasă şi primitivă. Asta n-au spus-o străinii, au spus-o ai noştri. Cu guriţa şi cu peniţa lor. Hrăniţi bine la burse în străinătate. Şi, atunci, românul e deprimat. (…)

Ştiţi că noi i-am încreştinat pe ţigani? Ştiţi de unde vă daţi seama? Din manele. Că zice cântecul “îţi dau zile de la mine…”. Adică, el se sacrifică, domnule! Se rupe.Ţiganul când iubeşte, se rupe. Zice “ai călcat pe lacrimile mele…”. Suferă! Nu zice mother f… Adică, el nu e Madonna. Nu-i schizofrenic. El este aşa cum este. (…)

La televizor nu se spune de românii de la Oxford, de la Cambridge sau de muncitorul liniştit. Pentru că trebuie să fiţi deprimaţi. Trebuie să cultivăm urâtul. Urâtul şi patologicul. Şi asta este imaginea României către România. Nu în lume. Imaginea României către sine, construită de sine. Şi, atunci, de ce te poţi agăţa dacă tu, în interior, eşti dezamgit, eşti tot timpul dezamorsat, eşti tot timpul distrus. Staţi să vedeţi! Imaginea aceasta se suprapune ca un sandvici pe imaginea cealaltă, comunistă. Care era naţionalistă, comunist-fetişizantă. O ştiţi pe aia? “Partidul minte/ Partidul minte/ Partidul minte… luminată”? (…)

Şi atunci, vedeţi, am scăpat dintr-un ghetou cu o imagine schizoidă, în care nu mai ştiam cine suntem decât dintr-o cultură subversivă. Că Dumnezeu e Dumnezeu, că Eminescu e Eminescu, că avem o istorie… Aşa, puţin, dar  ştiam.  Restul era propagandă. Te făceai că… Şi, dacă tot timpul te faci că, ai comportament schizoid. Dar te făceai că… nu numai la serviciu, te făceai că… şi acasă, pentru că au fost soţii care şi-au pârât soţii, au fost copiii care şi-au vândut părinţii. Şi atunci s-a creat o suspiciune. Suspiciunea asta permanentă pe care şi astăzi securiştii în România o întreţin. Securiştii sunt cei care au deprimat. Delatorii. Să nu aveţi încredere dumneavoastră în nimic. “A fost Dan Puric la Caracal. Aveţi grijă. E homosexual. E pedofil. E un ocult”. (…) Îi lăsăm pe ăştia pentru că sunt deşeurile istoriei, sunt nişte reziduuri tratate cu salarii mari. Dar îi înţelegem.

Nu am venit în faţa dumneavoastră să vorbesc de mizeriile României. Ci am venit să vorbesc de frumuseţea aceasta firească de a fi român. Dar trebuie să o decantăm. Vedem o dată o imagine care este shizofrenica, şi alta care e de tip canceros. E de tip leucemic. Pentru că, după 1989, s-a dat în tot ce aveam mai sfânt. S-a dat în modele culturale. Eminescu a fost făcut praf. Toată intelectualitatea interbelică a fost făcută praf. Contantin Noica. Mircea Vulcănescu… Un aşa-zis mare intelectual român a zis: care e opera lui Mircea Vulcănescu? Eu vreau să-i spun doar atât. Mai, nenorocitule, opera lui Vulcănescu e numai aia de la Aiud! A murit la Aiud această minte, acest Ghote al neamului românesc – bătut, terminat de către tortinarii din Aiud, pus la celular, pe ciment. El şi încă un tânăr. Noaptea. Tânărul nu mai putea să stea în picioare. Şi el a zis: “Eu o să mă aşez ca o saltea şi tu să dormi pe mine. Că tu eşti tânăr şi trebuie să traiesti”. Evident că a doua sau a treia zi a murit. Şi, înainte să moară, a zis aşa: Să nu ne răzbunaţi! A murit un mare martir. Opera lui este fundamentală. (…)

Mare atenţie! Să fiţi intoleranţi cu valorile dumneavoastră creştine. Să nu daţi voie să se păteze. Să faceţi Mărăşeşti în jurul Bisericii, în jurul credinţei şi să spuneţi: Pe aici nu se trece! Aşa ţara aceasta se va mântui. Să nu acceptaţi să murdărească totul. Pentru că, dacă acceptaţi un mic compromis, el va creşte. Va face pui”.

Fragmente din conferinţa “Despre iubire” susţinută de Dan Puric la Caracal, 15 decembrie 2009

http://www.ziuaonline.ro

Anunțuri
Tagged with: ,

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. Maddie said, on 06/03/2010 at 22:09

    Felicitari pentru blog!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: