Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Sfantul Chiril al Alexandriei despre scopul si consecintele muncilor egiptenesti

Posted in Work Buy Consume Die by Mirean on 12/01/2010

“Pe acestia [pe fiii lui Israil], fiind impinsi la inceput de foame, i-au luat in stapanire egiptenii, incat din oameni liberi si de origine de sus si din vita de sfinti, i-au facut supusi pe neasteptate si pe nepregatite, subjugati stapanirii lor si i-au asuprit salbatic, dand ca motiv al cruzimii impotriva lor, urmatoarele: <<Dar s-a ridicat alt rege peste Egipt, care nu cunoscuse pe Iosif. Acesta a zis catre poporul sau: Iata, neamul fiilor lui Israel e multime mare si e mai tare decat noi. Veniti dar sa-i impilam, ca sa nu se mai inmulteasca si ca nu cumva la vreme de razboi sa se uneasca cu vrajmasii nostri si, batandu-ne, sa iasa din tara noastra!>> (Iesire 1, 8-10). Il intrista, cred, pe stapanitorul egiptenilor, chiar si numai gandul la libertate al celor subjugati printr-o supunere silnica si nu cu voia lor. <<De aceea au pus peste ei supraveghetori de lucrari, ca sa-i impileze cu munci grele. Atunci a zidit Israel cetati tari lui Faraon: Pitom si Ramses, care serveau lui Faraon ca hambare, si cetatea On sau Iliopolis>> (Iesire 1, 11).

Caci acestea au fost roadele stapanirii de nesuportat: suferintele neintrerupte, lucrari la lut si la caramida, cetatile inconjurate de ziduri si de turnuri si movilele ridicate in camp, care se faceau fara plata si cu sudoarea multa a celor ce munceau la ele. Caci stapanitorii veacului aceestuia, punand stapanire pe nenorocitele suflete ale oamenilor, le dezvlaguiesc (le storc de vlaga – n.n.) in lucrari la lut si la caramizi si in cele ce se fac pe pamant si pentru pamant si legandu-le de niste munci rele si nefolositoare (caci asa sunt cele ale timpului si privitoare la timp), le silesc sa primeasca o viata amara si mult chinuita, care nu le va aduce niciun folos celor siliti sa o rabde. Caci cu ce pot folosi lucrurile si patimile trupului nefericitului nostru suflet? Dimpotriva, vom aduce castig diavolului si dracilor si bogatia si marirea va fi a imparatiei vrajmase, precum si Faraon nu putina slava socotea sa aduca cetatile pe care i le zideau lui fiii lui Israiul, siliti sa faca aceasta fara mancare si fara plata (…)

Muncile israelitilor infatiseaza tipul si icoana muncilor noastre pamantesti desarte si profane, pe care le savarsim siliti si biciuiti de Satana si de puterile rele cele impreuna cu el, pe care Sfanta Scriptura i-a indicat prin numele supraveghetorilor. Acestea sunt imprastierea cea rea plina de sudoare si de osteneala si inecate in lutul necuratiei si al placerii mocirloase. Dar s-a milostivit Dumnezeu si atunci de cei impilati in modul cel mai dispretuitor si mai salbatic de stapanirea egiptenilor, de cei le slujeau acestora fara trebuinta. Si si-a facut indata din preabunul Moise un slujitor al bunavointei sale fata de ei. Dar oare nu-L vom afla pe Dumnezeu facand aceasta si cu noi insine? ...”

(Sf. Chiril al Alexandriei, “Scrieri, Partea intaia, Inchinarea si slujirea in Duh si Adevar“, Editura Institului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1981).

0609_cyril-alexandria
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: