Este botezul protestant biblic?

"Botez" protestant

Am văzut cum interpretarea protestantă a Scripturii formează o dogmă din ordinea aşezării cuvintelor în citatul: „cel ce va crede ⁽¹⁾ şi se va boteza ⁽²⁾ se va mântui ^{(3) Marcu 16.16}, atribuind sintagmei „va crede” întâietate esenţială şi valoare intelectuală (cognitivă), prin actul de mărturisire orală care trebuie neapărat să preceadă (fiindcă este scris înainte) actul „se va boteza” pentru a dobândi efectul „se va mântui”.

Orice altă interpretare sau ritual care nu se încadrează în această „schemă”, în acest „algoritm”, este considerat nebiblic şi deci nemântuitor.

Manifestul homosexualilor (pederaştilor)

Tremuraţi, voi, porci heterosexuali, căci vom apărea înaintea voastră fără măşti!

Vă vom sodomiza (pederastiza, n.n.)fiii, embleme ale bărbăţiei voastre neputincioase, ale viselor voastre derizorii şi ale minciunilor voastre vulgare. Îi vom seduce în şcolile voastre, în dormitoarele voastre, în sălile voastre de sport, în vestiarele voastre, în terenurile voastre de sport, în seminarele voastre, în grupurile voastre de tineret, în toaletele cinematografelor voastre, în cazărmile voastre, în motelurile voastre, în toate cluburile voastre de bărbaţi, în clădirile Parlamentului vostru, oriunde bărbaţii sînt împreună cu alţi bărbaţi. Fiii voştri vor deveni fetiţele noastre şi vor asculta de noi. Îi vom remodela după chipul şi asemănarea noastră. Ei se vor umple de dorinţă pătimaşă pentru noi şi ne vor adora.

Femeilor, voi clamaţi libertatea. Voi spuneţi că nu mai sînteţi satisfăcute de bărbaţi, că ei vă fac nefericite.

În ce constă esenţa creştinismului?

Se spune că în dragoste. Nu, aşteptaţi puţin. Dra­gostea e odrasla, alcătuită din flori şi roade. Mai îna­inte trebuie curăţit pămîntul, arat, semănat, şi după aceea creşte. Ce a zis Domnul despre venirea Sa? De ce a venit El? Ca să caute şi să mîntuiască pe cel pier­dut. Dar cei căutaţi cum se mîntuiesc? Se dezbracă de omul vechi şi se îmbracă în omul nou. Mai înainte tre­buie să se dezbrace, să dea jos şi să arunce toată ve­chitura patimilor şi a păcatelor, după care se vor naş­te şi cele noi-nouţe. Vine frica lui Dumnezeu şi naşte pocăinţa,

Oameni al căror dumnezeu este pîntecele

Priveşte în jur şi cercetează: cu ce sînt ocupaţi toţi oamenii, de cine se îngrijesc, pentru cine lucrează? Toţi, pînă la unul, lucrează pentru pîntece şi toate ostenelile lor sînt pentru satisfacerea pretenţiilor lui: “Dă-mi să mănînc”, “Dă-mi să beau”. Şi singură făgăduinţa doborîrii acestui tiran al nostru, cît de mare bine promite să aducă în viitor!

Puneţi-vă acum în acest punct şi cugetaţi: încotro se va îndrepta nepotolita sete de activitate a veacului acestuia în veacul celălalt, cînd nu va fi nevoie să ne ostenim pentru stomac şi, îndeobşte, pentru lucrurile acestei vieţi? Trebuie să dăm un răspuns de pe acum, ca să ne pregătim de ceea ce ne aşteaptă în viitorul nesfîrşit.

Sfîntul Teofan Zăvorîtul

Cine are vinovăţia comunismului?

Pentru ce se neagă că el s-a născut în Occident drept reacţie protestatară la abuzurile, nedreptăţile şi păcatele capitalismului la începuturile lui jefuitor, exploatator şi comprador?

