Dreapta credinţă a Voievodului Mihai Viteazul

Voievodul Mihai Viteazul, ctitor de biserici

Încă din tinereţe Mihai Viteazul s-a bucurat de ocrotirea vădită a lui Dumnezeu. La numai 35 de ani, el ajungea Mare Ban al Craiovei.

 Osîndit la moarte de Alexandru cel Rău, Mihai Viteazul a fost prins şi adus pentru execuţie în Bucureşti. I s-a îngăduit totuşi să poposească pentru rugăciune în Biserica Albă Postăvari (demolată de Ceauşescu în ziua de Paşti a anului 1984). Rugîndu-se acolo, în faţa icoanei făcătoare de minuni a Sfîntului Nicolae, se spune că el a făgăduit ridicarea unei mănăstiri, dacă va scăpa cu viaţă. Călăul, impresionat de înfăţişarea lui şi neîndrăznind să-l lovească, a aruncat securea şi a fugit. Văzînd minunea, boierii au cerut iertarea condamnatului, iar domnitorul a fost silit să o acorde.

Ajuns în scurt timp domn al Ţării Româneşti, Mihai Viteazul nu şi-a uitat făgăduinţa şi a ridicat în Bucureşti, nu departe de Biserica Albă Postăvari, o mănăstire cu hramul Sfîntului Ierarh Nicolae, mănăstire ce va fi cunoscută mai tîrziu sub numele de „Mihai Vodă“. Biserica şi clopotniţa au fost translate, iar chiliile demolate cu ocazia „sistematizării“ şi construirii Casei Poporului. Pe locul fostei mănăstiri se întinde astăzi Parcul Izvor.

Cum a rămas mănăstirea Putna în graniţele României

Chilia Sf. Daniil Sihastrul

Anul 1940, cînd României i se răpesc mai multe ţinuturi istorice (Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa), va consemna la mănăstirea Putna una din cele mai strălucite fapte de arme ale militarilor români.

După ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 are loc retragerea trupelor române din Bucovina de Nord care intră astfel sub ocupaţia sovietică. Deşi pe harta cu noua delimitare a frontierei româno-sovietice comuna Putna dimpreună cu chilia Sfîntului Daniil Sihastrul şi cu mănăstirea figurau în interiorul statului român, totuşi, în ziua de 6 iulie trupele ruseşti au ocupat aceste locuri sfinte pentru orice român. Numai hotărîrea, curajul şi dragostea de ţară a cîtorva militari ai Grupului de Cavalerie-Recunoaştere nr. 25 au făcut ca acest “Ierusalim al neamului românesc” să rămînă în limitele graniţei actuale.

Evreii nu sunt evrei

“Pseudo-naţiunea” evreiască s-a constituit într-o reţea mondială oligarhică cu scopul precis conturat de a controla şi stăpâni întreaga omenire

Nicolae Iorga, după ce enumera toate documentele în care este menţionată prezenţa unor evrei pe teritoriul Ţării Româneşti şi al Moldovei, răspunzând de fapt lucrării L’histoire des Israelites roumains et le droit d’intervention (Paris 1913) a evreului Bernard Stambler, formulează următoarea concluzie: “Astfel am ajuns la [anul] 1600 fără a găsi menţiunea unui element evreiesc aşezat în părţile noastre”.

Adevărul despre apariţia evreilor pe pământurile românilor a fost totuşi scris de adevăraţii cercetători, mulţi dintre ei chiar evrei. Este vorba despre autorii istoriei “Imperiului Khazar”, numit şi “Regatul Evreiesc”, sau cele “Nouă Tărâmuri” ale khazarilor – popor barbar răspândit în Caucaz, pe Volga şi pe Don, convertit la mozaism în anul 740, integrat mai apoi ca “evreu” în Ucraina şi Polonia, după care împins cu ură de către aceste gazde spre românii din Moldova, ulterior anului 1600. În limba română a fost publicată traducerea remarcabilului studiu al lui Arthur Koestler, Al treisprezecelea trib, Khazarii (în 1987 la Roma, de către editura Nagard, anagramare a numelui Drăgan, al finanţatorului Iosif Constantin Drăgan). Click aici pentru a descărca versiunea în limba engleză (format PDF, 984 KB).

“Antisemitismul” lui Eminescu

"Oriunde e teren pentru neagra speculaţie, evreul e acasă, iar vaietele şi plângerile contra persecuţiei sunt mofturi care să acopere de mai înainte modul neomenos în care sug pe cei pe care au căzut ca lăcusta.”

