Stăruinţa castorilor
Şi noi avem ceva de învăţat de la aceste animale deosebite.
Un fermier a avut foarte multe neplăceri din cauza unei familii de castori care s-au aciuat pe un pârâiaş ce trecea prin ferma lui. Nemulţumirea era provocată de faptul că animalele făceau diguri care, pe de o parte îi opreau apa atât de necesară pentru alte locuri de irigat, iar pe de altă parte îi inundau alte bucăţi de pământ. Supărat, fermierul a încercat de mai multe ori să scape de ei distrugându- le lucrarea, crezând că aceasta o să-i descurajeze. Dar ei o refăceau mereu, aşa că a doua zi fermierul o găsea la fel cum fusese mai înainte.
Văzând omul că metoda cu distrugerea digului nu dă rezultate bune, a recurs la alte măsuri. A făcut o roată mare de apă, pe care a legat nişte cutii goale de conserve, crezând că zgomotul cutiilor îi va speria şi-i va îndepărta de la lucru. Dar castorii nu s-au dat bătuţi, ci au luat o bucată de lemn de forma unui ţăruş, au băgat-o între spiţele roţii şi au oprit-o. (mai mult…)
Povestea cutiei cu piersici
Un profesor a dat fiecărui student ca tema pentru lectia de săptămâna viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supără, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.
Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. (mai mult…)
Lectia de socialism
Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar ca odata a picat o grupa intreaga.
Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA !
Profesorul le-a spus, “OK , vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Notele tuturor vor fi mediate si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi nota A. (mai mult…)
O ISTORIOARĂ ADEVARATĂ
Ne vorbeste Parintele Cleopa
Un preot, mergând pe strada, întâlneste un copilas, ca de cinci-sase ani, cu picioarele crapate de glod, parul încâlcit în cap, zoios, nespalat, cu mâinile crapate, si-l întreaba:
- Mai copile, de unde vii tu?
- Din iad vin!
Preotul s-a minunat de copilul acesta.
- Cum îl cheama pe tatal tau?
- Satana!
- Dar pe mama ta?
- Aripa satanei!
- Dar frati si surori ai?
- Da.
- Cum îi cheama?
- Diavoli. (mai mult…)
Cuvintarea maimutei
O anecdota destul de hazlie pe care nu o aduc ca si argument stiintific pro-creationism. Totusi, contine un substrat destul de adevarat, dar ca sa aflati cititi-o pana la sfarsit.
Iadul şi viaţa pe pămînt
Odată, un bolnav şi-a pierdut răbdarea şi striga către Domnul, cerând să-l slobozească de durerile cele înfricoşătoare. I-a apărut atunci un înger care i-a spus:
– Prea Bunul Dumnezeu a auzit rugăciunea ta şi va face după cererea ta, însă cu condiţia ca în loc de un an de viaţă cu chinuri pe pământ, prin care orice om se curăţă de păcat ca aurul în foc, să primeşti să petreci trei ore în iad. Deoarece sufletul tău are nevoie de curăţire prin încercarea bolii, va trebui să suferi boala încă un an. Dar asta ţi se pare greu. Gândeşte-te însă ce înseamnă iad, unde merg toţi păcătoşii! De aceea încearcă, dacă vrei, să rabzi numai trei ore şi apoi te vei mântui cu rugăciunile Sfintei Biserici. (mai mult…)
De ce ţipa oamenii unii la alţii mai ales cand se cearta?
“Intr-o zi,un intelept puse urmatoarea intrebare discipolilor sai: -De ce tipa oamenii cand sunt suparati? -Tipam deoarece ne pierdem calmul,zise unul dintre ei. -Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul -Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude,incerca un alt discipol. Maestrul intreba din nou: -Totusi,nu s-ar putea sa vorbim mai inet, cu voce joasa? Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri: -Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta,ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati,cu atat mai tare trebuie sa strige,din cauza distantei si mai mari. (mai mult…)
…Şi tu? Cine eşti tu?…
O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Deodata, ea se simti ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi.
-Cine esti? a intrebat-o o Voce.
-Sunt sotia primarului, a raspuns ea.
-Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu.
-Sunt mama a patru copii.
-Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu.
-Sunt invatatoare.
-Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu.
Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: „Cine esti tu?” (mai mult…)
Numele îngeraşului meu…
“Un bebeluş îl întreabă pe Dumnezeu:
- Am auzit c-o să mă trimiti pe pământ, dar cum voi trăi acolo, dacă sunt aşa de mic şi fără apărare ?
- Acolo te aşteaptă îngeraşul tău şi el o să aibă grijă de tine.
Bebeluşul mai întreabă atunci:
- Aici, în paradis, nu trebuie decât să râd şi să dansez pentru ca să fiu fericit. Pe pământ ce trebuie să fac ?
- Îngeraşul tău va cânta şi va surâde pentru tine, iar tu vei fi fericit când îi vei simţi iubirea. (mai mult…)
Greşeala
În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!
Dar cum să facă ? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: “Fie ce-o fi!” şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă! (mai mult…)
Lăsaţi copiii să vină la Mine!
Un învăţător nou în sat, se întâlni pe drum cu un copil ce nu ieşise încă printre oameni şi nu umbla încă la şcoală.
– Al cui eşti tu? – îl întrebă învăţătorul.
– Al dracului, răspunse serios copilul.
Învăţătorul rămase uimit de acest răspuns şi îl întrebă mai departe:
– Şi cum te cheamă pe tine?
– Satana!
– De unde vii?
– Din iad, răspunse copilul şi plecă. (mai mult…)
Discuţie între doi embrioni: “Şi tu crezi în viaţa de după naştere?”
Discuţie între doi embrioni
- Şi tu crezi în viaţa de după naştere?
- Desigur. După naştere trebuie să urmeze ceva. Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.
- Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?
- Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură.
- Ce tâmpenie! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical. Însă ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
— — — — — — — — — — — —
- Ba da, ba da, cu siguranţă va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obişnuit aici.
- Păi de acolo nu s-a întors nimeni. Odată cu naşterea, viaţa se termină, pur şi simplu. De altfel, viaţa nu este altceva decât o permanentă înghesuială, în întuneric.
- Eu nu ştiu exact, cum va fi, dacă ne vom naşte, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.
— — — — — — — — — — — —
- Pe mama? Tu crezi în mamă? Şi după tine, unde ar putea ea să fie?
- Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea şi prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.
- Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, nici un fel de mamă, aşa că e evident că nu există.
- Dar, uneori, când suntem în linişte, o auzim cum cântă, simţim cum mângaie lumea din jurul nostru.
Ştii… eu cred că viaţa adevărată ne aşteaptă abia de acum încolo!
Surprizele preotesei
Cerescul arhiepiscop al Cezareii, Sfântul Vasile cel Mare (330-378) a fost, după cum spune sfântul său frate, episcopul Cezareii, Sfântul Grigorie al Nyssei, „gura” Bisericii şi „privighetoarea de aur” a sfintelor învăţături. Din comoara de daruri cu care fusese hărăzit, ne vom referi, în continuare, la darul străvederii şi la cel al tămăduirii.
Într-un oraş din Cappadocia vieţuia un preot virtuos, pe nume Anastasie. Deşi era căsătorit, trăia în feciorie împreună cu soţia sa, preoteasa Theognosia. Pe lângă aceasta, pe-ascuns, îngrijea în casa lui un lepros.
Odată Sfântul Vasile cel Mare a venit la ei acasă unde-a văzut-o pe preoteasa pe care nu o cunoscuse până atunci. Şi, deşi n-o mai văzuse, a salutat-o spunându-i pe nume. Foarte tare s-a mirat femeia de-aceasta. Apoi sfântul a întrebat-o:
- Unde este fratele tău, părintele Anastasie?
Femeia se miră din nou. Însă prilejurile de uimire nu au fost doar acestea. Când îi spuse sfântului că soţul ei s-a dus pe câmp, Sfântul Vasile i-a răspuns:
- Ştii ceva? S-a întors deja de pe câmp şi-acum e în casă!
Atunci preoteasa, cunoscând sfinţenia arhiepiscopului, a căzut la picioarele lui, cerându-i fierbinte să se roage pentru ea.
Când se întâlni cu preotul Anastasie, Sfântul Vasile cel Mare îi spuse:
- Nu-i mai spune soţie, ci soră, de vreme ce trăiţi ca fraţii.