Pentru ce se neagă că în 1917 comunismul a fost trimis şi implantat în Rusia simultan de Finanţa Evreiască pentru a elimina capitalul englez şi fran­cez şi de Reichul II pentru a constrînge guvernul A. Kerenski la pacea separată?

Pentru ce se neagă că poporul rus e prima vic­timă a Comunismului în lume întrucît acesta are monopolul tehnicii totalitare de a transforma victi­mele în călăi pentru alte victime?

Nae Ionescu despre democraţie

Nae Ionescu (1890-1940)

“Cînd se vorbeşte de Grecia [antică, n.n.], atunci încep oamenii să se însenineze: „Ce frumos era în Grecia!”.

— Cum era ?

Zice: — Cerul era senin, oamenii erau sănătoşi şi frumoşi, şi viaţa era o continuă armonie.

— Şi ce mai era ?

Zice: — Guvernare democratică.

Cred că nimic nu e mai fals decît imaginea ce o avem despre Grecia de-atunci. De exemplu: democraţia atenia­nă n-a existat niciodată. Democraţia ateniană erau acele cete de exploatatori ai poporului. Întotdeauna s-a băgat de seamă că democraţia nu funcţionează propriu-zis decît într-o ţară unde e ceva de exploatat.

Relativizarea ca mijloc de contestare a adevărului

Mesajul fundamental al întregii realităţi TV, care se insinuează atît de bine în sufletele telespectatorilor, încît cu greu poate fi identi­ficat, este afirmaţia: „Orice adevăr este relativ” sau cu cuvintele lui Nietzsche: „Nu există adevăr, nu există stare absolută a lucrurilor, nu există lucru în sine”.

În filme, emisiuni ştiinţifice, informative etc. auzim şi vedem argumentîndu-se învăţătura lui Buddha, Darwin, Freud sau Marx; alături de învăţătura creştină găsim justificate, în aceeaşi măsură atît materialismul ştiinţific, existenţa extratereştrilor, cît şi fenomene oculte, spiritismul, magia etc. Toate „adevărurile”, învăţăturile sau toate rătăcirile şi fantasmele omenirii apar reprezentate în mod

Cumpăraţi, cumpăraţi şi iar cumpăraţi!

Suntem datori să trăim conştient, nu conform cu valurile care încearcă să ne izbească de stînci.

Cam acesta pare a fi sloganul zilelor noastre. Trăim într-o societate de consum. Politici naţionale au ajuns să fie formate în jurul premizei că omul ar trebui îndemnat să cumpere cât mai mult. Goana după cumpărături este cea care dă valoare banilor pe care îi adună băncile. Nu aurul, nu tezaurele, ci continua plimbare a banului cu viteză din ce în ce mai mare este cea care susţine întregul sistem.

Descîntecul şi vrăjitoria – capcane pentru naivi (II)

Diavolul nu-l conduce pe om la păcat în chip tiranic

În anii împăratului Leon Înţeleptul (886-912), cineva din Constantinopol, nesocotind sfinţenia Tainei căsătoriei, a început să trăiască în destrăbălare şi desfrînare. Soţia lui, femeie cu frică de Dumnezeu, se topea de tristeţe. Străduindu-se însă să-l readucă pe calea bună pe bărbatul ei, a ajuns la vrăjitorul Virginie.

Cînd l-a vizitat, în jurul lui erau mulţi oameni. Fiecare primea răspuns la problema pe care o avea şi pleca. Cînd i-a venit rîndul, s-a aşezat şi a început să-şi destăinuiască durerea:

- Bărbatul meu s-a dedat păcatului. Umblă prin toate locurile de preacurvie şi cheltuieşte averea noastră cu actriţe şi desfrînate. Am venit la tine pentru că am aflat că i-ai izbăvit pe mulţi. Ajută-mă dacă poţi şi eu te voi răsplăti cît mai bine cu putinţă.

- Nu te nelinişti deloc, i-a răspuns acela. Eu îl voi face să nu

Osteneala diavolului

Lucrarea principală a diavolului, după căderea lui, este să se împotrivească în continuu Voii Dumnezeieşti. Urăşte de moarte făpturile lui Dumnezeu şi îndeosebi pe oameni, cei plăsmuiţi după chipul şi asemănarea Ziditorului. El fiind apostat, după ce cu viclenie l-a tîrît în apostazie şi pe om, se luptă de atunci în toate felurile să-l ţină departe de Dumnezeu.