Prin ce muncă sau sacrificii şi-a câştigat dreptul de a aspira la egalitate cu cetăţenii statului român? Ei au luptat cu turcii, tătarii, polonii şi ungurii? Lor le-au pus turcii, când au înfrânt tratatele vechi, capul în poală? Prin munca lor s-a ridicat vaza acestei ţări, s-a dezgropat din învăluirile trecutului această limbă? Prin unul din[tre] ei şi-a câştigat neamul românesc un loc la soare? De când rachiul este un element de civilizaţie?…

Astăzi, când un prefect opreşte de la acest trafic pe un evreu, Pesther-Lloyd, organ redactat de evrei, şi după el Journal des Debats descriu scene sălbatice din Turkestan ca petrecându-se în România. Fie liniştiţi! Un fir de păr din capul suditului [evreu] chezaro-crăiesc n-a fost atins de nimenea, nici averea lui mistuită de mâinile populaţiei româneşti.

Un agent al guvernului unguresc zvârle dintr-o şcoala zidită de români băncile afară, demite pe învăţător şi pe preot, îşi bate joc de un sat…, făcut-au caz presa austriacă de aceasta? Nici vorbă! Dar [dacă] un prefect în România cutează a opri pe un evreu de a vinde băuturi spirtoase într-un sat? Persecuţie, pradă, nelegiuire!

Umilirea României de către Alianţa Israeliţilor şi de către B’nai B’rith

Leon Gambetta trimite o scrisoare fermă guvernului român: “Franţa nu va recunoaşte independenţa ţării voastre fără ca voi să fi recunoscut drepturile civile tuturor evreilor, fără nici o distincţiune”.

Evreii khazari nu se puteau împăca cu ideea că un “popor neînsemnat” li se poate opune tocmai pe meleagurile unde întrevedeau posibilitatea creării unui fel de Nou Israel, în care ei să reprezinte aristocraţia privilegiată, iar băştinaşii români, forţa brută de muncă.

Bogdan Petriceicu Haşdeu publica, tot în anul adoptării Constituţiei, 1866, la Bucureşti, lucrarea Studii asupra iudaismului, în care arăta că evreii, nu numai de la noi, dar din întreaga lume, sunt caracterizaţi de hidoasa cununie a trei calităţi negative: tendinţa de a câştiga fără muncă, lipsa simţului de demnitate şi vrăjmăşia contra tuturor popoarelor. Totodată, evreii se ocupă cu specula, cu cămătăria şi schimbul banilor, iar acolo unde a pătruns un evreu, e greu să-i fie concurent un creştin, căci evreii formează o adevărată asociaţie de ajutor împotriva restului lumii.

Brătianu este atacat şi acuzat de organismele evreieşti mondiale. Opinia publică străină este asaltată de blamări asupra românilor. Apar însă şi articole de apărare a României. Eugen Carada publică în 1867, în periodicul Le Siecle, studiul Les israelies, le vagabondage et le ministre Bratiano. În acelaşi an, Ernest Desjardins publica, tot la Paris, lucrarea Les Juifs de Moldavie, arătând că evreii rămân cu totul străini de viaţa naţiunii în sânul căreia trăiese, că nu vor să urmeze şcolile româneşti, că se sustrag serviciului militar şi se ocupă cu camătă.

Împotriva României ca stat

Două mari organizaţii evreieşti s-au implicat direct şi extrem de activ în obţinerea de drepturi pentru evreii ce invadaseră Principatele Unite (Ţările Româneşti), îndeosebi Moldova, mica ţară românească ce devenise “debuşeul etnic” al marilor puteri europene în privinţa evreilor. După ce reuşiseră să acapareze controlul economic în Moldova, evreii, fără a avea nici un drept natural, din simplii refugiaţi, solicitau acum “împământenirea”, adică statutul de români (sau cetăţenia), pentru a avea acces nestingherit de la pârghiile economice până la cele mai înalte funcţii administrative ale tânărului stat român.

Evreii în România

O stranie poveste a fost mereu lansată de-a lungul timpului de către evrei, relativ la închipuita lor existenţă milenară pe teritoriul României, revendicând astfel un drept natural. O astfel de teorie, care susţine colonizarea Daciei de către imperiul roman cu populaţie evreiască strămutată din Iudeea, a fost relansată în anul 2002 de către Teşu Solomovici în lucrarea România Iudaică, lucrare sub forma a două volume uriaşe publicate pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe banii contribuabililor români. De aici decurge ideea că evreii au o existenţă naturală în România dinainte încă de naşterea poporului român. Ei bine, de aici mai este doar un pas până la a spune că drepturile lor asupra teritoriului României sunt mai vechi decât ale noastre. Astfel, am ajuns să ne învăţăm istoria de la străini. Ungurii (hunii) ne spun că nu ne-au găsit aici când s-au aşezat în Transilvania şi în Câmpia Panoniei, iar evreii ne spun că nici nu ne născusem când ei erau stăpâni în Dacia ca cetăţeni romani.