Apoi l-a întrebat ce alte virtuţi mai lucrează. Acela i-a răspuns pe un ton cât mai convingător:
- Sfinte părinte, n-am nici o virtute şi nu fac nici un lucru bun.
- Cum aşa? îl întrebă sfântul. Ia să vedem ce-ai în odaia aceasta.
În timpul acesta arăta spre uşa odăii în care sta închis leprosul.
- Deschide uşa, îi porunci preotului..
- Sfinte părinte, mai bine n-o deschidem, căci locul e murdar.
- Nu-i bai, căci un asemenea loc caut. Deschizând uşa, dădu cu ochii de Lepros.
Atunci Sfântul Vasile cel Mare îi spuse preotului:
- De ce ascunzi aici această comoară ?…. Te-ai chinuit cu el atâţia ani. Îngăduie-mi ca-n noaptea aceasta să mă îngrijesc eu de el.
A rămas sfântul în acea noapte în odaia leprosului, rugându-se fierbinte lui Dumnezeu! Iar dimineaţa îl scoase afară pe lepros, tămăduit de cumplita boală, ale cărei semne groaznice dispăruseră cu totul.
(Sinaxar)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul tămăduirii
Ruşinea şi cancerul
De obicei, sfinţii nu încercau să-şi uşureze propriile boli. Însă, la un moment dat, Sfânta Macrina a avut de înfruntat o dilemă foarte dificilă.
Avea la sân o tumoare care, pe zi ce trecea, se făcea tot mai mare. Maica ei, Sfânta Emmelia, precum şi surorile sale din mănăstire, au îndemnat-o şi-au rugat-o fierbinte să cheme un doctor. Dar Sfânta Macrina nu voia aceasta nici în ruptul capului. Nu voia să-şi arate trupul, fiindcă socotea acest gest mai rău decât însăşi boala. Pe de altă parte, ucenicele sale ştiau foarte bine că tumoarea, tot crescând, se apropia de inimă. De aceea, o rugau stăruitor să ceară ajutorul unui doctor, de vreme ce medicina tot Dumnezeu a descoperit-o oamenilor.
Obosită de necontenitele rugăminţi ale mamei sale şi ale fiicelor ei duhovniceşti, Sfânta Macrina s-a dus într-o seară în biserică, a îngenuncheat şi şi-a petrecut toată noaptea rugându-se fierbinte lui Dumnezeu Atotputernicul să-i dea sănătate. Locul se umpluse de lacrimile sfintei. Din pământul amestecat cu lacrimi, sfânta luă puţin şi puse chiar pe locul unde se afla tumoarea. Dimineaţa, Sfânta Macrina s-a dus la mama ei, care nu contenea a o ruga să cheme un doctor, şi-i spuse că se va face bine, dacă îi va binecuvânta cu semnul Sfintei Cruci locul bolnav.
Într-adevăr, îndată ce mama sfintei a întins mâna şi a făcut semnul Sfintei Cruci asupra locului, tumoarea s-a făcut nevăzută. A rămas doar un semn minuscul, ca o aducere aminte a bunătăţii lui Dumnezeu revărsate asupra roabei Sale.
Se cuvine aici să atragem atenţia asupra strădaniilor Sfintei Macrina de a evita admiraţia maicilor. De aceea a rugat-o pe maica sa să facă semnul Sfintei Cruci asupra tumorii ca să arate că aceea era instrumentul harului celui dumnezeisc.
(Viaţa Sfintei Macrina)
“Darurile Sfântului Duh”, editura Sophia, 2006 – Darul tămăduirii
Cum putem să ne mântuim?
Întrebat-au surorile pe fericita Singlitichia: „Cum putem să ne mântuim?“. Şi ea, oftând din adâncuri şi vărsând multe lacrimi, a răspuns: „Copii! Noi toţi ştim cum să ne mântuim! Dar din pricina neglijenţei ne pierdem mântuirea. Mai întâi de toate şi mai mult decât toate, trebuie să păstrăm ceea ce a spus Domnul: iubeşte pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi; iată unde este mântuirea: într-o îndoită iubire“. (Matericul, Editura Anastasia, 1995)
3 comments