O singură cale dreaptă

Nimeni nu vine la Tatăl, fără numai prin mine. Ioan 14, 6

Sfîntul Teofan Zăvorîtul (1815-1894)

După cuvintele acestea, e de mirare cum poate să îi mai vină omului gîndul apropierii de Dumnezeu pe o altă cale! Dacă pentru ca Dumnezeu să îl pri­mească pe om înaintea Sa ar fi nevoie numai de în­dreptarea felului de a gîndi, „naturaliştii”, care au fu­rat de la creştinism concepţiile sănătoase despre toate cîte există şi le-au dat drept ale lor, ar mai putea pă­rea că au cît de cît dreptate; dar pentru asta e nevo­ie de schimbarea desăvîrşită a întregii rînduieli lăun­trice, duhovniceşti, pe care nu o poţi săvîrşi doar cu concepţiile. Este nevoie de har, harul presupune bu­năvoinţa lui Dumnezeu, iar bunăvoinţa lui Dumnezeu nu poate fi meritată decît prin credinţa în Domnul Iisus Hristos. Pe de altă parte, şi primirea harului, care preface toate rînduielile înăuntrul omului, e cu putin­ţă doar prin mijlocul rînduit de Însuşi Dumnezeu. Pe om nu-l duce capul să ajungă la asta singur. Cheile de la vistieria lui Dumnezeu sunt păstrate la Dumnezeu, şi nici un „isteţ” nu poate să le măsluiască. Dar să zi­cem că le măsluieşte cineva: ca să ajungă să se uite în vistierie trebuie să străbată întreaga cale care duce la Dumnezeu, după „indicatoarele” adevăratului creşti­nism. Cine a străbătut-o, acela nu se mai întoarce la naturalism; iar dacă se întoarce, uită tot ce a văzut şi a încercat dincolo. Aşa este voia lui Dumnezeu, ca să ţi­nă ascunsă de „înţelepţii” veacului acestuia calea ca­re duce la El, ca în această privinţă să ne călăuzim nu după îngîmfata minte, ci după credinţa cea smerită.

Sf. Teofan Zăvorîtul

Sursa: Răspunsuri la întrebări intelectualilor, vol. I