Hristos, prin întruparea Lui, le-a dat oamenilor posibilitatea nu numai de a se întoarce la „bunătatea din­tru început”, dar şi de a se îndumnezei. Diavolul însă, deşi neputincios acum, continuă să tîrască în păcat, prin viclenie, făpturile dragi ale lui Dumnezeu, încercînd în felul acesta să zădărnicească lucrarea răscumpărătoare a Domnului. Le-a declarat, aşadar, oamenilor război nemi­los şi înfricoşător nu numai din ură faţă de ei, dar şi din invidie. Nu poate suferi slava şi fericirea dumnezeiască ce-i aşteaptă pe ostenitori. De aceea împrăştie între ei răutate, îi îndeamnă la păcat şi le inspiră necredinţă faţă de adevărul şi iubirea lui Dumnezeu. După o parabolă a Evangheliei, diavolul este vrăjmaşul care a sădit neghină în ţarina în care Domnul însămînţase grîu (Matei 13:24-25).

Cuţitele Sfîntului Nectarie

Sf. Nectarie din Eghina (1846-1920)

O minunată întîmplare contemporană despre dezlegarea vrăjitoriei de către Sfîntul Nectarie din Eghina este povestită de evlaviosul arhimandrit Constantin Ramiotis, martor ocular al acesteia:

Cu cîţiva ani înainte, o femeie s-a măritat cu un bărbat bun şi credincios. După căsătorie, încă din prima săptămînă, au apărut probleme în relaţia lor: împotriviri, cîrteli, certuri fără motive serioase. Situaţia, în chip inexplicabil, se înrăutăţea.

Femeia a început să se roage şi să’l cheme în ajutor pe Sfîntul Nectarie. Deseori, desigur, mergea la mănăstirea lui, în Eghina, se închina la mormîntul său şi’l ruga cu lacrimi fierbinţi să aducă pacea în casa lor. La plecare, lua untdelemn din candela lui şi bea în fiecare zi.

Descîntecul şi vrăjitoria – capcane pentru naivi (I)

Părinţii care şi-au omorît copilul

ritual satanic

Atunci cînd micuţa Marialena, în vîrstă de 2 luni, a fost dusă la spitalul Polistana din Kalavria, era deja tîrziu. Fetiţa a murit după un ritual nocturn de satanism, lovită chiar de părinţii ei şi de alte rude, satanişti cu toţii.

Nouă oameni au fost întemniţaţi cu cîţiva ani în urmă pentru această crimă.

- N-am făcut-o noi; satana ne-a omorît copilul, spuneau şi repetau părinţii.

Artele marţiale – libertate sau sclavie?

Artele marţiale – karate, aikido, kwon do, kung fu, judo etc. – aparţin popoarelor din Orientul îndepărtat şi sunt potrivite cu filozofiile şi religiile lor. Valoarea primordială a acestor tehnici, pentru un rezultat bun, nu este însuşirea de a lupta, ci elementul vrăjitoresc. Cu cît ucenicii cultivă mai mult acest element, cu atît sînt mai siguri că vor învinge. De altfel, în etapele superioare ale uceniciei, meditaţia şi yoga sînt absolut necesare. Caracteristică este şi întîmplarea de mai jos:

Societatea spectacolului

Acum întrebarea pe buzele tuturor este „are you safe?” (te simţi în siguranţă?)

Abundenţa de mărfuri şi imagini spectaculare creează viziunea unui paradis pe pămînt. Omul vulnerabil adoptă o mentalitate a confortului cu efecte „infantilizante” asupra personalităţii sale: „În această viziune” – afirma (în 1970) Erich Fromm, unul dintre reprezentanţii  Şcolii de la Frankfurt, – „tehnica preia caracteristicile Mamei-Natură; îşi hrăneşte copiii la sîn, îi alină cu un neîncetat cîntec de leagăn (în forma radioului  şi a televiziunii). În acest proces, din punct de vedere emoţional, omul devine un copil; crede că sînul mamei îi va furniza mereu lapte, din abundenţă, iar deciziile nu mai trebuie luate de către individ”.

