Pacea lumii

Lumea vrea pace ca să aibă timp să se poată desfăta prin împlinirea poftelor, prin satisfacerea tuturor simţurilor (mâncare, băutură, fumat, dormit şi lenevit), a plăcerilor carnale (desfrâu şi tot felul de forme de păcătuire libertină şi sodomică), ca să ţină subjugate sufletele sub dominaţia fricii, terorii, crimei, minciunii, instituite ca autoritate legală.

Până mai e vreme, treziţi-vă, toţi care nu ştiţi ce e viaţa voastră, căci se va striga: „Vreme nu mai este! Vremea a trecut!” Vremea de pocăinţă şi mila lui Dumnezeu este înscrisă în timpul   trupului   nostru.   Atât   este!   Timpul   vieţuirii   în   trup!   După   aceea   vine   judecata, dreptatea! Rugaţi-vă să vi se ierte fărădelegile, până mai sunteţi în trup, până aveţi cu ce plăti, suferind în trup, ca să treceţi din moarte – şi prin moarte – la Viaţă. Nu din moartea trupului la moartea veşnică a existenţei, la lipsirea de slava pentru care eraţi meniţi.

A constat încrederea noastră în pacea dată de conştiinţa că Hristos lucrează în noi spre Slava Sa. „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze!” (Ioan, 14, 27). Mântuitorul a precizat expres diferenţierea între pacea Sa şi pacea lumii. Mai întâi, starea de pace sălăşluieşte dacă sufletul tău este ancorat în credinţa că Cel Care a creat totul este şi Purtător de grijă, Pedagog suprem, care conduce totul la scopul pentru care a creat fiecare existenţă.

În altă parte Mântuitorul zice: „Aveţi încredere în Dumnezeu”. Acesta dă linişte şi asigură sufletul că orice atac din afară: grija zilei de mâine, loviturile duşmane, pizmele, prietenii vicleni şi orice suferinţe trupeşti sau lăuntrice, ispitele din gând, din simţire, din cugetare, chiar ameninţarea cu moartea a trupului nostru, este biruit de încrederea în Cel Care a biruit lumea şi moartea, Omul-Dumnezeu. El ne împărtăşeşte Puterile Duhului Său să biruim la rândul nostru pe tot potrivnicul văzut şi nevăzut.

Dar şi lumea doreşte pace. Dar pacea lumii are alt conţinut. Lumea vrea pace ca să aibă timp să se poată desfăta prin împlinirea poftelor, prin satisfacerea tuturor simţurilor (mâncare, băutură,   fumat,   dormit   şi   lenevit),   a   plăcerilor   carnale   (desfrâu   şi   tot   felul   de   forme  de păcătuire libertină şi sodomică), ca să ţină subjugate sufletele sub dominaţia fricii, terorii, crimei,   minciunii,   instituite   ca   autoritate   legală.   Apostolul   Pavel   zice:   „Fiecare   să-şi stăpânească vasul (trupul) său, [...] şi nu purtaţi atâta grijă de trupul vostru încât să stârniţi  poftele”. Depăşind limitele trebuinţelor cădem în osândă.

În drumul spre Apus armatele sovietice erau însoţite de brigăzi de agitatori care strigau: „Pace! Pace! Pace!” De ce? Pentru a rămâne stăpâni pe soarta popoarelor cucerite şi aşa să poată   institui   „pacea   sovietică”,   ucigătoare   de   trupuri   şi   suflete.   Stalin   cerea   şi   convoca „conferinţe  de  pace”  la  Yalta,   la  Postdam,   la  Bermude  etc.,   pentru  a   legaliza  stăpânirea satanică asupra neamurilor cotropite. Şi Ceauşescu lupta pentru pace! Ca să nu se schimbe formele de stăpânire teroristă instituite prin vot unanim. Încercarea de dezvăluire a răului era reprimată   cu   brutalitate   până   la   lichidarea   fizică   a   îndrăzneţului   opozant,   după   modelul înaintaşilor „democraţi”.

