Palatul fermecat de Ioan Ianolide

Ioan Ianolide

Chinuit, sfîşiat de-ntrebări şi cu jar pe

Rănile vii, sîngeram în nelinişte, greu.

La dreapta mea era o bufniţă, iar la stînga un şarpe.

Şi-am auzit pe şarpe grăind: „Nu există Dumnezeu”.

Am pornit prin pustiu. Eram singur şi-mi era frică.

În urechi îmi sunau cuvintele şarpelui, de tăgadă.

Într-un tîrziu am aflat oazele singurătăţii, neumblate,

Şi ochiul meu, ca al bufniţei, prin noapte a-nceput să vadă.

M-adulmecau de departe, flămînzi, în tîrcoale,

Şacalii deşertului, chelălăind.

Dunele nopţii pîndeau, muindu-şi spinările goale

Şi tot mai rar l-am auzit pe şarpe şoptind.

Desluşeam acum beteala unei cărări prin pustie,

Ca firul subţire al stelei ce călăuzise pe magi.

Milostenia – podoabă cerească

Despre o fecioară bogată

Nu voi lăsa la o parte din povestirea mea nici pe cei ce-au trăit dispreţuind viaţa (de aici), vieţuind în lauda faptelor bune şi spre întărirea celor cu care se întîlneau.

Trăia în Alexandria o fecioară cu chip smerit, cu purtare serioasă, foarte bogată în bani, dar care nu dădea nici un obol vreunui străin, nici vreunei fecioare, nici bisericii, nici vreunui sărac. Cu toate îndemnurile părinţilor, nu se despărţea de cele materiale. Avea şi rude, între care pe fiica unei surori, căreia ii făgăduia ziua şi noaptea bunurile ei, căzînd din dorinţa celor cereşti.

Căci şi acesta este un chip al amăgirii diavolului, care face să se mişte lăcomia sub masca iubirii faţă de rude. De fapt, se ştie că nu’i pasă de rudenie, odată ce îndeamnă la uciderea fraţilor, a mamei sau a tatălui. Chiar cînd pare că