Începînd cu anii ’80, revoluţia informaţională favorizează mondializarea societăţii tehnologice. Urmîndu-şi propria logică, tehnologia actuală unifică omenirea prin omogenizarea diferenţelor  şi eradicarea alterităţii. În noul global village, omul occidental se simte din ce în ce mai vulnerabil. Cadrele de referinţă tradiţionale, atît mentale cît şi sociale – familia, naţiunea, religia creştină, cultura umanist-clasică – nu mai furnizează sistemul de valori necesar „construirii” unei solide identităţi personale. Omul este redus la prezenţa precară a corpului său (fizic  şi mental) – un corp angrenat într-un cadru supus raţionalizării tehnice. 

Împotriva celor care susţin ca toate religiile sînt bune şi că toate se închină Unui şi Aceluiaşi Dumnezeu

Un neam dacă se acomodează la condiţiile impuse din exterior (acelea care vin în contradicţie cu tradiţiile lui seculare) nu rezistă (adică se distruge) ca neam, dispare.

Partea I

Astăzi, cînd mîndria omenească şi păcatele ce se nasc din aceasta s-au dezvoltat pînă la extremă, aproape toţi îşi permit să discute pe probleme teologice, deşi pe majoritatea din ei nu-i duce capul s-o facă, făcîndu-i astfel să facă fel de fel de concluzii antiortodoxe şi anticreştineşti, deşi la prima vedere par a fi corecte, cel puţin din punct de vedere al logicii fireşti. A vorbi despre ceva ce nu cunoşti cu adevărat înseamnă a fi demagog.

Demagogia e la modă astăzi. Decît să taci din gură, mai bine e să spui ceva, ca să nu creadă lumea că eşti marginalizat (limitat) şi astfel să-ţi strici imaginea. Ori felul în care arăţi, adică imaginea personală, contează mult la etapa actuală, pentru că aşa sîntem educaţi în cea mai mare parte de mass-media, această unealtă pe care deseori o foloseşte diavolul: nu contează cine eşti în esenţă, ca om, în faţa lui Dumnezeu; contează doar imaginea ta pentru cei din jur, contează că arăţi cool şi dacă mai ştii a pronunţa şi nişte fraze frumoase, fie ele şi filosofice, pe care le pronunţi deseori, ştiindu-le pe de rost, pentru că altceva nu ştii de fapt, efectul pe care îl vei produce este garantat că va fi unul pozitiv şi cu succes, cel puţin pentru cei care sînt la un nivel intelectual cu tine şi care nu te cunosc încă.

Trăieşte liber, sau mori!

Este o poveste poetică de Triumf şi tragedie despre o ruptură a unei familii, un guvern brutal, şi un act de sfidare, care schimba totul.

Era în anul 2081. În sfîrşit erau toţi egali.

Nu erau egali doar în faţa lui Dumnezeu şi a legii. Erau egali în toate sensurile. Nimeni nu era mai deştept decît altcineva. Nimeni nu era mai frumos decît altcineva. Nimeni nu era mai puternicsau mai rapid decît altcineva.

Toată această egalitate se datora amendamentelor 211, 212 şi 213 ale Constituţiei şi a neîncetatei vigilenţe a Generalilor Statelor Unite a Handicapurilor. Cei puternici poartă greutăţi pentru a-i face mai neputincioşi, cei inteligenţi poartă căşti pentru a fi împiedicaţi să aibă nedreptul avantaj al propriului creier. Pînă şi cei frumoşi poartă măşti în situaţiile în care frumuseţea ar putea distrage atenţia.

Era Epoca de Aur a egalităţii.

„Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să fac, domnule ministru?”

Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul.

De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: “Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat „visătorii” potriviţi. Nimeni n-a „visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii 21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui „holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: „Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.