Cuvântul Mântuitorului: „N-am venit să aduc pace în lume, ci sabie”, se referă la lupta declanşată de venirea Sa pe pământ. Adevărul în luptă cu minciuna, Lumina în luptă cu întunericul.   De   atunci   lumea   e   împărţită   în   două   tabere.   Cei   ai   lui   Hristos   şi   cei   ai  lui mamona. Nu există poziţie de mijloc. Ca să fii în „Oastea luminii” trebuie să fii îmbrăcat cu armura virtuţilor şi să ştii să loveşti cu Sabia Cuvântului Dumnezeiesc. Cine nu poartă această armură şi nu luptă cu sabia mărturisirii Adevărului se situează în tabăra lui satana.

„Foc   am   venit   să   aprind   în   lume”,   spune   Mântuitorul,   şi   lumea   s-a   aprins   de   focul dragostei Dumnezeieşti prin care Apostolii au propovăduit, Martirii s-au jertfit, Sfinţii s-au purificat, şi toţi adversarii s-au prăbuşit în hrubele iadului unde Lumina Focului Dumnezeiesc este pedeapsă.

Să primim cu încredere pacea lui Hristos în sufletele noastre; „să stăm bine, să stăm cu  frică”, a strigat Arhanghelul Mihail în ceruri oprind căderea firii îngereşti în amăgirea lui Lucifer.   Astăzi,   glasul   lui   strigă  din  nou  prin  cei   ce  şi   l-au  luat   patron:   „Cine este (ca) Dumnezeu?” (Miha-Elochim). Ne-am înregimentat în „Oastea Arhanghelului”, avem pace ştiind că vom birui, cum s-a verificat prin şi cu cei ce ne-au lovit.

Cu smerenie şi cu îndrăzneală, în Numele lui Dumnezeu, vă strig: Luaţi aminte! Am auzit în sufletul meu, ca un sunet de trâmbiţă pentru toate sufletele din orice neam, un glas:

„Oricine, absolut oricine dintre români, şi oricine, absolut oricine din orice naţie de pe faţa pământului va voi să iniţieze, să întemeieze vreo şcoală morală, socială, să filosofeze, să facă politică sau pur şi simplu să se orienteze în viaţă, va trebui să ţină cont şi să se raporteze la singura operă, după aproape două mii de ani de la Hristos, realizată pe pământul Ţării Româneşti, Mişcarea Legionară de sub patronajul Arhanghelului Mihail.

Corneliu Zelea Codreanu, omul căruia i-a fost revelată această lucrare, şcoala pe care a întemeiat-o, suferinţele, martirajul pe care l-au primit mărturisitorii lui Hristos, în dragostea lor pentru neam, reînvierea şi confirmarea tuturor adevărurilor enunţate de ei, după Decembrie 1989, şi confirmarea acestora prin lucrarea lui Dumnezeu în ochii întregii lumi, dau certitudinea că lucrarea aceasta îşi avea obârşia în Pronia Divină şi că oamenii aceştia au fost proorocii lumii care va veni.

Comandantul Mişcării Legionare Horia Sima (+ 1993) a sintetizat aceste învăţături în Doctrina Legionară pe care o pune acum în faţa lumii, piatră de încercare şi de temelie a lumii mileniului trei. Va fi lumina care va aprinde spiritele celor rânduiţi de Dumnezeu, din fiecare neam, pentru noua ordine pe pământ în vederea realizării „unei turme şi unui păstor”.

Învăţători ai neamurilor, aprindeţi-vă la această lumină fiinţa voastră! Bucuraţi-vă că Dumnezeu vă cheamă la această operă de mântuire. Smeriţi-vă, căci lucrarea aceasta este a Harului Dumnezeiesc, voi fiind doar scule profitoare care v-aţi lăsat conştient şi de bunăvoie în mâinile Celui ce poate da tuturor mântuire, făcându-i părtaşi la lucrare, spre Slava Sa.

Individul sau Neamul care nu vor voi să înţeleagă lucrarea aceasta şi se vor împotrivi ei vor cădea, ca şi Lucifer, sub sancţiunea săbiei de foc a Arhistrategului Mihail. Biserica lui Hristos nu poate fi biruită de porţile iadului; antihristul şi slujitorii lui vor pieri în focul cel veşnic.

Bucuraţi-vă, neamurilor, mântuirea voastră este aproape. Hristos bate la uşi! Ieşiţi-I întru întâmpinare!”

Imn pentru Crucea purtată de Virgil Maxim