Adevărata libertate

Cu toţii căutăm libertate – oare nu fiindcă ne sim­ţim robi? Da, robi, dar nu din hotărîrea Ziditorului, ci din propria noastră vină. Domnul ne-a menit să dom­nim peste toate, însă noi ne-am obrăznicit şi am căzut în lanţurile robiei şi ale strîmtorărilor din toate părţi­le. Ne-libertatea exterioară încă nu este mare pierde­re: pierderea esenţială stă în aceea că suntem încătuşaţi lăuntric, că nu mai suntem stăpîni pe noi înşine şi în noi înşine. Altcineva stăpîneşte în om şi asupra omu­lui, iar omul nici vorbuliţă nu cutează să spună împo­trivă şi împlineşte cu supunere tot ce-i insuflă acela cu stăruinţă. Dar necazul de căpetenie e că nici nu conşti­entizează faptul că este rob: aşa-i de terminat!

Dă-ţi seama, deci, de nobleţea ta şi cere-ţi drepturile! Ca început al acestei lucrări pune simţămîntul robiei, simţămîntul pocăinţei şi al frîngerii de inimă. Dacă vor apărea lacrimi, e cel mai bun lucru care se poate întîm­pla: ele sunt foc ce arde legăturile patimilor, iar mărturi­sirea este asemenea unor lovituri de sabie prin care rete­zăm ba o verigă, ba alta a lanţului păcatelor. Pasărea care izbuteşte să se smulgă din laţ îşi ia zborul cu bucurie şi pluteşte în spaţiul fără oprelişti al văzduhului: şi sufletul care s-a smuls din legăturile păcatului şi patimilor înce­pe să lucreze cu bucurie pe nemărginitul tărîm al voii lui Dumnezeu. Prorocul a cunoscut din proprie experien­ţă lucrul acesta cînd a zis: Umblat-am întru lărgime, că poruncile Tale am căutat (Ps. 118, 45).

Sf. Teofan Zăvorîtul