Manipularea prin intermediul sondajelor de opinie

Se dă falsa senzaţie că cei care îşi doresc să voteze un partid care se află pe o poziţie inferioară din sondaj sau un partid care nu se regaseşte în sondajul respectiv, acei alegători ar fi în minoritate

Extrase din studiul OMNIBUS-INFOmass , Suceava, 2006, secţiunea politic:

Marime eşantion: 914 gospodarii.

Tip eşantion: probabilistic.

Eroare: +/- 3.2% cu o probabilitate de 95%.

Perioada aplicării pe teren a chestionarelor: 13.11 – 23.11.2006.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare:

30.6 % nu stiu cu cine sa voteze;

16 % nu raspund;

13.9 % nu voteaza;

PNL ar obtine 13.9 % din voturile sucevenilor;

PD cu 10.3 %;

PSD 7.0 %;

Biserici ale Apusului

După 2000 de ani de viaţă creştină, sfânta noastră credinţă dăinuie şi mereu l-am biruit pe satana. Vânturile pustiitoare de suflete ale amărâţilor de "evanghelişti" sau sectanţi ai veacului XX n-au avut şi nu au ce căuta la un popor care trăieşte de 2000 de ani în lumina Ierusalimului şi a învierii.

Cei din Apus de pe acum întrevăd o renaştere răsăriteană care-i va trezi şi pe ei din marasmul în care se complac, şi îi va sili să se gândească, să se întoarcă la creştinismul primar, care a predicat credinţa prin faptă, prin suferinţă, prin închisori şi moarte şi nu prin enciclici. Va trebui să ne informăm despre viaţa celor martirizaţi şi a celor care au trecut prin suferinţă, ca, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, dacă se va simţi nevoia, să ne urmăm c redinţa stăruitoare, care a mers până la închisoare şi chiar până la moarte. În această luptă epocală, Ortodoxia a dus un război foarte greu, cu mulţi morţi şi răniţi, dar a triumfat.

Oricine poate să vadă că Ortodoxia este de două ori martiră: sub turci, 500 de ani, iar sub comunişti, 70 de ani. Însă a renăscut curată şi luminoasă precum pasărea Phoenix din propria-i cenuşă. [...]

Ora pămîntului… ipocrizie tipic moldovenească

Îi sfătuiesc pe creştinii ortodocşi să ţină luminile aprinse în acea seară… şi mai ales Lumina lui Hristos din minte şi din inimă. Să refuze să se alinieze imbecilizării globale şi să intre în turma oarba a noii “religii” antihristice.

De ceva timp, pe numeroase bloguri şi site-uri banale, a apărut invitaţia la Ora Pămîntului. Adică o oră pe an să stingem cu toţii lumina în apartament, în scopul de a salva planeta, cică…

Anul acesta, la această acţiune la modă, vor participa cîteva oraşe din Moldova. Eu nu am înţeles de ce doar cîteva, să înţeleg că celelalte nu sunt la modă, nu doresc salvarea planetei, sau cum? Cu riscul de a părea Gică Contra sau vre-un ticălos fără simţ civic, anunţ fără jenă că nu mă interesează aceasta “sărbătoare“. Eu sunt sătul de Valentain şi Halauin, nu-mi mai trebuie înca o sărbătoare la modă din care se face spectacol  pentru mase şi prin care poate se mai cîştigă şi bani! De ce nu se face o campanie generala la nivel naţional şi pe o perioada îndelungată?

De ce sărim noi aşa repede la bîlciuri din astea cu iz ipocrit? De ce ne minţim pe noi înşine şi vrem să părem altceva decît suntem? Stingem lumina pentru o oră, organizăm Ora Pămîntului, dar avem cîte 5 maşini, nu selectăm gunoiul, nu mergem pe jos nici pînă la pîine şi n-am plantat în viaţa noastră nici un pom. Cît de ipocrit să fii să stingi lumina o oră pe an, dar în rest să ai palat cu lumini aprinse în 5 camere în fiecare noapte, sau să ai 4-5 maşini personale, care sufoca amărîtul ăsta de Pămînt…